Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUB NICI O FORMA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 121 pentru SUB NICI O FORMA.
... ei acest act, prin care cugetarea străină să se repete întocmai în capul lor, nu se 'ntîmplă , pentru că mulțimea citirei și obosirea creierului n-o permite. Cele citite trec ca niște coji moarte în hambarul memoriei, de unde iese la iveală apoi tot în aceeași formă.|| Iar eu din parte-mi gândesc așa : orice-a gândit un om singur, fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții, cuprinde o sămânță de adevăr. De-aceea cărțile vechi, pe - cari oamenii nu le scriu numai iac-așa, numai ca să le scrie, ci pentru că gândise ... care joacă tremblante . — Iartă-mă, d-le Doctor, zisei eu încheindu-mi surtucul dinainte, dar mie-mi pare că aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva... și aș voi să vă 'ntreb … — Aria asta ai auzit-o în capul d-tale, zise el, pe când ștergeai ciubotele lui Beethoven . — Mă iartă, d-le, dar nici n-am avut onoarea de-a cunoaște pe Beethoven . — Ce știi d-ta, dacă l-ai cunoscut sau nu. Eu îți zic ... ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... și cu vântul; câte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a ... pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine a realității", cum o numea el, nu-l va întâlni nici un zâmbet și nici o lacrimă -neiubit și neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei după care nu-ntreabă nimenea — nimenea-n lume. Casa lui de pustnic ... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... beizadelelor, căci el aducea dulceață și cofeturi la masă. În realitate, precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din categoria ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche. Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul mare; el inspira groază tuturor și prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de închisori ... el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în numele lui Christos, care a ... Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... e de ajuns tinerețea și deșteptăciunea. Și, dacă e să vă spun drept, eu prefer deșteptăciunea frumuseții. Frumusețea este femeia dinafară, inteligența e femeia dinlăuntru. O frumusețe prostănacă este un farmec mort. O urâtă, știind să te taie cu o privire, se aseamănă cu o carte ale cărei scoarțe proasțe ascund un cuprins fermecător. Femei urâte nu există, ci numai femei, femei bătrâne și femei proaste. Ba chiar cele bătrâne ... împiedicat răsuflarea, la puțini li s-a ridicat sângele la cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi care mă pironeau drept în mijlocul frunții. Fără ei aș fi spus toate regatele, marile ducate și ducatele ... Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, mai sunt două săptămâni până la vacanța mare, nu e așa c-o să fii fericită, ca și altădată, când om pleca la Slănic ? Irinel tăcea și privea drept înainte. Eram sigur că nu se uita la nimic ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... apus... ...Tacito, solo, e senza compagnia... 1 Mersesem trei ceasuri fără oprire și Pisicuța îmi aduse aceasta la cunoștință gemând și strănutând... Era obosită. Descălecai sub un plop bătrân și stufos de pe marginea drumului, luai șaua din spatele Pisicuței, o frecai la ochi, o trăsei de urechi, o mângâiai pe obraz și o sărutai drept pe mijlocul botului; ea, măgulită de această neașteptată dragoste, întinse capul ei drăgălaș și-l rezemă pe umărul meu... Iată pentru ce-i ... lumilor nevăzute, când inima mea începuse să bată sub pintenul dureros sau dulce al amintirilor, când strălucita mea închipuire era să mai adauge, în sfârșit, o nestemată, încă, la cununa nemuririi mele!!... Cuminte însă ca totdeauna, îmi căutai de treabă; lăsai cerul în pace să-și cearnă azuru-i adânc în ... cu sfântul soare acațat de vârful plopului. Din albastrul șters al cerului adânc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce ... școli mărețe, cu uliți largi și drepte — cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne ... Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... stilul și buna-cuviință ce ar găsi cineva în epistola unui comisvoyageur neguțătoresc. La aceste cuvinte și altele mai tari de felul lor nu am nici un răspuns. Ele sunt personalități fără interes într-o discuție literară; ar fi chiar de natură a tăia orice discuție, dacă alte considerări mai însemnate nu ar impune continuarea ei ca o ... žCe păcat făcui susținând că acest mod de a face istoria a trecut și la Dacia și că persistă pănă chiar sub Attila?“ Nimeni nu a relevat vreun asemenea păcat, nu este în chestie. „Era oare permis filozofului, literatorului din Iași a ... gentes. Annal., II, 88)? D-sa, care știe toate, nu știe că la goți în Dacia încă se cântau la ospețe faptele strămoșilor, după cum o spune Iornandes (după Cassiodore, ministrul lui Theodosiu)?“ Nu sunt în chestie nici barzii la gali, nici Tacitus, nici goții din Dacia. În chestie este un singur punct: citarea lui Amm. Marcellinus pentru timpul lui Attila. „Apoi nu cumva eruditul dl T. Maiorescu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... și om politic dl G. Panu. Această excursie critică în câmpul literelor române trebuie neapărat să măgulească pe literații noștri: de când junimiștii au părăsit-o, nici un om politic mai însemnat nu s-a ocupat de biata literatură. Chestiunile de ordine literară ridicate de dl Panu sunt de mare ... zis, nu e locul aici. Aici mă interesează mai mult partea estetică a operei critice. Din punctul acesta de vedere, critica redă, reînviază o anumită operă de artă prin altă operă de artă. Dacă arta e natura văzută prin prisma artistului (o definiție nici mai bună, nici mai rea decât alta), atunci critica e arta văzută prin prisma criticului. Cu toții putem vedea un peisaj frumos, care să ne producă mare plăcere ... precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj pe care nici nu l-am văzut. Cu toții putem admira o creațiune poetică; dar numai criticul o simte așa de puternic și așa de clar, o pricepe așa de profund în înseși izvoarele ei, încât pe de
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în ... bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul ... răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... îmbunătățite cât se poate, însă nu erau prude, plaga societății noastre. Dacă ești get-beget moldovan, dacă nu ești neologist, dacă nu ești abonat la nici o foaie românească, negreșit că cu un aer oțărât mi-i întreba ce-i prudă ? Și eu, cu tot respectul ce trebuie să aibă un scriitor ... și, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecțiile lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă și musteți, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonați, ca un șes fără verdeață, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viață fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul ... viața se mărginește întru a iubi și a fi iubită; o femeie, în sfârșit, este un ceva ce nu se poate nici descrie, ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: Pst! Pil! și Aport!; pe când tu, în fine, studiai cu luare-aminte caracterele ... MOȘ DORU, DREPT ÎN PUSTII. LA CONAC! VAI DE BIETUL GOGOL, CE ERA SĂ PAȚĂ! Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea românească ce tu ai compus sub titlul de Manualul vânătorului și, după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc; dar, teamă ... sau când aceștia, primăvara, se întețesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, ...