Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI APROPIAT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 437 pentru CEL MAI APROPIAT.
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... fără condiție! era huiduit de curtezani, scuipat de bufoni, biciuit, stigmatizat și executat în aplauzele mulțimii nenorocite de'nchinători. A gândi era cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n'are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul. Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naștere la încercări de revoltă. S'au mai găsit și bărbați, cari să'ndrăznească a gândi și a râde. Mulți dintre ei au căzut jertfa îndrăznelii lor. Huliți și ... îndărătul acelor doi ochi blajini, stă dârză o voință neîncovoiată; sub chipul acela de răzeș plin de bonomie naivă, e totdeauna deșteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fără cea mai mică imputare. Mai înainte de 2 Maiu - pe atunci corpul electoral era corp electoral, și Parlamentul, parlament, - Lascar Catargiu merge ca prezident al Camerei, cu ceremonialul de rigoare ... ...
Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale)
... considerată ca o pagubă pentru literele noastre. Pentru aceia cari au avut plăcerea să-l și cunoască personal părerea de rău trebuie să fie și mai mare. Era un caracter cu deosebire afabil și apropiat, maniere de domnișoară blândă, sfioasă și prea simțitoare, distincție și politețe de adevărat gentilom, apucături poetice ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu-i de mirare ... său, fără să știe că așa îi zicea de veacuri. Când eroul leșilor, Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau vedea încă urme de ziduri. Dar lăsând feluritele păreri asupra întemeierii și obârșiei Iașilor și încercărilor veacurilor, cărora sunt supuse toate lucrurile omenești, după ... puternic și nervos — deși e înfășurat încă în scutecele copilăriei și ale imitației necugetate. În punctul acesta am ajuns noi astăzi. Las pe altul mai dibaci decât mine să aleagă nuanțele și să deducă urmările necesare și firești. Tocmai în clipa regenerării noastre politice și intelectuale a apărut ... l-au împiedicat să vadă ceva, și frica de friguri, alungându-l din Iași după puține zile, l-a făcut să nu-și mai poată revedea notele. Dealtfel, așa fac mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei ...
... rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă ... lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau ... serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel gros de la mâna dreaptă erau semne spăimântătoare. Țiuirea urechilor, ca și sughițul din zilele noastre, însemna că pomenea cineva de dânșii. Iar mai ales strănutatul avea o importanță nemărginită în ideile lor. Ei credeau că amorul strănuta când vroia să le înștiințeze îndeplinirea dorințelor. Catul, pentru ca să
... se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit ... cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ca o flacără. Un vântuleț ... pe lângă dânsul. Calul de-abia putu să prindă scânteierea țintelor de argint în care erau bătute hamurile. Trecerea celor doi telegari îi dădu și mai mare putere. Apoi târgul se arătă din ce în ce, și calul, care mai venise o dată, întrezări parcă grajdul mic unde îl așteptase, atuncea, ieslele cu fânul proaspăt. Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de ... zilele noastre, cu legi drepte și cu minte strâmbă. Pe-așa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleștar și peste cel mai înțelept și mai viteaz norod. Nu era crai pe care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea ... ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete, ca trei zâne, surori și nepoate, care mai de care mai chipeșe și mai drăgălașe. Apoi veniră mai-marii tronului și slugile ohavnice. Toți cu toți ieșiră ca dintr-o lacră, să cadă cu mătănii, doară or curma focul împăratului. Cel ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău  și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți ca să puteți a plânge ... zei născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied:  ,,Ascultă, Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea  regatul meu? Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră, Cu murii de granit, cu turnuri gote, Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"  ,,Nicicum, o, Decebal. O văd Pentru întâia ... Dară urmașii acelor romani?"  ,,Ce să vorbesc de ei? Toți oamenii Pigmei sunt azi pe vechiul glob... dar ei Între pigmeii toți sunt cei mai mici  Mai slabi, mai fără suflet, mai mișei. Romani sau daci, daci sau romani, nimic N-aduce aminte de-a voastră mărire. Orice popor, oricât de prăpădit O piatră va ... sufletul meu bolnav. Să cânt? Dar oare la a ta privire Nu amuțește cântul de-admirare  Nu ești un cântec însăși  cel ...
Alexei Mateevici - Hristos la Martha și Maria
... a răspuns Hristos: ,,Tu, Marthă, te grijești De multe, dar Maria de asta e departe, Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte Îi este partea ei cea mai
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... bine vedeți dumneavoastră că este evghenis ca aceia. Când te duci la dumnealui, sau acasă, sau la slujbă, de se va întâmpla să fii ceva mai ipochimen, sau cel puțin fecior de boier, îl vezi mai dezlegat la limbă; când îl cauți e vorbă multă, adică sărăcia omului; iar de vei fi d-alde terchea-berchea, e posac ulubeasnea. Subalternilor săi ... zis că "nu este robul mai mare decât stăpânul său". Să-l vedeți acum cum caută treaba: Vine câte un scriitor, îi înfățișeză vreo hârtie mai bine sau mai rău scrisă, cum a dat Dumnezeu în zilele noastre; coconul Drăgan stă posomorât, îngâmfat ca un curcan; se uită la dânsul să vază ... Într-o zi coconul Drăgan sta la vorbă, adică la taifas, cu un favorit al său foarte pricopsit — pentru că se înnebunește după pricopsiți, mai vârtos când dumnealor îi spun că coconul Drăgan este cel mai mare patriot. Pricopsitul acesta e Lumea zice trebi; noi punem însă aci limba dumnealui. un fel de găgăuță de bonton, care umblă bănănăind și vorbește ... al trebii (de l-ei căta), și literat, un dezmetic ce se înțeapă de a trece totdauna cu duh. La acest taifas dregătorial ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... Ce tufe? Ce tufe, Despo?... Dar n-ai citit ziarul de astăzi? DESPA: Care? că-s multe de toate ca semința de ardei. NĂUCESCU: Ziarul cel cu... VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! șeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune... asta... cel cu anonțuri prăjite... DESPA: Și ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului. DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel ... vorbă nu-i... Statul n-are noroc la procesuri. NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti. HAZLIU: Negreșit... e bute de bani. PANGLICĂ: Nu mai încap în el... îi crapă pielea. NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toții și... ca patrioți… cătăm să-l mai ușurăm. HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog, sunt mulți ca d-ta prin provincie? NĂUCESCU (mândru): Mulți!... și tot oameni... nu glumă!... VÂNZĂTORUL ... sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului și și-a face ...
... niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile ... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa ... întorcea în fugă; și prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, pășind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se ... ...