Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUBLIM
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 187 pentru SUBLIM.
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...
Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu toți vor aținti. — Ideea ta pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă- ...
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu)
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu) Singurătate de Iulia Hasdeu Această poezie, scrisă cu cinci luni înaintea morții autoarei, a rămas în ciornă, fără a fi fost revăzută o singură dată (B.P.H.). Spiritus astra petit... Hai, suflete în zbor departe, Spre cer, pe-a viselor potece, Pe unde gînd profan nu trece Și n-ai de nici o grijă parte: Hai, suflete, cît mai departe, Pămîntu-n noapte să se-nece! Să ne-avîntăm în infinit... Sondînd superba înălțime Să rătăcim în zări sublime, În cer de-azur, locaș rîvnit; Dorind al tainei infinit, Uita-vom sumbra adîncime. Osuflet, duh ales și pur, Săltînd din pămînteasca tină, Să-ți rupi cătuși de vizuină; Deci, lasă-ți corpul, beci obscur, Și vino în eternul pur, Să facem baie în lumină. O, vino să ne bucurăm De-a fericirii plinătate! În drum de-o fi vreo greutate, Găsi-vom, totuși, ce sperăm; Căci vom putea ca să gustăm A liniștei singurătate. Și vom dezveli deodată Eterne taine, mult profunde, Ce infinitul le ascunde Acestei lumi, ce-n van le cată; Și vom zîmbi, ca de-o erată, De-a lumii ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Mihai Eminescu - Întunericul și poetul
Mihai Eminescu - Întunericul şi poetul Întunericul și poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ? Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Și muzica română chemând din munții-n nouri, Din stelele căzânde, din văile-n ecouri, ...
Mihai Eminescu - Când... Când... de Mihai Eminescu Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi  Tu tremuri și plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept  Visând de deștept. Când soarele arde și ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg  La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visărei  Pe ochi sărutări. Amorul își moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse, Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,  Surâzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc,  O, cât te
Mihai Eminescu - Când Când... de Mihai Eminescu Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi  Tu tremuri și plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept  Visând de deștept. Când soarele arde și ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg  La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visărei  Pe ochi sărutări. Amorul își moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse, Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,  Surâzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc,  O, cât te
Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea...
Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea... De ce n-aflăm în împlinirea... de Mihai Eminescu De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume N-afli nimic  nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară. Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu; Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară, Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ți li se prea dădu! Și gloria te chinuiește  e un supliciu ce apasă, Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta. Nu împlinirea cea aievea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după ceva e tot ce-i dulce pe pământ; Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume, Îmbletul după mărire: te fac numai mai
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ți...)
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ţi...) La o artistă de Mihai Eminescu I Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur Cu-al cântului dar, Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă, Pe valul amar. Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria  Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău ...
Mihai Eminescu - Petri-notae Petri-notae de Mihai Eminescu Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca de paiazzo-ți șede: Căci ne-am convins demult de-a ta mărime. Armeano-grec, lingău cu două fețe, Îți ad-aminte ce aveai în straiți Când pietre numărai la voi în piețe. De-aceea taci și încă bine paie-ți Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe: Făclie nu-i nemțescul tău
Mihai Eminescu - Preot și filosof
Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...