Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU SCOPUL SA
Rezultatele 91 - 99 din aproximativ 99 pentru CU SCOPUL SA.
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță, Să plătești plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ... atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! TIPĂTESCU: Mișel! PRISTANDA: Curat mișel! TIPĂTESCU: Murdar! PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege! PRISTANDA: Nu s-alege! TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l ... om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât ... patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul? Tocmai ea, cum e glumeață, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță..." PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai ... le dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai chinuitoare, cu cât el avea o numeroasă familie, care crescuse pe rând până la 6 copii, din care eu sunt cel mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip ... restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile lui în susținerea gospodăriei, la care îi stătea în ajutor mama mea Maria, femee cu puțină cultură, cum erau pe atunci femeile în țările române, însă înzestrată cu o inteligență deosebită și cu mari însușiri sufletești. Tatăl meu era un om foarte strângător și econom și avea pentru ce. În stare de avuție restrânsă, cu 6 copii, trebuia să îngrijească mult de ținerea casei, la cari îi stătea de ajutor mama mea și ea o femee econoamă, cu puțină cultură, însă cu o inteligență vie și pătrunzâtoare. Îmi amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea ... atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai totdeauna față ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat ... ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și cu poloboacele, el cu Divanul și cu oștile, eu cu gârliciul și cu tâlvul... Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za și să narunc coiful și sabia asta? Na... cap sec și bețiv fudul... Și chelar ... și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă? MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat... SANDOMIR: N-avea ce răsturna... MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se ... dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam să fiu încântat cu orice preț, și la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot așa de singur. Față de o urâtă eram incapabil să ... ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei.Asta se întâmplă prin septembrie. Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare, un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă ... nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce s-o ... cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam ... ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla ... nici o scurmătură de găină, am țâșnit odată cu țărna-n cap, și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la școală, măcar să știu bine că m-or omorî! A doua zi însă a venit ... când a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decât alte sate. Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu toții. Și care săpau cu cazmalele, care cărau cu tărăboanțele, care cu căruțele, care cu covețile, în sfârșit, lucrau oamenii cu tragere de inimă. Iar vornicul Nic-a Petricăi, cu ...