Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM

 Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 1180 pentru DUPĂ CUM.

Vasile Alecsandri - Bogdan

... sârg mi se repezea, [4] Calul își înfierbânta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rândunel zbura Și în curte că era! Iar în curte cum sărea, Bogdan timpul nu pierdea, Poarta curții deschidea Și nuntașii toți intra. Liteanul că se mira Și mustața-și răsucea [5] Și din gură iar ... Bogdan îl auzea, Calul iar își repezea, Peste teancuri el zbura, Apoi le desfășura, Și le da pe la nuntași Care-n lupte sunt fruntași, Cum era și nuntașul Așa-i da și postavul. De era el nălțișor, Îi da postav roșior, Să fie strălucitor. De era el medior, Îi da ... El mireasa-și ridica, Pe ochi dulce-o săruta Și pe brațe mi-o purta Și-n rădvan că o punea Și spre țară purcedea. După ei încă venea Car mare cu druștele, [6] Grădina cu florile Și o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. Ei plecau pe la Sân ... anul 1853, s-a lunecat o greșeala importantă, confundând pe Bogdan Chiorul, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu. După aflările de la cântăreți, balada a luat schimbare la începutul ei și se potrivește chiar cu cronica Moldovei ce zice despre Bogdan fiul ...

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

... dar le-am ținut însă minte. Acasă i le-am spus gaiței, și gaița mi le-a tălmăcit. Așa vă pot spune întocmai, după zisele măcăleandrului, povestea ciocănitorii:) — Demult, m-asculți, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la-nceput, pe când oamenii erau puțini de tot, și poamele și ... roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce și gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând? Să strângă alune! Și și ... la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, și, cum e iscusită, a înțeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț ...

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... raza fetei tale, si sa-ti zic o vcirba si sa-ti fur o vorba. Ileana ii raspunse cu intelepciune: - De ti-ar fi naravul cum iti esle vorba, de ti-ar fi sufletul cum iti este fata, mandre si frumoase, blande si dragastoase, te-as chema in casa, te-as pune la masa si te-as ospata ... Ileana intra in ruptul sufletului in curtea imparateasca si grai catre bucatarul cel mare: - Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi tu cum te striga imparatul? Mergi iute, ca sa vezi ce si pentru ce si care pricina! Bucatarul isi lua picioarele pe umeri si se departa - ca ... la curte, ea intra in ruptul sufletului in pivnita si grai catre pivnicerul cel mare: - Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi cum te striga imparateasa? Fugi si vezi cum, ce si pentru ce pricina! Pivnicerul isi lua picioarele pe umeri si se departa ca la porunca imparatesei adica. Ileana isi umplu vasele cu vin ... casa. Feciorii de imparat trimisera acuma d-a freia oara veste la cele doua fete de imparat ca ele sa trimita pe Ileana ...

 

Anton Pann - Feciorul moștenitor

... Anton Pann - Feciorul moştenitor Feciorul moștenitor de Anton Pann Unul avînd opt feciori, Tot mari, ajunși negustori, În pat bolnav cum ședea Și sufletul vrea să-și dea, Fără să lase înscris, Numai atîta a zis: -Al meu mult-puțin rămas La un fecior ... cu cîte un ciomag (Să vază cui a fost drag). Deci a doua zi viind Și în-mîini bîte țiind, Județul cum i-a văzut Să ardică din șezut Și își dă al său cuvînt, Zicînd: -Aideți la mormînt. Dacă au ajuns aci. Să-l ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... se nalțe pajură de pe pământ: Omul află fericire nu numa-n negrul mormânt! Văd pe Pipăruș-viteazul trecând muntele de aur, Și-l văd cum se războiește c-un nedumerit bălaur, Monstru, care-aruncă flăcări dintr-un piept impancerat. Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă ... tău de lapte dulce; Văd pe gingașa din Dafin: mă-ntâlnesc cu paraleii Și văd falnica pădure, unde-n curți s-adună zmeii, Făcând sfaturi, cum să fure vro copilă de-mpărat; Apoi văd pământu-n care munții-n capete se bat; Apoi văd pe Cenușotcă, prinzând pureci la trăsură; Și ... mai văd pe Strâmbă-Lemne sfătuind cu Sfarmă-Piatră! Aici văd pajuri mărețe, sub a căror adăpost Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost; Văd și pe Leagănă-Munții, și văd pe Ușor-ca-Vântul, Pe N-aude, pe Nu-Vede și pe Na-Greu ... mult povestea, căci poporul se descrie Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie S-ascult pe popor, ca astfel să observ ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori și mame suspină-n urma lor; Dar ei alerg ferice la câmpul ... după dânsul mulți vânători de frunte, Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii. Balaur de la Galu, Ciolpan din Pipirig Râd și de frigul morții cum ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

