Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - În tindă am intrat...
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - În tindă am intrat... În tindă am intrat... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Povestea vorbei , 10 octombrie 1896 În tindă am intrat o clipă Să iau cărbune pentru pipă... Aș fi luat, desigur, focul, Dar ea ardea, bat-o norocul ! Ardea ea, pipa, de ... ce intrai atuncea? Spune ! Intrai, căci am zărit în casă O fată... și era frumoasă ! Sufla în foc ca să-l aprindă, Și flacăra bătea în tindă... Dar mai cu seamă-n ochii ei... Ce flacără juca în ei ! Ea mă privi așa ciudat, Încît simțeam că-s fermecat... Și iată... pipa mea s-a stins, Iar inima mi s-a ...
Matilda Cugler-Poni - În natură-i grea tăcere...
... Matilda Cugler-Poni - În natură-i grea tăcere... În natură-i grea tăcere... de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție În natură-i grea tăcere: Paserile au muțit, Și 'n tainică durere Florile s'au veștejit. Căci o veste mult amară Le-a adus ... scire, De pe crengi s'au ridicat. Apoi cerul se 'nălbesce, Și 'ncet, încet din nori Cade neaua și 'nvelesce Frunze morte, morte flori. Tot, ce-a fost în lume viață, Ce
Gheorghe Asachi - În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard
... Gheorghe Asachi - În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard de Gheorghe Asachi întreprins la Roma, la 1811, când în ceri se vedea cometa cea mare Nu țintiți de-acuma ochii cătră steaua înfocată, Ce întinde preste ceruri coama sa de ră menire. E deprinsă de mult Roma cu asemenea privire, Azi minune mult mai mare o femeie ni arată ... Cu odorul cel mai dulce a naturei încarcată. Înmândrit-atunci natura d-o ființă-așa dorită, I deschide-a ei secrete, ce-i a lumei armonie, Și cu ea domnia-mparte preste sfera cea stelită. La pământ, de unde zboară, de-amu nu mai vra ...
Dimitrie Bolintineanu - Ciutacii turci de la Rusciuc către d-nu Cremieux în privința drepturilor pol
... Dimitrie Bolintineanu - Ciutacii turci de la Rusciuc către d-nu Cremieux în privinţa drepturilor politice ce se cereau a se da evreilor Ciutacii turci de la Rusciuc către d-nu Cremieux în privința drepturilor politice ce se cereau a se da evreilor de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 37-38. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 4 (Octombrie), p. 7.; S-a citit în Siècle, hava diș franțuz, Un articol mare, articol ursuz, Scris de a ta mână foarte celebie. Tu zici că românii sunt în ... Ați grezut d-a gata să mâncați halva? Că-or să dea țara lor la iandii Numai ca să treacă de mari celebi În gazeta voastră cea cu marafet? Ama cap la tine? Alah! Mahamet! Ceea ce vor francii este zefzeclîc Căci ei nu dau țara acești vlahi Bogdani Decât cu-arma în mână, iară nu pe bani! Mâne o să cereți chiar și la Stambul Politice drepturi nefiind destul. Să vedem acolo dintre iandii Venind să ne ... ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ... să-și închine; Unde ruga umilită, Ca tămâia cea sfințită Este la cer priimită De părintele obștesc. Tot către această parte, Un sat puțin însemnat În două rânduri se-mparte, Pe linie așezat. Poezii și proză În vale se văd desișuri, Saduri, livezi, alunișuri, Pe urmă ochiul zărește Un deal ce se prelungește Verde și împestrițat. Coastele-i sunt învelite De vii, de semănături, De țarine felurite, De crânguri și de păduri. Munții mai în depărtare Se văd ca tulbure nor; Vara le e la picioare Și iarna pe fruntea lor. Iată, după-a mea părere, Locul atâta ... și tulpina Unde copil mă jucam. Astfel în
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă Menuntul acel dulce ca fericiți să fim? Ș-apoi el ia făr’ să-l întoarcă. O, noian ... al vechimei! o, timpule trecut! Unde-s a noastre zile ce-nghițiți făr’ de milă? Spuneți: de ce nu-ntoarceți măcar acel menunt În care omul nu suspină? O, râule, stânci, munte și voi, grote adânci, Ce vremea vă păstrează secoli nenumărate, Amintiți fericirea nopții atât de dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În aurita lună ce te privește blând Și a ta față poliește, În fine, în mirosul florilor de pe țărm,
Constantin Stamati - Timpul trecut
... și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă Menuntul acel dulce ca fericiți să fim? Ș-apoi el ia făr’ să-l întoarcă. O, noian ... al vechimei! o, timpule trecut! Unde-s a noastre zile ce-nghițiți făr’ de milă? Spuneți: de ce nu-ntoarceți măcar acel menunt În care omul nu suspină? O, râule, stânci, munte și voi, grote adânci, Ce vremea vă păstrează secoli nenumărate, Amintiți fericirea nopții atât de dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În aurita lună ce te privește blând Și a ta față poliește, În fine, în mirosul florilor de pe țărm,
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... Invenție fatală delirului uman. Am stors mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... Invenție fatală delirului uman. Am stors mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... ale voastre fapte; dar în închipuiri, În umbra ce-nvelește atâtea suveniri. Mișcarea se produce de umbrele respinse De raze; șoapta naște din vânturile stinse Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos. Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine. Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine. Ce s-a făcut poporul ce-aicea a trăit? Cu vechea-i strălucire el însuși a pierit. Dispare-o națiune ca orice viețuiește. Tot are-un timp ... un deșert de moarte miragele plutesc Și fac mai crudă setea ce sânul tău încinge Când mincinoasa rază din ochii tăi se stinge. Regreți aici în viață plăpândele cununi De glorii, câștigate prin prostituțiuni, Prin sânge, prin trădare? Regreți tu calomnia Ce lângă poarta vieții, a-ți vesteji junia, Credința și onoarea, te-așteaptă să sosești? Regreți să lași o lume în care pătimești? Ce te desprețuiește, ce-ți farămă junia, Și inima, onoarea, amorul, poezia? Ce-ți schimbă ziua-n noapte și dulcele-n venin? Ce-ți fură partea vieții la soarele divin? Merită plâns această amară comedie Ce
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce-o să facă fiiul meu !â€� Cînd plîngînd aceste-a spus, Cu adîncă suspinare, Mîna preste ochi și-a pus. De ... braț pe al ei fiiu Și la sîn îl tupilează ; „Nani, nani, dorul meu, Nani, a ta mamă-s eu !â€� După ce au încetat Copilașu-a lui plînsoare, În leagăn l-a aninat, Preste ramurile-ușoare Și schimbă figura sa În un pește, cum era. Ea se-nveste-n solzi de tot, Aripioarele-i răsar, Unda o despică-n not, Prefăcută-n pește iar ; Apa-n ... de Domnul-zeu, Nu lăsa pre fătul tău !â€� Dar bolovanul cel mut I varsă sudori pe frunte, Căci pre soț a cunoscut În