Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZBURA ÎN
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 463 pentru ZBURA ÎN.
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
... Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă ... piept și până-n spate, Iar unii din picioare și oase-mi ciopleau, Și brațele-n cadență pe trupul meu cădeau. Dar când mă ciopârțiră în mii de bucățele, Cu mâni de sânge ude când măștile și-au scos, Erau ai mei prieteni, la vestea morții mele Ne mai putând din ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
... o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se ... Sunt pasăre zburătoare. Care de pe lângă mine Va zice că nu cânt bine, E mare, mare măgar." Și eho răspunde: gar ! Pasările aud: gar ! În tăcere o ascult; Se apropie mai mult, Fiecare o privește, Fiecare își zărește Fulgulețul, pana sa, Și-ncep a ți-o dezbrăca, Scuipă ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... mințile le fură; Și dus-o-au pe aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori ... apa ce oglindă obrazu-i la trezie, Nici cerul, nici pământul!... dar umbra să o știe! Ades copila, pradă gândirii ce-o răpește, Se scaldă în lumină, cu soarele grăiește Și zice: Tu, al lumii monarc strălucitor! O! splendidă comoară de viață și amor! Tu, ochi deschis în ceruri să vadă-a mea iubire! Tu, singura-mi dorință, tu, dulcele meu mire! Pleca-voi, ah! pleca-voi, luând urmele tale, Să ... al soarelui palat. Pe unde-ți merge gândul, stăpâna mea iubită? O-ntreabă glasul umbrei de cale obosită. Ah! dragă surioară! duioasa Lia zice, Zărești în depărtare cea insulă ferice Plutind sub cer albastru pe-a mării albăstrime? Vezi tu colo, în
George Coșbuc - Legenda rândunelei
... mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când ... zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ce-o străbat. Atunci, să știi tu bine, Voi mai vorbi cu tine, Când mi-or găsi inelul. Iar mirele-a-nghețat ... șoimii, La cuib pândesc copii Și iată! azi răsună De multă voie bună Palatul tot; cu vuiet La rege robii vin. Un pește-au prins în mare Și-n el, în bună stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește Și vesel se pornește La doamnă-sa să-i spuie ... sânge pe inel, Bărbia el i-o prinde: Dar brațele-și întinde Cu țipet doamna-n aer, Uitându-se la el. Iar brațele-i deodată În ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază ... vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această ... le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază ... vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această ... le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și ... ...
... semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A Tale împlinesc zacoane, Luciri învietoare scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci toate-ntinderile lumii Roșii — întunecate, de floarea sângelui. De-un milion de ori mărite Și spre îndeplinirea lumii Fără sfârșit adăugite, -- Sunt ... Iar eu în fața Ta — nimic. Nimic! Dar cânt a Ta mărie Și vecinice desăvârșiri, Căci zugrăvirea Ta cea vie O port în gânduri și simțiri. Nimic! Dar Tu mi-ai dat viață Și gând — cu dânsul ca să zbor Prin înălțimea Ta măreață Și să te ... — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. În ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A Tale împlinesc zacoane, Luciri învietoare scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci toate-ntinderile lumii Roșii — întunecate, de floarea sângelui. De-un milion de ori mărite Și spre îndeplinirea lumii Fără sfârșit adăugite, -- Sunt ... Iar eu în fața Ta — nimic. Nimic! Dar cânt a Ta mărie Și vecinice desăvârșiri, Căci zugrăvirea Ta cea vie O port în gânduri și simțiri. Nimic! Dar Tu mi-ai dat viață Și gând — cu dânsul ca să zbor Prin înălțimea Ta măreață Și să te ... — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. În ...
Gheorghe Asachi - Albina și trântorul
... Gheorghe Asachi - Albina şi trântorul Albina și trântorul de Gheorghe Asachi În ocazia publicărei cei întâi gazete în limba patriei, întitulată Albina românească, la 1829' Trântorul Spune, spune, mică-Albină, Încotro mergi acum trează, Când a soarelul lumină Pe cest câmp ... nu scânteiază? Încă tremură pe foaie În munți roua și prin râpe; Nu te temi să ți se moaie Delicatele aripe? Încă florile-nmiite, Stând în umbră tupilate, Țin închise și-nvălite Bobocelile plecate. De ce zbori ca o săgeată, Care aerul despică? D-unde vii tu mânecată Și-ncotro, Albino ... se luminasă, Dulce pârgă de pe floare O cărau de mult acasă. Eu de farmăc amorțită Zăcui timpuri multe-aice Și abia mă simt trezită În acest minut ferice. Aleu, lucru mult m-așteaptă! Multe câmpuri voi petrece; Unde soarta te îndreaptă, Mergi și tu, că timpul trece! Și mă lasă ...
George Topîrceanu - Poșta redacției
... aduci întâi certificat Precum că ești inamovibil, — Profesor... popă... magistrat... Să-ți faci întâi o carieră, Ori cel puțin o sinecură, Ceva, un loc în atmosferă... Și mai apoi literatură. Credeam și noi odinioară Și poate astăzi credem încă, Deși iluziile zboară, — Că tot ce zboară se mănâncă... Da ... mele Și versul meu e-naripat, — Și-n loc să mănânc eu din ele, Pe mine ele m-au mâncat! Dar dacă simți arzând în tine Al artei foc nepotolit, Căldura "flăcării divine" Ce și pe mine m-au pârlit; De vrei ca vulgul să te-admire Și orice prost ... bravo, ai talent! În existența ta pribeagă Tot singur, mândru și sărac, De vrei să lupți cu lumea-ntreagă Ca Cyrano de Bergerac; De-s în zadar a mele sfaturi Pe lângă visul tău, frumos Ca un castel cu zece caturi Din care cazi cu capu-n jos; De ... fii trimis în frunte Când s-o isca un nou război, Și nenorocul să te-nfrunte Când te-i întoarce înapoi, — Necazuri cu nemiluita În lunga ta captivitate, Să-ți pierzi amicii și iubita Ș-un post la Universitate... Visând, ...
... voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o ... unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p ... os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește-n ea Nelimpedele gând Al morții ... ce râs aflați În plânsul ei? Urlând Morțește, biata, iat-o iar, De zid cu fruntea dând Și vezi cum face gesturi ea, Așa precum în joc, Dezmierzi copii? Cum râde ea, Ca omul