Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRON
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 198 pentru TRON.
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... sălta, Păn cucoșul va cânta. Unde mergem? Unde?-Acasă, Chiar pe culmea lui Pion; RarÅ�ori omul pe-aici pasă, Lângă a Dochiei tron, Unde turnul meu va sta, Ce-n veci nume-mi va purta. Dulce-odor, ah, calul ține, Că de spaimă abia șed! Pe șea pune ...
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ce venise în țară sub cuvânt ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și ...
Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea
... n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-și facă un nume Mare și faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe ostire, Chiar de n-ar avea soldați, Căci astfel obișnuiesc Toți acei care domnesc, Duci sau regi sau împărați ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... lui Capudistria  ne răspunse Â; la moartea lui mă aflam în biserică, și toată Grecia s-a sculat să mă puie pe tron, dar n-am primit". Acest nebun este unul din cei mai fericiți ce am văzut vreodată; el ține o corespondență ideală cu toți suveranii Europei ...
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; ...
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
... au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă tron s’așează de sânge-acoperiți, Cu desnodate prăștii cu scuturi găurite, Cu tolbele deșarte cu zalele plesnite. Și Decebal la dânșii se uită cu durere ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... recheamă Și-n care orbii văd lumină vie, Ce paraliticii umple de vigoare Și lumii-aduce pace, bucurie. Fulger îi e fața, vocea tunătoare; Pe tron sovranul judecă pământul Cu dreptate, putere și splendoare; Lumină ș-adevăr îi e vestmântul. Tremură regii, stirpea păcătoasă; Cad porți d-aramă, rupt e jurământul ...
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
... d-abia luată în seamă, crește încet-încet, se ridică treptat, până ajunge a domina scena întreagă. Anastase este la sfârșit aproape de tron, pentru că este amantul împărătesii Ariana, soția rănită în suflet a smintitului Trascalisc, cunoscut sub numele de Zenon Isauricul. Smintitul împărat este tras ...