Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCARA

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 327 pentru SCARA.

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...

 

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice

Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă

Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă Copilul din casă de Dimitrie Bolintineanu Trage cu săgeata scutierul mare; Unde-atinge face poarta de intrare. Un copil din casă apoi a venit, Turla se clădește unde a lovit. Domnul Ștefan trage: unde-atinge, face Biserica Putnei ce-ntre dealuri zace. Alt copil din casă a-ntrecut pe domn, A atins în dealul ce-l chemau Sion. Însă domnul Ștefan zice cu asprime — ,,Un copil din casă m-a rămas pe mine! Umilit de dânsul, domn nu mai pot fi; Ori eu las domnia, sau el va muri!" Un bătrân îi zice: — ,,Domnii din vechime Ar fi dat lui cinste, căci a tras mai bine. Doamne al Moldovei, tu l-ai pizmuit, Domnul pân' la șerbu-i azi s-a coborât! Dacă dai tu morții cei cu hărnicie, Cu acei nemernici ce-ar putea să fie? Vrei sa fii domn mare printre cei mai tari? Pe supuși-înainte fă-i să fie mari! Farul cât de luciu, focul lui dispare, Dacă nu se pune p-o nălțime mare. La o curte unde meritu-i gonit, Moartea și ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...

 

Duiliu Zamfirescu - Flori de paște

Duiliu Zamfirescu - Flori de paşte Flori de paște de Duiliu Zamfirescu La Palermo La Palermo, primăvara, Trandafirii urcă scara. Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a pus o fee Gardurile-n azalee, Casele învolburate În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în rouă? Căutând urmele tale, M-am oprit la Monreale. De sub vechile morminte Se ridică Plin de frică Crinul, floarea cea cuminte. (

 

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

... la inimă. Pe cînd mă uitam în sus cu gura căscată la așa frumuseți, numai iacă se coboară din cer, singură, pînă la mine o scară lungă, și un înger mă poftește să mă urc pe ea. M-am urcat, mă, pîn´ la cer, și de acolo am pornit spre rai ...

 

Emil Gârleanu - Frați

Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...

 

Emil Gârleanu - Tovarășii

... luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>