Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DREPT

 Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 1191 pentru PE DREPT.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor

... fărde moarte, iaste cerească și sufletească, iar nu pământească și trupească, precum însuș au zis înaintea lui Pilat: Împărățiia mea nu iaste din lumea aceasta. Drept acĂ©ia, dascalul și împăratul acest ceresc toată lucrarea Evangheliei au numit-o a fi împărăția ceriurilor adecă acĂ©le ce sunt scrise ... cuviință au numit domnul Hristos Evanghelia sa cu numele împărăției ceriului, pentru că nimic nu iaste într-însa alta, fără numai lucru ceresc și dumnezeesc. Drept acĂ©ia, pre împăratul acesta ca cu dĂ©getul ni-l arată astăzi Zaharia prorocul zicând: Iată împăratul tău vine la tine blând, pre care ... de veselie îl măriia, zicând;Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus, care cuvinte să înțeleg: Mântuiaște-ne, drept acĂ©ia, pre noi, cela ce ai venit din nălțime. Multe și alĂ©se lucruri trebuesc a le săvârși împărații cei buni și ... noastre, l-au legat și l-au îmbeznat întru prăpăstiile cĂ©le mai adânci ale iadului. Trupul prin patemile sale și prin răstignirea cea de pe cruce de patemi l-au domolit și l-au curățit. Și, cum că ne-au mântuit domnul Hristos de acești 5 vrăjmaș nemilostivi, ce am ...

 

Mihai Eminescu - Umbra mea

... ănîfășasem înfundat în manta cu pălăria peste ochi și mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lăsasem acasă, astfel încât eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. — Tu ești ... astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem făcurăm un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce ni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă nu aveam bani, ea se duse la un lac ... sori, în haine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădinile noastre și, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le arunca din poalele ei pe față ăși înî patul nostru. Roua rece cădea pe ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu ... A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa ... nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... să face și el diadoh apostolilor, carii sunt împăraț și preoț ai besĂ©ricii, de vrĂ©me ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. Drept acĂ©ia pre dreptate zice marele Constandin sfinților părinți de la săborul cel dintâi: Voi în besĂ©rică, iar eu afară de besĂ©rică sunt ... toț. Al doilea nume din tituluș iaste: pentru ce să numĂ©ște sfântul Constandin mare împărat? Și zicem: pentru căci iaste de Dumnezeu încununat; urmează drept acĂ©ia, să fie și mare. Și cum să nu fie mare unul ca acela, pre carele Dumnezeu l-au încununat? Iar nu zic pentru ... pentru Hristos la Psalm 70 zicând: Și să vor închina lui toț împărații pământului, toate limbile vor sluji lui. Și socotesc că această prorocie numai pe vrĂ©mea marelui Constandin s-au împlinit. În ce chip? Lui i s-au suppus toț împărații pământului și pentru căci era el capul tuturor ... cetăț, orașă și sate, ca apostolii, n-au încunjurat; nici au umblat să propovăduiască numele lui Hristos și credința, ca dânșii; să ostenească cu călătorie pe jos, să asude, să flămânzească și să însetoșaze ca ei, n-au făcut; să se închiză ca Petru în temniță, cu lanțul de gât, să

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se 'ntunecau stufoase, În mână sceptru de - aur , povara lui cea grea ... vorbă aude și se 'nchină — Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S'apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: « Pe mâne, pe când noaptea v'aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voiu duce,

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ­ boierii lui de sfat ­ Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprincenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea ... aude și se-nchină ­ Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S-apropie cu pasuri modeste, line, rare Și ůmil îngenunche pe treapta de la tron: ­ Pe mâne, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voi duce, ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei

... acestor două fenomene, cari sunt de natură a exercita o înrâurire neașteptată asupra situației actuale. Toate cabinetele europene au felicitat telegraficește foarte călduros pe redactorii noștri de nemerita idee politică ce au avut, când dânșii au declarat cu energie și pe față neutralitatea Spaniei; - precum și toți cititorii Claponului au rămas pe deplin mulțumiți de întreprinderea literară, plină de talent, a guvernului M. Sale Alfons XII, prin scoaterea la lumină a acestei foițe ... tare neutralitatea Spaniei. Ce a făcut guvernul dela Madrid ? Nimic mai puțin decât a scos la lumină o foaie foarte nostimă, pe care toți cititorii au judecat-o vrednică a le lua cu cinste câte un ban pe săptămână din buzunar - dovadă că Claponul se vinde ca lipia caldă. Dela o vreme încoace adevărul este, că s'a urmat în politica ... Faptul este cu atât mai regretabil, cu cât Claponul însuși fără intențiune i-a fost cauza indirectă. Guvernul otoman a destituit pe Abdul-Kerim din postul de generalism al armatei dela Dunăre, din cauză, că dupe o denunțare anonimă, poliția din Rusciuc i-a călcat ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... 2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în ... Ieri, Ucu, n. Făr-aceste slove nu se poate alcătui nici o frasis, nu se poate proforisi nici o silavi, căci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvânta curat și pe înțăles, pentru că văd că dascalii d-tale, grecul și franțuzul, pre care dracul să-i iaie! ț-au stricat proforaua, nu poți rosti pe ... verbului legare )? Așa e că tot un fel, pentru că n-ai doi a și doi e ? Apoi pentru ce încurci și amețești pe băieți? — Aceea nu e treaba d-tale, îmi răspunse cu un zâmbet ce semăna a strâmbet; învață buchile ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Baia

... IV I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Țară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru florile-au pălit! Dulcile surâderi pe buze fecioare Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare. Peste tot răsună cântece de dor Cu suspine triste îngânate-ușor! II Cetele maghiare pe câmpii s-adun, La cetatea Baia tabăra lor pun, Mateiaș solește marelui Ștefan Ca să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i dă de știre — ,,Până ce românii, mândri de mărire, Pentru țară moartea vor disprețui, Mâinile de lanțuri ... d-odată, în orgia lor, Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor. Ștefan pune focul. Flacăra s-unește Cu teroarea morții și pe toți uimește. Zorile se varsă. Pe cetatea lată Către cer se-nalță flacăra turbată. Junele bacante, bete, despletite, Mai cătând cu gura sărutări dorite, Cu amanții tineri, spectacol amar! Într-un ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese, Când arma celui Marte buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș-astă dată Cu cântece line sâmțitoare Tovarășia noastră-adunată Dragostele cântând zburătoare ... alcătuită Și pe-acele vremi deobște iubită: ,,Vinule dulciu, tu roadă de raiu De la Dumnezieu dată pe pământ, A toate roduri de pe lume craiu!... Laude ți-oi cânta, cum purure cânt, Numa de beut cându-mi vine dor, Tu să mi te-îmbii cu plinul urcior. Tu ... și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca vânt, Îl duce de nou, pe dealuri, pe văi, Pe locuri pustii, făr' sate și căi, Pe nește câmpii sterpe, săcetoase, Pin plaiuri, pe munți, pin pietrii și stânce Pintre codri deși, pin păduri umbroase. Nici acum avea să beie, să mânce, Când iacă dedu supt poale de munte ... ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... o vâlcea, să se mai odihnească oleacă. Și stând el acolo, îl fură somnul. Deodată se deșteptă, auzind o gârâială de graiuri omenești, și sări drept în sus. Ce să vezi dumneata? Trei draci se certau de făceau clăbuc la gură. Se duse la dânșii cu pieptul înainte și le zise ... de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar de i-ar da cu degetul în ochi. Iară când va avea biciul ... împietri acolo locului. Apoi o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și ... la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>