... vine! — Biine... — Biine. Și iar zoreau... * — Hai și noi, mamă, zicea împărăteasa. — Unde, mamă? întreba fata împărătesei. — La război. — Cum, mamă? — Cum a mers și tat-to, mamă. — Călare? — Nu, mamă, pe jos. Numa bărbații merg călare; hei! Altfel sunt ei ... plachie. — Nici plachie. — La cuptor. — Nu. — La tigaie. — Nici. — Pă spuza, mă! — Nici pă spuza, mă! — Hatunci, cum, mă? — Să-mi dai drumul, balaure! — Haoleu! păi cum rămân eu? — Eu sunt norocul tău... Dă-mi drumu-n iazu-mpărătesc, și nu voi fi ingrat cu tine. — Hatunci dacă nu vei ... i-a dat. La urmă, iacă și Drăgan, janghinos, urduros, păduchios, de la nas până-n gură cu muci, la labe jeg, fără papuci. Cum l-a văzut cimpoierul mititel, cu dragoste-a surâs la el; pe urmă a luat într-o mână hârdăul ... mea! Tortură! — Uite, mă! ce facui eu, neiculiță? Tortură! Barlaboi vine și zice: — A mărturisit? — Nu vrea, măria-ta. —

 

Vasile Alecsandri - Ileana

... doarmă, doarmă dus Pân' ce soarele-a fi sus Și să doarmă somnoros Pân' ce soarele a fi jos, Ileană, Ileană!" . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,,Cum n-aș merge-n poieniță, Bădiță, bădiță! Dar nu pot după vroință, Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. Mai stai, stai pân' s-a culca ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... văzui că era al ponteficelui Sixt V și prezenta pe marele bărbat în anii copilăriii sale, păzind porcii pe văile de la Tivoli [3] , dupe cum zice tradițiunea; iar pe marginea de jos era scris cu mîna sentința următoare: „chi dura, vince“, adică „cine vrea poate“ sau ... boabe de mazăre cu brînză de Parma, salată de fasole verde cu oțet și untdelemn de Luca, ouă fierte și poame; vinul însă nu lipsea după masa robilor lui Dumnezeu. Ceea ce mi se păru foarte bizar era disciplina cu care cuvioșii părinți sugeau sîngele Domnului. Deodată vedeai o sută de ... mîniei, se mărginiră numai a se scuza cu niște cuvinte umilitoare, dar foarte contradictorii cu agitarea ce se vedea imprimată pe fizionomiile lor. După ce mîncarăm puțin din acele bucate simple, dar pline de gust și repezirăm pe gît cîteva pahare din celebrul „moscato“ al cuvioșilor domenicani ... decît pe un unchi, ce se afla monah la această monastire; la zece ani ai etății mele fusei adus de dînsul în închisoarea aceasta, iar după patru ani îmbrăcai acest vestmînt, a căruia greutate nu o simții decît atunci cînd începui a raționa. Acum, însă, deși simt ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... suspendată... — O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope ?... o umbră. Regele ieÈ™i È™i trânti uÈ™a după sine... Oglinda singură se-ncreÈ›i ca suprafaÈ›a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i ... dunga umbrei, un punct negru miÈ™cător, până ce veni în apropierea ei. Deschise o uÈ™ă c-o cheie de aur, o închise iar după sine... È™i cu asta închisese porÈ›ile lumii după el... era singur, singur într-un mare mormânt... El aprinse o faclă... Înăuntru se-ntindeau colonade, chipuri de zei abia lovite de lumina roÈ™ie ... a cărei raze treceau fulgerătoare pe chipurile urieÈ™eÈ™ti È™i negre de zei în umbra umedă a columnelor, încât părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi siniÈ™tri, izvoare subÈ›iri roiau de sub picioarele zeilor È™i se pierdeau în pământ... din când ... i sure, prin columnele reci... È™i nimeni, nimeni în acest lăcaÈ™ al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după ...

 

Dimitrie Anghel - Scînteia

... de a se manifesta, încît rămîi uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece ... le-a fost groază ca s-ar putea întoarce întunerecul... Ațipit, cel ce lăsase să recadă peste el un giulgiu de cenușă, privea cum fiecare se lumina acum cu focul lui, cum dornici de a mai vedea crestele luminate și transparența negrelor adîncuri făcute oglindă aprindeau pretutindeni incendii pe care nu aveau cu ce le ... știa că atunci cînd va voi poate s-o împartă în înmiite fărîmituri de lumină, cu care să iasă și să le arunce în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun ... Și așa fiind, sătul de negrul întunerec, de imensa noapte ce începea de la infinitul fereștilor lui, de îndoiala cortină de umbră ce se lăsase după el și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>