Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE PRINS
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 427 pentru BINE PRINS.
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... plugar și-un sfetnic mare Puși în cumpăna științei! Puși acu-n asemănare!... Glumind, craiul zice-atuncea: știu că nu v-a căzut bine, Dar așa îmi este firea: voi mă știți destul de bine! Am glumit numai! În urmă eu v-aș da vouă un sfat, Adică să-ntoarcem caii, să plecăm iar spre palat. Alergând preste câmpie, au ... n-are, Nu cunoaște nici sintaxa, nici grămatica, în fine, N-a vorbit nimic pe cale și nimic n-a răspuns bine! Nici măria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus, Dar, apoi, dânsul răspunse cât se poate de confuz! La-ntrebarea cea de-a treia, am văzut că ... cu-nvățătură, Capul să și-l plece-n fața unui vâj de pe-arătură! Cam șod lucru-i, zău, acesta! Dar altceva ce să faci? Bine-a zis cine-a zis asta: de nevoie mânci colaci! Astfel, sfetnicii așteaptă până ce-nnoptează bine, Ca nu cumva din tâmplare să-i zăpsească oarecine, Apoi se duc toți la casa unde moșneagul ședea, (Pe care, nu știu de unde, unul ... ...
... Pân' la soră-sa Manda: ,,Bună ziua, surioară! De ești bună, bunișoară, Fii de inimă voioasă Și de oaspe bucuroasă." [8] ,,Bun sosit, frate Ghemiș! Bine făcuși că veniși, Dar mai bine, zău, făceai Dacă-aice nu veneai. Că dușmanu-ți de cumnat Chiar pe cruce s-a jurat Să te dea la turci legat ... se-ncheagă." III Iată că se-nainta Și pe prag se arăta Cel cumnat jurat, hain Ce venea de la Măcin. ,,Aferim, frate Ghemiș, [9] Bine făcuși că veniși, Amândoi să veselim Ca frați buni să ne cinstim. Fa nevastă, du-te, adă Vin de cel ce fierbe-n cadă, Să ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... haine sărbătorești: Nu e oare-o sărbătoare c-un voinic să te-ntâlnești? Scurt grăind: le face toate cum fac oamenii isteți. După ce-nserează bine, pune scara la podeț Și se urcă-ncet pe scară. Aoleo! De altă dată Nu s-ar fi suit nevasta în podeț nice legată, Dar ... Nu cobor, nu, chiar un munte de plăcinte de-ai ave! Dar de-aduc aci vro două, vei mânca? Străinu-n fine: De-i aduce, bine-i face, dacă nu, iar va fi bine! Pe loc Veronica pleacă și s-arunca, dragii mei, Pe fuștei, sărind degrabă câte patru-cinci fuștei; Zboară,-aleargă și se duce, ca de duhul ... mălai rău Și-apoi pleacă, ca să ducă de prânz la bărbatul său. Când a fost de holdă-aproape, se cârligă de spinare, Prinde-a geme, scapă lacrimi, blăstămând în gură mare Toate boalele din lume. Vai, bărbate, stau să mor! Am dureri de cap, am junghiuri ... ca ceara și ca floarea de pierită: Dar te du acasă, dragă, și te culcă, nu lucra! Ea se-ntinde și-l cuprinde și-apoi prinde ...
... mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de departe, Strălucitoare, pură, ca mugurii de marte... Dar azi, îmi ești departe â ... a veșnicii visări. N-ai fost a mea, dar tremur, de parcă te-am pierdut, Și-nmărmuresc cu ochii în întuneric, mut... Știu bine că ești dusă, dar te aștept mereu, Și clipele-așteptării curg tot mai trist, mai greu, Căci nu mai licărește îndepărtatul geam Și nu-mi ...
... i a se arunca în două picioare încât voinicul nu putea să lupte cu sabia. "Stai! c-aÈ™a nu-i bine!" zise el È™i se coborî de pe cal. În mâna stânga calul, în mâna dreapta sabia. Nici aÈ™a nu merse: Făt ... sa baba Birsa în poarta curÈ›ii. - Hei fătul meu Petre! am È™tiut cum că iară ai să vii fiind-că n-ai plecat bine. - Cum să fi plecat dară? întrebă Petru pe jumătate supărat, pe jumătate trist. - Vezi, dragul meu Petre, începu a-l învăÈ›a ... È™i spuse babei "cum È™i ce". - AÈ™teaptă numai - strigă baba râzând de bucurie. Dacă stă lucrul aÈ™a, apoi stă bine. Du-te È™i adă bucata din frâu. Doară voi È™ti eu face un lucru cu cale din ea. Podul era plin de frâie ... simÈ›ea cum că de trei ori este mai puternic la braÈ› È™i de atâtea ori mai pietros la inimă. - Să te È›ii bine stăpâne, c-avem cale lungă È™i trebuie să mergem iute. AÈ™a zise Murgul; dar È™i-a aflat voinicul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci să vedea bine că sunt buni prieteni și, lucru rar printre tineri, își povesteau slăbiciunile într-un chip omenesc și sincer. Concluziile a patru din ei ... masă, ș-apoi, într-o țigare de tutun cîte idei nu stau ascunse? Când fumezi, găsești frazele cele mai bune; când fumezi, îți legi mai bine ideile între ele; dacă ești trist și fumezi, gîndurile cele triste să risipesc ca și fumul de la țigare; dacă n-ai parale, fumezi, te ... și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viață întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea ... un zmeu fără vâjiâetoare. Și bietul băiat, după numeroase îndemnuri, cearcă un pahar de vin, cearcă două, bea apoi binișor, până când începe să bea bine. În sfârșit, începe a face ș-a tipări stihuri. La urmă, de patima vinului și de boala stihurilor nu să mai ...
