Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ
Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 1281 pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ.
Constantin Stamati - Răpitorul
... oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le-am supt. Căci ei în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" Copilița nu sfârșea Și Domnul astfel grăia: ,,Copiliță, mândruliță, Cu sân alb de porumbiță, Nu mai plânge, că-n curând Împlini-voi al tău gând. Voi, boieri ce ospătați, Stați și nu mai închinați, Cuvântul să-mi ascultați Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane, Și la brâie cu arcane, Ca să mergem despre soare Să facem o vânătoare După urși și căprioare, După păsări gălbioare Ce sunt bune de mâncare Și plăcute la cântare!" II Când de zi se lumina, Boierii se aduna Și pe cai încăleca, Și cu Domnul toți ... e mare, căci e Domn, Dar, cât e de Domn și mare, Minte coaptă încă n-are! Hai, copii, de mi-l luați, Prin săbii să-l fluturați, Dar nimic să nu-i stricați, Cale bună să-i lăsați, Că de-i Domnul priceput E destul câte-a văzut Ca să afle, ca să
... de la prima întâlnire DĂ©jazet simți mare simpatie pentru Dridri. — Draga mea — îi zise ea — ești tânără, ești grațioasă, ai tot ce trebuie unei femei ca să placă, însă îți lipsește piedestalul de pe care să poți atrage ochii mulțimii. Fie o femeie înzestrată cu darurile cele mai frumoase, dacă ea nu are norocul a se face cunoscută în Paris, sărmana! rămâne părăsită, deoparte, ca o comoară neștiută. Tu însă, Angelică, fii fără nici o grijă; eu mă însărcinez de viitorul tău ... ar duce în triumf ca pe o grațioasă regină, însă damele v-ar scoate ochii fără milă... și zău! ar comite o mare crimă, căci nu-i nimic mai încântător și mai dulce la privit ca doi ochi frumoși care înoată în flacăra triumfului.“ Dridri răspunse, roșindu-se: „Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnându-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor“. — Bravo, domnișoară! strigă contele; am să duc damelor răspunsul d-voastră, pentru ca să ...
George Coșbuc - Perirea dacilor
... Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa! Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum ... Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn și-un serv aduse Zece cupe c-un lichid. M-am gândit fără-ncetare; Ceva trebuie să beți Iat-aici zece păhare. Iar dincoace-aveți pesmeți Spuneți, principi, de vă place, Și cum vreți, așa voi face! Sar fruntașii daci cu ura! Să ia toți paharul plin, Căci aveau ca focul gura De când nu băură vin. Însă care cum înghite Dă
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să ... e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce pauvre grand ecrivain! Dezaprobările le-am raportat pe scurt; inventarul laudelor l-am făcut complet. Bilanțul poate să-l încheie cititorul. Situația pe care o face France lui Flaubert, între scriitorii țării sale, îmi pare destul de clară; acea a lui France însuși față de Flaubert cere, cred, oarecare ... nimic din inconsecvențele și entuziasmele nesăbuite ale epilepticulul Flaubert; frumosul și arta stau în perfectă armonie cu viața domestică. Și tocmai aici îl prețuiește France mai cu seamă. Flaubert nu înțelesese că poezia trebuie să se nască din viață, natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele domnului Laujol, care nu exagera nimic, nu «muncea ca un bou» numai și numai la literatură, nu asuda căutând adjective potrivite, nu avea spirit «greoi și confuz» ca Flaubert, «qui sua lentement ses superbes livres»4. Echilibrul și bunul-simț sunt valori invulnerabile, desigur; ele ...
... dulce-n braț a strâns Pe Fulger astă-noapte visatu-te-am în plâns, Iubitul meu! și plânsul cu dor se tâlmăcește! Oh, ce să-ți dau? Năframa nimic nu-ți folosește, Nimic acum inelul, tot farmecul nimic! Ești brav, iubite Fulger, ești verde și voinic Și poți să mergi cu zâmbet la Cetină-mpăratul, Tu nu mai ceri și-n urmă eu nu-ți mai pot da sfatul: Dar cugetă la mine, căci ai să-nvingi mereu! Tu ești frumos și tânăr, acesta-i chinul meu; Mă tem să nu te-nșele copilele din țara Lui Cetină, căci ele ard greu, cum arde para, Și-un singur al lor zâmbet te poate fermeca! Un farmec ... din suflet eu ți-aș da, Dar n-am acum! Păstrează-mi inelul și năframa, Și cugetă, nu cumva, voind să-nvii pe mama, Tu să m-omori pe mine! Oh, tot poți face tu, Din câte cere tata, dar asta numai nu! Ci du-te, du-te, Fulger, dar cugetă la mine, Căci eu plângând voi ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... mi pierd culoarea imaculată, pentru că redingota mea de zăpadă nu cadra cu giubeaua de bronz a colegului Costin ori fratele Miron spre mai mare economie, fiindcă vopseaua costa prea scump, n-a riscat și el să fie văruit cu bidineaua pentru a fi la fel cu mine ? Apoi, după ce am stat o bucată de timp în fața primăriei vechi, cînd a fost să se prefacă în bronz și veselul Alecsandri, nu m-au coborît din nou și m-au mutat pe piața Trei Ierarhilor, unde stăteam așa de bine ? N-am fost eu politicos și n ... am rămas de piatră, cedîndu-mi locul? Și-am făcut și eu ceva, dragă Doamne, în țara asta ! Dar cetățenii vechei urbe monotone nu puteau să audă aceste reflecții și voiau pentru noul oaspe cu orice preț locul de onoare. Și ca mîni, cel ce a prins trup din nou de pe înaltul soclului va privi și nu-și va recunoaște urba lui, va vedea figurile străine ce mișună tot mai
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în ... Ibsen ori al lui Strindberg, aproape ca și cum ar fi fost, și ei, niște stâlpi ai progresismului român de la 1860. Era o obstinație ce nu se mai poate înțelege ca rezistență a cunoscătorului de meserie. Așa s-a făcut ca arta lui să fie în adevăr o artă veche. Unele părți din publicul românesc actual se grăbesc a o numi învechită. Această grabă e un simptom ... povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu indicațiile de mișcări și atitudini, în Amintiri, dar nu mai ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste ... cu geamuri trântită cu violența... Țipete de femei, strigăte de bărbați, fluierături febrile de gardiști... Aha! a venit stăpâna cațelului. Alerg la fereastră. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-n-dărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor, arde clipind în cadență steaua dimineței - se face ziuă... E o grămădire dinaintea birtului din colț... Precupeți, care merg cu coșurile încărcate la piață... Ce să fie?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ține strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliție. El ... luptă să scape - ea nu-l lasă. Femeia începe să
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... versurile sale era toate în lauda femeilor și mai ales a Măriei, îi zicea Heinrich Frauenlob, adică poetul femeilor. El plecasă sărac ca să cutriere Alemania și să-și caute norocul prin romanțele și talentul său, măcar că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e de dorit când poate sluji spre împodobirea femeii ce iubești. Când îți trebuie ca să tinzi bogate covoare subt picioarele ei — ce s-ar răni atingându-să de pământ — sau să reverși în preajma-i parfumuri mai puțin mirositoare decât răsuflul ei. Slava e de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată cununele ce cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul lângă altul pe un covor de mușchi, privin dusă în tăcere, hrăpiți de fericire ... ce să petrecea în sufletul lor nu să ...