Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BĂRBAȚI

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 500 pentru BĂRBAȚI.

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... jețuri, cea mai tânără-adormise, Însă somnu-nseninase chipul veșted și-ncruntat, Scuturând pe alba frunte umbra jalnicelor vise, Când copilul dinăuntru ieși palid, dar bărbat... O mândrie triumfală corona frumoasa-i față, Și din ochii lui în cearcăn care veseli dau ocol, S-ar fi zis, de orișicine, preursirea că ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I Satira I de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Către mintea sa O, minte crudă încă, a neștiinței rod, Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei! Căci răpidele zile pot trece liniștite, Și slava se câștigă și fără de a scrie; Iar căi se află multe ce către ea ne duc, Pe care-un picior vrednic nu poate poticni. Acea mai neplăcută e calea blestemată De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe. Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns! În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi, Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul! Acela ce la masă pe cărți se gârbovește, Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească. Dar adevărul este că muzele nădejde Au mare în al nostru monarhul tinerel [1] , De dânsul ignorantul se-ascunde rușinat; În el Apollon află a slavei sale reazem; El foarte mult cinstește pre muzele-fecioare, Silind să înmulțească poporul din Parnas, Iar răul e acesta că mulți în domni fălesc, Sfiindu-se, acele ce în supuși defaimă! Eresul, dezbinarea ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... lanțuri întocmai cum să cuvine Unor dumnezei ca voi, făr de cuget și rușine." Mars s-aprinde, Vulcan strigă, Venus țipă cât ce poate, Că bărbat-o ocărăști și că e vrednic de moarte. Gâlceava era să înceapă, când iat-un lung țistuit I-au făcut pe toți să tacă și ...

 

Emil Gârleanu - Înecatul

Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... a prins. Și când mă gândesc la mania lui Stan, să spun drept... Eu pe omul de înaltă valoare politică și socială, pe acel bărbat, cu care s'ar putea făli orce societate europeană, - vreau să zic pe doctorul Vaida, al cărui prieteșug mă răsplătește cu prisos de nesocotirea multora ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate. Acum, în ...

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

Ion Luca Caragiale - D-l Goe D-l Goe de Ion Luca Caragiale 1900 Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai. Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de ...

 

Nicolae Filimon - Jocul bănățean

... prin oraș, Tot cîntînd și fluierînd, Mîndrulița căutînd. Fetele cînd m-auzea, Luminile aprindea, Porțile le deschidea, Și mie nume-mi punea: Spate late de bărbat, Buze dulci de sărutat. Dar daca m-am însurat, Și îmblam seara prin sat, Fetele cînd m-auzea, Luminele le stingea, Porțile le închidea, Și ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>