Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SILIT

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 357 pentru SILIT.

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...

 

Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător

Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...

 

Heinrich Heine - Trei sonete

Heinrich Heine - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea ...

 

Iacob Negruzzi - O dorință

Iacob Negruzzi - O dorinţă O dorință de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pentru ce cu chinu-n mine     Pe pământ mai rătăcesc, Ce dorință mă reține     Chin, viață să sfârșesc? Cu o singură lovire     Al meu chin aș alina De durere, de iubire     Tot deodată aș scăpa! Ah! eu știu ce mă oprește     Toate, toate-a nu sfârși Ce dorință mă silește     Pe pământ a rătăci: Aș vrea s-o mai văd odată,     Aș vrea s-o văd dormind, Ochiul său să nu mai poată     Să mă ucidă crud privind, Să nu poată să-mi vorbească     Cu-acel ton nepăsător Ce-a făcut să se-ngrozeascâ     Al meu suflet simțitor. Atunci ochiu-mi să se-ncline     Spre frumosu-i chip visând Și să cred c-atunci de mine     Ea visează suspinând, Să mă perd într-o privire     Lungă, lungă de amor, Să mă-mbăt de fericire     Și atunci abie să

 

Ion Luca Caragiale - Știri franceze chestiunea Dobrogei

Ion Luca Caragiale - Ştiri franceze chestiunea Dobrogei Știri franceze chestiunea Dobrogei de Ion Luca Caragiale Ziarul franțuzesc les DĂ©bats primește o corespondență din Buda-Pesta, care, cu toate că e datată dinainte de intrarea Românilor în Dobrogea, aruncă oarecare lumină asupra celor din urmă împrejurări politice din Orient, interesându-ne în deosebi. Deși corespondentul ziarului franțuzesc asigură, că toate câte le expune le-a căpătat dintr'un izvor absolut sigur, totuși facem rezervele noastre în privința unor amănunte. De aminteri, corespondența aceasta are destulă importanță pentru a ocupa locul, ce credem de cuviință a-i da. Incidentul român cu Dobrogea, după această corespondență, datează de aproape cinci luni. Mai nainte chiar de a-și fi isprăvit Congresul din Berlin lucrările sale, reprezentantul rus la București, d. baron Stuart, a făcut demersuri pe lângă guvernul român pentru a-l hotărî să acorde Rusiei stabilirea unui drum militar prin Dobrogea, mergând dela noua graniță până la Tulcea. Apoi Rușii rostiră intenția d'a așeza depozite de arme d'alungul nouălor granițe, dela Silistra până la Mangalia, și în sfârșit șanțuri și valuri de pământ înșirate între ...

 

Ion Luca Caragiale - Duel

Ion Luca Caragiale - Duel Duel de Ion Luca Caragiale Naivul plug odată (probabil, ofensat) La un duel de moarte pe tun l-a provocat. Dar adversarul țanțoș răcni cavalerește: „Mișelule-n genunche!â€� Și-n frunte l-a scuipat... Și pe teren, naivul a fost silit firește Mult umilite scuze să ceară de la tun. Morala Doamne! Ferește Pe mojicul prost de boier

 

Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe

... pierzându-și răbdarea, întoarce biciul d'a'ndoasele și 'ncepe a croi spinarea animalului tenace. Biata gloabă, răzbită în lovituri, se sili a-și termina cât mai iute afacerile și o luă la fugă pe poartă spre satisfacțiunea sacagiului. Văzând sacaua pornind, d. Boliac dă ...

 

Ion Luca Caragiale - Lache și Mache

Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoşi calde Ultimele gogoși calde de Ion Luca Caragiale Ultimele gogoși calde [I] (Serviciul telegrafic particular) Țarigrad, marți, Ședința Parlamentului. - Deputatul Gianabet interpelează pe ministrul de resbel, în privința bombelor cu cari se bombardează orașele românești. Interpelatorul întreabă, dacă ministrul știe pentru ce ghiulelele nu bat la țintă și nu fac explozie, spre rușinea lui Abdul-Kerim. Ministrul răspunde: ioc ! Dupe răspunsul ministrului, Parlamentul votează o moțiune de sictir ministerului, formulată de interpelator. Anasini-Zavrac, capul centrului drept, este chemat a forma noul cabinet. Vidin, marți seara. Materialul de artilerie din cetate a tras reveneală. Bombardarea cetății a început. Ghiulelele din Calafat fac stricăciuni mari. Lui Hogea din Vidin, o ghiulea i-a luat ceașca cu cafea din mână tocmai când o aducea la gură. Unui cadiu, o altă ghiulea i-a spart luleaua ciubucului. Pe ulițele Vidinului au rămas multe perechi de papuci fără stăpân. De trei zile câinii din cetate urlă a pustiu. Agenția Havas a trimis din București către ziarele din străinătate următoarea depeșe: Toate silințele guvernului român, de a opri ca teritoriul său să devie ...

 

Ion Luca Caragiale - Un caz literar interesant

Ion Luca Caragiale - Un caz literar interesant Un caz literar interesant de Ion Luca Caragiale Vom publica în numărul viitor mai multe amănunte asupra unui plagiat în toată regula, cunoscut deja publicului nostru, plagiat comis de unul dintre cei mai mari scriitori actuali ai Franței în detrimentul unui român. Emile Zola, după cum a fost silit să mărturisească singur până-n fine, a copiat în La DĂ©bâcle pasaje întregi din opera prințului George Bibescu Belfort, Reims, SĂ©dan, Campania din 70. D. prințul Bibescu, membru corespondent al Institutului Franței, a binevoit să ne dea spre publicare documentele necesare, împreună cu mai multe scrisori pe cari le-a primit, în urma publicației d-sale, de la persoane foarte înalte, ca, de exemplu, prințul Frederic al Germamei, mai târziu împărat, prințul imperial Napoleonși alții. În numărul viitor, plagiatul Zola-

 

Ion Luca Caragiale - Un interview

Ion Luca Caragiale - Un interview Un interview de Ion Luca Caragiale Aflând prin d. C.C. Dobrescu că d. N. Fleva este bolnav în urma unui discurs de patru ceasuri, reporterul nostru și-a tras repede ghetele ș'a dat fuga acasă la marele cetățean. Dăm aici interesantul interview: Reporterul Moftului Român - Am aflat, domnule și ilustre cetățene, că sunteți bolnav; de ce suferiți ? Marele cetățean (cu amărăciune) De ce ?... de sugrumarea libertăților publice înscrise în Constituțiune. Reporterul(încurcat) Bine; dar vedeți d-voastră aș vrea să aflu cauza bolii ? D. Fleva. N'o pricepi ? Află tânărule, că e legea jandarmeriei, acest groaznic jug pe grumajii poporului; mai este apoi legea clerului, această îngenunchiare silită a preoțimii dinaintea pomenii ministeriale... Reporterul ... Dar ilustre Cleone... pardon ! cetățene, voiam să știu dacă-mi dați voe să vă rog să-mi spuneți, cam în ce fel s'a declarat boala ?... unde suferiți ?... D.Fleva. Vai ! În Cameră s'a declarat... când s'a citit legea Maximului. Mă întrebi, unde sufăr ?... Mă doare la inimă, tinere, pentru sfâșiarea, sdrobirea... Reporterul ... Un cuvânt ilustre cetățene: cam când poate spera poporul să vă vază ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>