Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CONSIDERA (CA)

 Rezultatele 91 - 98 din aproximativ 98 pentru CONSIDERA (CA).

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt pentru români în privința istorică, climatologică, minerală și vegetală de enorm interes. Acești munți ... sferă netedă, care e, după cum susține deja Aristotel, singurul corp de o perfecțiune inalterabilă. Așadar, întemeindu-mă pe ipote­zele învățaților geologi și astronomi ca Arago1, Feri, Humboldt2 și alții, cred că colțișorul nostru de pământ s-a alcătuit din ba­zinul Mării Negre, ce s-a ... apele Mării Negre. Ipoteza aceasta pare cu atât mai verosimilă, cu cât piatra scoasă din pământul acelor stepe e de aceeași formațiune și com­punere ca și cea din solul Mării Negre, adică de culoare gălbie, foarte bortoasă și alcătuită din același nisip și aceleași scoicuțe de mare pietrificare. Tot pe ... destul de conservativ, ele pot servi în tot locul de cel mai sigur document geologic. Și astfel vedem că plantele Basarabiei nor-dice sunt aceleași ca și ale munților alpini. În decursul călătoriei mele prin munții Elveției am colectat un erbar al florei alpine, spre a-l compara cu ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... a românilor austrieci nu ne poate scuti de datoria unei opozițiuni energice în contra formei cu care se prezintă; căci ușor s-ar putea întâmpla ca în rezultatul final câștigul dobândit în politică să fie cumpănit prin pierderea suferită în limbă. I În haosul erorilor de care avem să ne ocupăm ... îi pregăteau generalului o muzică? Muzică de pisici se cheamă nemțește Katzenmusik , ceea ce va să zică pe românește, cu un termin admis la noi ca în toată Europa (vezi și vocabularul francezo-românesc de Poenaru, Aron și Hill), charivari , adică o "muzică făcută în bătaie de joc". În Albina din ... găsește numai în stilul cel neîngrijit al germanilor din Austria, ale căror jurnale sunt uneori tot așa de rău scrise, în comparare cu cele prusiene, ca jurnalele române austriece în comparare cu cele din România liberă. Transilvani a își începe no. 1 din 1 ianuarie 1868 cu următorul anunț ... înființarea ei? Noi am dori să nu slăbim întru nimic încrederea redacțiunii în meritul foii sale, însă trebuie să mărturisim că, dacă Transilvania va continua ca pănă acum, și mai ales cu aceeași limbă cu care sunt scrise primele 11 numere, dreptul la "recunoștința publică" merită să fie micșorat în mod ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... Știi dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la "Iunion"; erau eu, consoarta mea și cumnată-mea Zița. Ne punem la o masă, ca să vedem și noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de ceas, și numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat... IPINGESCU: De unde știi că era amploiat ... pe poarta de din dos pe maidan să-i iasă înainte, și eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l întreb: "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! ( își mângâie favoritele ... l-aș fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu. Eu, știi, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ți spui! am ambiț, țiu când e vorba la ... meremetul caselor, îl fac tovarăș la parte și-l și însor! IPINGESCU: Da'... coana Veta ce zice? JUPÂN DUMITRACHE: Consoarta mea?... Ce să zică?... De! ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să ... trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce ... se împotrivise. De altminteri, ei nu se văzuseră decât de vreo trei sau patru ori, totdeauna pe stradă. Casa mamei sale era închisă pentru Stavru, ca toate casele cinstite. Și apoi, ce ar fi putut el să spună, derbedeul tuturor iarmaroacelor, băiețandrului răsfățat și ținut din scurt? Stavru trecea drept un ... de țâri și cu tabachera. În cursul unei conversații, limonagiul scotea din buzunar un cap de țâr și-l atârna pe poala hainei altui flecar ca el. Bietul om pleca și se plimba pe stradă cu capul de țâr atârnat de haină, spre cea mai mare desfătare a trecătorilor

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... mi rele sugrum cele bune, Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci ... Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în ... Eminescu ne pare a fi cea din urmă, Mortua est, un progres simțit în precizia limbagiului și în ușurința versificării. Dar și aici, ca în celelalte, sunt greșeli ce trebuiesc neapărat îndreptate. Abuz de cuvântul pală, care poate n-ar trebui uzat deloc, uneori gândiri și expresii prea obișnuite ... intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei este atunci o datorie a poetului, ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca să fiu, dar, drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină de pe urma cuvintelor mele, recunosc ... tăcută a scrierii tale, faimoasele lui versuri din Arta poetică: Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci, Lectorem delectando, pariterque monendo [1] Îți urez ca să se poată aplica cărții tale și exametrii următori, în care sper că dl Socec, carele în asemenea caz ar primi desigur să ... de vreme ce, pornindu-mă a-ți vorbi despre vânătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii, mulțumește-te, te rog, amice, ca în loc de o analiză scrupuloasă a Manualului tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat ... la așa falnice năzuiri, și chiar dacă deasa citire a cărții tale ar aprinde în mine un asemenea dor semeț, nevoia ar cere ca să-l potolesc îndată și să mă hotărăsc a rămânea, și în viitor, din ceata acelora care, când văd cloșca păscând bobocii de ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile de aur, stătea tot atât de neclintit ca și firul de iarbă din fânețele înflorite. Roua avea înfățișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât o rază de soare spre a se ... preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de ... părinte! Și nici una, nici două, se întoarse din drum, apucând spre primărie, cu gând de a trimite câțiva vătăjei în urma noastră, ca să ne prindă și să ne ducă la comună. Preotul, văzând că gluma se îngroașă, îl lăsă să meargă puțin, apoi începu a râde ... părinte, zise ajutorul de primar, că, de nu-mi spuneai sfinția-ta sau de-i întâlneam singur, îi legam burduf și-i duceam la comună, ca să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael ... Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici ... el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în biciuia fără ca ei să obosească de a se gudura cu umilință, lingând călcâile stăpânului! El însuși, niciodată nemine nu-l văzu măcar în apropierea unui ... muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn de apoteoză, nu mai era; îl urmă fiu-său Selim. El făcu câteva cuceriri; dar victoriele sale, ca ...

 

<<< Anterioarele