Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARIPĂ
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 493 pentru ARIPĂ.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei Legenda ciocârlie de Vasile Alecsandri Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... văd fața la lumină, C-a venit până la mine Miros dulce de la tine. Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Păn' te-i face roditoare Și de mine iubitoare. - Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu ...
Ștefan Octavian Iosif - Înserare
Ştefan Octavian Iosif - Înserare Înserare de Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniștea lor castă, Își dăruiesc văzduhului parfumul, Și noaptea-și cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastă... Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Și-atâta sfântă pace Domnește-acuma peste-ntreaga fire, Că sufletul aripile-și desface Ca să se piardă în
Ștefan Octavian Iosif - Bolnav
Ştefan Octavian Iosif - Bolnav Bolnav de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Afară iar e cer senin Și ți-e așa de dor de soare, Că plîngi pe patul tău de chin, Plîngi ca un rol în închisoare. Nu plînge !... Nu te da învins, Nădăjduiește și adastă... Nu vezi ?... un fluturaș s-a prins, Bătînd din aripi, la fereastră. Primește-l pe acest pribeag Și-albastru fulg al primăverii : L-o fi trimis vreun suflet drag Spre a-ți vesti sfîrșit
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...
Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți
... gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ...
Ștefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu...
Ştefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu... După o citire din Eminescu... de Ștefan Octavian Iosif Citesc... De sub pleoapă nu o dată Îmi scapără în jos, pe obrazul meu, O lacrimă... și te citesc mereu Și parcă te-aș citi întâia dată! Ce orizonturi nouă-mi luminezi Cu raza genială-a minții tale! O lume ideală tu-mi creezi Și peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Și strunele pe care ning petale Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ți palide și reci, De degetele-ți reci și-atât de pale... Scoțând sub mâna ta măiastră-un vaier... Și fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, ferigi din genuni, Cu trandafiri ce din grădini i-aduni... Plutind spre culmi cu aripile-ntinse, Învăluit în nouri, tu petreci În sfânta-apoteoză-a morții reci... O, numele tău sfânt poți să ți-l treci În cartea nemuririi necuprinse... Cât va mai izvodi glas omenesc, Un viers în dulcea limbă-armonioasă Din cea mai scundă și-umilită casă A preamăritului grai
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)
Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă ...
Ștefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce ...
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea de mai (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Noaptea de mai (Iosif) Noaptea de mai de Ștefan Octavian Iosif Plăsmuiri din basme M-au împresurat? Aripi de fantasme Poate-au scuturat Aur peste ele? Cine dete, oare, Strai de sărbătoare Gândurilor mele? Stau încremenit — Parcă niciodată N-am mai pomenit Noapte-așa-nstelată, Floare de cireș Mai strălucitoare, Tril mai fără greș, De privighetoare! Luna iese-acum Și-n albastra noapte Ninge-argint pe drum, Umple tot de șoapte; Adâncite-n vis Florile grădinii, Gingașul narcis, Iasomia, crinii, Trandafirii-nvolți, Sub catapeteasma Uriașei bolți, Își unesc mireasma; Taine din povești Murmură-n fântână... Unde zăbovești, Dulcea mea stăpână? Tremură de dor Gândurile mele: Nu te-nduri de ele Tu, stăpâna lor, Care-n orice floare Pui un curcubeu — Tu, surâzătoare Rază-n plânsul