Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SURA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 200 pentru SURA.
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Egipetul Egipetul de Mihai Eminescu Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice; Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării ...
... totu-i străin! Voi, pierduți în gânduri sânte, convorbeați cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț. Voi urmați cu răpejune cugetările regine, Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine, Pe-a lor ...
Mihai Eminescu - Horia Horia de Mihai Eminescu Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor.  Eu am  zise-un tunet  suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult o să ție.  Nalți suntem noi munții  zise-un vechi Carpat  Dar el e mai mare, că ni-i împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece, Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar  păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru  înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate ...
Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri
Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri Luna iese dintre codri de Mihai Eminescu Luna iese dintre codri. Noaptea toată stă s-o vadă. Zugrăvește umbre negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceară învăscută. Ce gândește? Â numai norii Lin se-mbină, se dezbină Ca fășii de gaz albastru, Ca și aburi cu lumină. Lin pin iarbă scotocește Apa-n prund și-n pietricele. Florile surâd în taină, Oare ce-or surâde ele? Și-s cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri zboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana și suspinul. Înfășat în întuneric, Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte,
Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) Melancolie de Mihai Eminescu Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. - O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie Și în mormânt albastru și-n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. ....................................................................... Credința zugrăvește icoanele-n biserici - Și-n sufletu-mi ...
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară Mii de stele...dulce sară de Mihai Eminescu Peste codri se coboară, Peste vârfuri trece lună Iar isvoarele răsună. Cine-mi trece luncile Domnița cu pruncile; Cine-mi trece mândra luncă, Domnița mea cu o pruncă Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ochii și-i ridică Se trezește singurică, La mijloc de codru des Unde crengile se țes Și prin mrejele de frunze Cearcă lună să pătrunză, Iar un tei cu umbra roată Și cu frunza scuturată Pleacă ramuri pe-un isvor Care sună - ncetișor Și prin sunet blând de ape Parcă vine mai aproape Glas de corn din depărtare Tot mai tare și mai tare. O auzi sunând Din cărare corn, Înspre tine blând Eu să mă întorn. Și când ochii - a ridicat Ea zărește un băiat Ce s- ...
... argintoasă Ea rupe câte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo un nor se nalță sfânt și sur, Se-ncheagă, se formează  ncremenește, Devine-un templu grec și plin de umbra Columnelor ce-l înconjor  și prin columne Trece-argintoasă câte ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...