Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE USCAT
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 377 pentru PE USCAT.
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
... vin, cu glasul lor depărtat, cu farmecul lor straniu, cu duioșia lor, contra cărora nu poți să te aperi ; cu cenușa tristă ce-o poartă pe umeri și pe față, cu surîsul trist ce-l au morții pe marginile gurii, ca să mă cheme, dar le înlătur... N-au drept oare atîția cari s-au născut ca și mine pe același pămînt, învîrtind sfera aceasta pe care se zugrăvesc atîtea uscaturi despărțite de linii albastre ale apelor, să-și recheme și ei amintirile, să se lase legănați de farmecul lor, să ... înduioșeze de priveliștele pe cari le-au văzut de cînd s-au născut; și, îmboldiți de acestea, să-și rostească durerile și bucuriile, în graiul pe care l-au învățat și pe care îl găsesc mai sonor și mai apt de a se exprima, cum o fac și eu ?... Viața curge ca un fluviu imens ... un tot. Iubesc dar albia peste care curge vremea, iubesc patul unde m-am aciuiat, iubesc firul de nisip care m-a legat pe vecie cu celelalte tovarășe... Aceste sunt gîndurile ce-mi vin învîrtind sfera terestră. Ghemuitul și micul contur ...
... al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână ... De-a lui amor. El fură munților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă ... mirul cel curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă, Sunt o cruce pe-un mormânt. Care-i scopul vieții mele, Întreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinețit. Crucea-mi pare gânditoare ... copilă, decât un amor Ce arde-n o inimă jună, Un glas de ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
... al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână ... De-a lui amor. El fură munților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă ... mirul cel curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă, Sunt o cruce pe-un mormânt. Care-i scopul vieții mele, Întreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinețit. Crucea-mi pare gânditoare ... copilă, decât un amor Ce arde-n o inimă jună, Un glas de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... lată și scofâlcită, la fiece pas se strâmbă. Iar gușele, înflorite ca la un curcan, și le Cetate și schit în satul Băbeni-Muscel. aruncă pe spate, și le mișcă moale și gras în mersul lui șontâcâit pe piciorul drept. Ochii adormiți nu spun nimic. Buza de jos se răsfrânge pe bărbie. Pieptul dezvelit e blănit cu păr roșcat, ca de vulpe. Zdrențos, murdar, desculț, cu părul capului vițioane, sărac, idiot și liniștit, Zobie își deapănă ... se de ciomag, târându-și piciorul drept, moale de la gleznă, se ducea cu sacul gol la spinare și se întorcea greoi, să-l vadă pe Mirea ce-i pășea în urmă cu pisoiul în cârcă. Cum ajunseră în dreptul Bărăției, copiii de pe drumuri își făcură cu ochiul, asmuțindu-se asupra gușatului. — Ho! Ho! uite și Zobie, frumușelul maichii! — Miau! miau! — Huidu-ho! potca pământului ... orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină pe picioare. Se plecă binișor. Și când se ridică amenințător, orcăind ca o fiară rănită, copiii se împrăștiară. — Blă! ablă! na, na, ablă! Așa înjura ...
... dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o ... lin se scutură de vânt; Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mânuțele-amândouă Și pe spate-și lasă capul: - "Mă uimești dacă nu mântui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i! Cât de sus ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă, Când durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blând din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri, De ... Încleștând a tale brațe toată mintea să ți-o pierzi? De la creștet la picioare s-o admiri și s-o dezmierzi Ca pe ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o ... lin se scutură de vînt; Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă… Ea se prinde de grumazu-i cu minuțele-amîndouă Și pe spate-și lasă capul: — Mă uimești dacă nu mîntui… Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri, De ... Încleștînd a tale brațe toată mintea să ți-o pierzi? De la creștet la picioare s-o admiri și s-o desmierzi Ca pe ...
... evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iași, părintele Duhu intră în biserică, se închină rar pe la icoane, și cum era lume multă adunată, și episcopul sta în strana arhierească, îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față-i și zice în gură mare, clătinând din cap: — Dragul mamei Cînilic, bine-ți șede mitropolit! Unde ... aceea se trage cu despreț din fața episcopului și, ieșind din biserică, își caută de drum. Iară ceilalți popi, înlemniți cu mânile la piept, cât pe ce să cadă amețiți din picioare, de frică și de rușinea arhipăstorului. Nu târziu după aceasta, mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră, adică îi dă voie să poarte straie de mii de lei, fără să aibă cu ce să și le cumpere ... Apoi antifoanele bețivilor, pe glas al patrulea: "Din tinerețele mele, multe oale și ulcele se luptă cu mine; dar mai multe păhărele, câte stele sunt
... Ticăloșii ce pe dânsul sta cuprinși de îngrozire, Cad cu el — moartea-i așteaptă — undele i-au coperit! Mai încoaci un șiroi iute pe un tânăr fiiu cuprinde, Când sărmanul vrea să scape pe al său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai ... a sale slabe brațe Edvin strâns la piept o ține, Căutând să o învie cu-al său rece sărutat; Nu gândește la pieirea ce era pe lângă sine. Lumea, viforul, potopul, viață, moarte a uitat. Nimic altă el nu vede decât pe-a sa mult-iubită Și-n vederea astă tristă în inima lui simțind O durere mult mai crudă decât moartea cea cumplită, Fața ... a furtunii s-alignea, Căuta nenorocitul ca să o îmbărbăteză, Să-i astâmpere durerea, și aceste îi zicea: “Draga mea! Nici o ființă pe lume nu mai trăiește, Din obșteasca prăpădire nici un om n-a mai rămas, Numai noi mai viem încă, dar și pentru noi ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... “Aceasta este (gândi junele, izbit de ciudățenia fenomenului) ori o paradoxală minune, ori o minunată paradoxă!... Cum să umble boul, vaca, vițelul, ori mânzata pe tavan?... S-ar putea?... Să cercetăm dicționarul!â€� Și se pune băiatul pe răsfoială: o noapte întreagă consultă dicționarul favorit, citește, scrie, calculează, își sparge capul cu meditația, îsi revarsă în spirit toate amintirile, și geaba! Până la ... urmă Falstaff merită și el o mențiune mai de preț decât aceea din dicționarul băiatului. Se zice cu multă stăruință că Shakespeare numise, mai întâi pe acest erou caraghios sir John Oldcastle; dar din familia Oldcastle existau pe vremea Elisabetei urmași; aceștia au silit pe poet să schimbe numele tipului. Astfel, mentorul de chefuri al junelui Enric s-a numit sir John Falstaff. Această omonimie s-a ... voia să tragă de aci chiar un efect artistic. E mai comic parcă un așa berbant când poartă un nume ce amintește atâtea mari virtuți, pe care el, tipul opus și grotesc, tocmai nu le are. Închipuiți-vă într-o comedie modernă la noi un tip de bețivan bătăuș de alegeri ... ...
... felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și ... ascunde-o, da, zice, mâine dimineață ți-oi da-o și te-oi petrece pân-acasă, sărmănico. I-a luat femeia banii, da pe Anicuța a culcat-o pe cuptor, unde usca pe atunci mături. Și tot pe cuptorul cela, pe mături, dormea fiica pădurarului, tot așa de mică, ca și Anicuța noastră. Pe urmă Anicuța ne spunea nouă, că așa miroseau măturile celea, ca cum miroase mierea! S-a culcat Anicuța și nu poate s-adoarmă ... fără de minte — că pe ...
... felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și ... ascunde-o, da, zice, mâine dimineață ți-oi da-o și te-oi petrece pân-acasă, sărmănico. I-a luat femeia banii, da pe Anicuța a culcat-o pe cuptor, unde usca pe atunci mături. Și tot pe cuptorul cela, pe mături, dormea fiica pădurarului, tot așa de mică, ca și Anicuța noastră. Pe urmă Anicuța ne spunea nouă, că așa miroseau măturile celea, ca cum miroase mierea! S-a culcat Anicuța și nu poate s-adoarmă ... fără de minte — că pe ...