... de lemn lipsesc două-trei podele, noroi, strâmtoare, încât două trăsuri nu pot trece alăturea. Și ce să căutați Dvoastră prin mahalale? Uitați-vă mai bine la Dâmbovița ce curge prin mijlocul Bucureștilor. Ea nu e lată nici adâncă, și apa-i are asemănare cu zoile, dar are și nisip de ... de observație a Bucureștilor. Pentru întâmplări de foc are zi și noapte un cal înșeuat. Noaptea el cercetează straja în toate părțile orașului, prinde furii ca pe muște. Zapciii și slujitorii n-au cunoscut alt cap mai aspru și mai activ; furtișagurile orășene s-au precurmat, din pricină că ... primbla ziua miaza mare prin București. Necrezută, nesuferită obrăznicie! Într-o duminică a venit la obor pe un cal sur un arnăut înalt, bine făcut. El s-a preîmblat printre rânduri, a cumpărat scăpărători și titiun, a prânzit și încălecând pe cal a ...
... ce ai făcut? — I-am luat sumanul. — Dar baba? — Baba?... i-am dat răvaș de drum c-o palmă peste obraz. — Bine, dar ce zice căpitanul de toate aceste?... Cât o să ne facă să mucezim cu mânile în buzunare? — Căpitanul?... Căpitanul nu-și bate capul ... va veni căpitanul, să-i spunem să-și caute de drum. Ne-am săturat de zile fără treabă și nopți cu prea multă odihnă. — Bine vorbește Duman, strigară cu toții, să-l însărcinăm să spuie căpitanului hotărârea noastră și să-l alegem pe dânsul căpitan. — Pe mine?... — Pe ... mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, cu capul cam între umere, având mijlocul încins într-un șal de lână lat pănă pe subsuoară și peste șal cațaveică ... om în nelegiuire! — Ai dreptate, zău, muierea pentru un hoț nu-i bună decât pentru a-l da pe mâna poterașilor. — Bine zici tu, așa o să facă și Șanta, sunt sigur; și dacă nu va face ea, voi face eu, căci vreu să o scap de ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... scutură luleaua de scrum și și-o umple, iarăși, cu tabac. Toată vremea, îi joacă pe buze râsul cel ștrengăresc, care-i stă așa de bine, mai ales că are comănacul pe-o ureche și luleaua-n colțul gurii, de parcă-ar zice: - Pe moș Vacano nu-l înșelați cu una ... colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu ... Minunat vin e vinul de Genzano! Cum ni s-au deschis inimile la toți! Signora Giulia se îndreaptă către bărbatu-său și zice: - Cât de bine seamănă signorino cu Girolamo! Numai mie îmi ziceau signorino, de ce, nu știu. - Ce zici, Vacano, așa-i că-i adevărat? Vacano nu zise nimic ... noi ceva, doar ne-ar trece supărarea. Ca prin minune se îndreptară privirile tuturor spre căpitanul Pavel. - Ce vreți, puilor, să vă cânt eu ceva? Bine
... La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun, flăcăule! - Șidumitale! - Bine că te-ntâlnii!... Mi-e urât să fiu singur, mai ales la drum. Călătorul după chip și port e un negustor, vreun orzar ori cirezar ... și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai bun... Negustorul bea și-mbie pe tânăr, și tânărul voinic, se ține bine: pahar la pahar și dușcă la dușcă... Încet-încet, tovaroșii s-au înfierbântat bine... Dar le trebuie vin, și degeaba bat în masă și strigă: nimeni nu-i aude. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie și afară sub umbrar ... de treabă!... Ai auzit?... Dar țângăul se uită în ochiul tovaroșului, care-i stă în față, și se face că n-aude. Merge înainte și bine merge! are noroc nemaipomenit. - Mă, Secule! zice unchiul. Ți-e destul... Pleacă! Aș!… S-a-nserat de tot; nu se mai vede ... dedesubt; poți pe urmă s-o descui pe dinăuntru și să ieși frumos. Intră încetinel; lasă-te pe vine; mergi pe dibuite la paturi; ascultă ...
... La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi ... plâng de chin, de bucurie; Nice-un ochi e fără lacrimi l-acest act pătrunzător Și la tiran se rapoartă astă rară duioșie. Pre el prinde o simțire, pănă-atunci de tot streină, Pe amicii ambi-i cheamă înaintea lui să vină. Îndelung pre ii admiră, zice: Vi s-a ...