Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LOC
Rezultatele 871 - 880 din aproximativ 1097 pentru DE LOC.
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... Cu mâța asta? Ai s-o pui pe grăunțe și pe săceală și, în două săptămâni, n-ai s-o mai cunoști. E o iapă de rasă, din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni. — Poate o mâță de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vândut o mâță. — Mâță, nemâță, ai să vezi, numai mersul ei face mai mult decât am dat. — Ei ... înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul arzător al zilelor de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma ...
Anton Pann - Ciobanul și magarul
... Anton Pann - Ciobanul şi magarul Ciobanul și magarul de Anton Pann Cum dormea un biet cioban L-a umbra unui tufan, Măgarul își pășuna Și de căpăstru-l ținea. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug : Unul zise : -Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său ... mă pricep ce fel ! Zise hoțul către prost: -Stăpîne, eu om am fost, Și la părinți cînd eram, Totdauna supăram, Așa într-o zi pe loc, Cum m-a blestemat cu foc, În măgar m-am prefăcut Ș-am plecat după păscut. Umblînd pe cîmpul întins, Unul îndată m ... mei m-au iertat Și iar m-am schimbat în om. Cum pășteam supt acest pom. Omul zise: -Fătul meu! Dac-așa vru Dumnezeu, Și de mine slobod ești, Dar vezi să nu mai greșești. Deci ceva vreme trecînd, Ciobanul la bîlci mergînd, Și fiind cumpărător, Văzu măgaru-n obor, Îl ... De ai ajuns tot măgar! Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ...
Grigore Alexandrescu - Corbii și barza
... Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu Pe o cîmpie Mare, bogată, Urmă odată O bătălie Aspră, cumplită, neasemănată, Încît cadavre nenumărate Zăceau grămadă neîngropate. Corbii îndată luară știre; Lacomi ... sînge, începură C-un glas îngrozitor Să cînte cina lor. Barza cea simțitoare, Care pe om iubește Și-n preajmă-i se nutrește, Văzîndu-i, de departe Le strigă: „Cum se poate Așa nerușinare? E locul pentru cină? e ora de plăcere, Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere? Mumele își plîng fiii; Izvorul bogăției, Cîmpul, e ruinat, Iar voi vă îndopați, Și cîntați!“ — „D-aceasta ne iertați â ... deodată, Ceata întunecată — Omului cît îi place Poate fi ruinat, Dar noi suntem în pace Și mult ne-am îngrășat.“ Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați, Poate și decorați, După a mea părere, sînt ... corbi nerușinați. Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori, (Căci eu vorbesc d-o țară De tot imaginară) La noi să află oare astfel de
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
... Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și ... Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i ... Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în nopțile albastre, Când lumea uită și petrece... Luceafărul o să ...
... Cuprins de o adâncă evlavie, își aduce aminte cu dor de părinții lui de la Otopeni. Încet-încet, tot vârându-se, reușește să suie treptele de la intrarea templului. Aude corul... dar nu poate vedea decât marele policandru, învăluit într-o ceață groasă. Se ridică în vârful picioarelor, rezemându-se cu ... buzunar. 5 și jumătate dimineața... Lache umblă pe stradă fără să știe exact unde vrea să meargă, fără să fi hotărât cum să-nceapă petrecerea de Paști. Ciudat lucru însă! Și pe loc drept, gheata din dreapta supără tot așa de tare ca și la suiș ori coborâș. 7 ceasuri dimineața... Lache se-ntâlnește cu un amic, alt funcționar comercial, tot comestibile et colori. — Cristos ... întinzând piciorul din partea unde s-au ținut la braț... Pareă vântul face bine, la început... Dar peste câteva momente, cei doi amici se satură de leagăn și pornesc după metoda lor. 1 și jumătate după-amiazi. Lache s-a desfăcut pentru un moment de brațul amicului, care stă rezemat de un perete al vestibulului Teatrului Național. Lache cumpără de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă O doină postumă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nu aveam o șchioapă de pământ să-mi fie Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul; Și nu îndrăznește ciocoiul să vie Să-mi stoarcă pământul! Alergam ca vită, mânat de ... aci să m-urnească! Mă bătea boierul... acum nu mă bate Nici vântul, nici raza fierbintelui soare; Timpul n-a șters încă semne de pe spate, Dar nu mă mai doare! Îmi lipsea cămașa pe ger și pe ploaie, Când ședea ciocoiul lângă calda-i vatră; Acum port o ... haină care nu se moaie: Țărână și piatră! Frații și copiii, ce-au rămas în gheară, Din a lor durere auzindu-mi cântul, De
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... călugăr nalt și plin de pântece... — Blagoslovește, părinte Varsanufie, auzii pe tovarășul meu zicând. — Domnul! răspunse călugărul cu glas răgușit și gros; și, de sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa de zburlit ca și dânsul, nume ce aducea mai degrabă a un strănutat de capra răpciugoasă decât a nume omenesc, „Ce potriveală!“ exclamai eu în gând, ca răspuns la coada de ochi a părintelui Varsanufie. Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o vârâ iute și fără potriveală în broasca unei uși, și ni se deschise ... mă privi părintele Varsanufie de sub aceleași sprâncene puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc ...
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de ... zicând acestea, îi dă basmaua-n mână și-l împinge pe flăcău încet-încet spre ușă. Băiatul trece basmaua în mâna stângă și, ștergându-se de sudoare: - Doamne! doamne! suspină el și cu dreapta-și face cruce. Atunci un hohot strașnic se aude... Flăcăul se-ntoarce-n loc
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... nici nu-l văzuseră. A dat să intre-n vorbă ici și colo... Unul i-a răspuns: — N-am vreme de fleacuri... am treabă! Altul, după ce l-a ascultat puțin, zice: — Îmi pare rău, dar nu-nțeleg de loc... Salutare... Pe altul, l-a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata ... — Pace! domnul este peste măsură scârbit... Dar unde-a fost chip să urmeze mai departe?... Un general l-a luat de ureche și l-a-nvârtit în loc cu fața spre ușe și cu spatele spre-mpărat; iar un diplomat l-a consiliat de dinapoi, să zboare pe scară-n jos. Plecând astfel, mai mâhnit de asta decât de mojicia cosașului, a dat pe stradă, noaptea, de o ceată de măști, care cântau, țopăiau și chihoteau, cum are tinerimea flușturatică obiceiul în carnaval. Îndată ce l-au văzut, au năvălit la el să-l tachineze ... iată că se întâlnesc, în bătaia unui felinar, cu un bătrân gros și pântecos, roșu ca morcovul și cam prea-foarte vesel — un fel
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s-au aprins în pletele femeilor, lumini de bunăvoie au scăpărat în ochii bărbaților și zarva obișnuită s-a pornit în lumea măruntă a dancilor. Și soarele, vechiul lor ... pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa călăuză ce le-a arătat de atîtea ori răsăritul și-a arătat încă o dată fața lui de aur privind la dînșii. Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea ...