Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CERE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 855 pentru CERE.
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... Cine-aici fără de veste A-ndrăsnit de a intrat?" Mă uit!... Ce să văz? Minune! Prea ciudat un copilaș Fricos cere ertăciune, Se roagă să-i dau lăcaș. Văz în spate-i arepi zmulte, Port frumos, dar sfâșiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de ... mai multă viață mor. Eu pe tine cu plăcere Poci să te țiu tot deștept; Ș-orice-i vrea-ți dau făr-a cere, Să te rogi mult nu aștept. Vorbind nu știu ce vrăji face, Somnul văz că mi-a perit; De unde dormeam în pace ... fața-și perd albind. Saltă-n sus, pe lângă focuri Călător și ciobănaș; Preresună-n multe locuri Dulce glas de flueraș. Toate se deștept, simt, cere Magnetul însuflețit Ce va prin împărechere Sufletul a fi-ndoit. Se deștept cele-nsoțite Spre-a-nălța slavă l-Amor; Ne ...
Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale
... o voce de tot slabă, tonurile nu sunt egale unul cu altul, iar estențiunea vocei ei e cu totul în contradicțiune cu ceea ce se cere de la o primadonă assolută. Tenorul, în adevăr, deși are o voce cît se poate de suavă, dar el e cam diform. Baritonul, deși posedă ... Portici . Acele melodii lîncede și fără nici un gust, acele litanii popești pline de învîrtituri puteau să placă poate părinților noștri; pentru noi însă să cere muzica de Verdi. Rossini, Bellini, Mozart și Auber nu se pot pune în comparațiune cu acest mare geniu, unic în sublimitate și în forma dramatică ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
Petre Ispirescu - Zâna munţilor Zâna munților de Petre Ispirescu A fost odată etc. A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărățiile de prinprejurul împărăției sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept și înțelept. Când se isca sfadă între dânșii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată și, cum zicea el, așa se și făcea, fiindcă era judecător drept și iubitor de pace. Când fu aproape de bătrânețe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simți împăratul când a văzut că dobândi un moștenitor. Toți împărații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăță carte. El era așa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
Titu Maiorescu - Poezii populare române Poezii populare române adunate de d. Vasile Alecsandri de Titu Maiorescu Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri, tipărită cu spesele azilului Elena Doamna, 1 vol. în 8, VIII și 416 pag., București, Tipografia Lucrătorilor Asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de d. Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o negligență remarcabilă pentru această parte a vieței noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiunile literare ale românilor, tăcerea absolută este încă sentința cea mai blândă ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a d-lui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în cestiune, și-au împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticei literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
... va fi deplină. Mai la urmă am renunțĂ și la nevoia botezului și față cu lâncezirea tot mai mare a puterei religiei, am cere numai încurajarea însoțirilor mixte între Români și Evrei ca cel mai puternic mijloc de contopire al acestui neam străin, în sânul poporului nostru. S’ar ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Ah! ce murdar!" I-am răspuns, cu lacrimile în ochi: "Cine n-ar vrea sa fie curat?" Un tânăr spunea cu scârbă tovarășului: "Uh! cum cere!" "Cer fiindcă n-am. Dacă aș avea, aș da!" O fetiță, gătită ca o sorcovă, a șoptit mă-sei: "Ce ochi negri! ce ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... a făcut o farsă nostimă. Îi aduc o poezie de 3 strofe pentru Epoca literară. A doua zi mă cheamă și-mi cere consimțământul să schimbe în versurile mele numai un singur cuvânt, sub pretext că vorba schimbată o să le dea o ironie superioară în genul ideilor ...
Constantin Negruzzi - Cârjaliul
Constantin Negruzzi - Cârjaliul Cârjaliul de Constantin Negruzzi Cârjaliul era de neam bulgar, în limba turcească cârjali însemnează brav, îndrăzneț, adevăratul lui nume nu îl știu. Cârjaliul cu faptele lui adusese groaza în toată Moldavia. Pentru ca să dau oarecare idee de el, voi povesti una din izbândele lui. într-o noapte el și arnăutul Mihalache au năpădit amândoi pe un sat bulgăresc. L-au ars, puind foc de ambe capetile, și au început a umbla din colibă în colibă. Cârjaliul tăia și Mihalache prăda, amândoi striga: Cârjali! Cârjali! Sătenii da om piste om. Când Alexandru Ipsilant proclamă revuluția și începu a-și aduna oaste, Cârjaliul îi aduse și el câțiva vechi d-ai săi camarazi. Adevăratul scop a Eteriei, lor le era neștiut, dar războiul le înfățoșa prilejul de a se îmbogăți cu cheltuiala turcilor și poate și a moldavilor—și aceasta lor le părea destul de înțeles. Alexandru Ipsilant era brav personalic, dar nu avea însușirile trebuitoare pentru rolul de care se apucase cu atâta foc și atâta nesocotință. El nu se putea învoi cu oamenii cu care era silit a comanda. Ei nu avea către ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... da îndărăt. Ba cutare împărat îl amenință că voiește să se scoale cu război asupra lui, daca nu o face cutare lucru; ba, cutare împărat cere cutare lucru; ba, supușii lui vor să facă răzmiriță; ba, vitele de pe moșiile lui a călcat hotarele altei împărății și sunt luate ...
Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...