Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN FERICIRE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 508 pentru DIN FERICIRE.
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea ... mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era acoperit; ici-colea câte o stea singuratecă se ivea la încheieturile ... vântul, încrucișând urletele, când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între cei doi cărbuni aprinși. În geamăt înăbușit, o ... pe șesul căruia se întindea o mare tabără de oșteni. Abia trecuse printre cele dintâi corturi și vestea despre sosirea lui se răspândi pretutindene. Toți din ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din SaÂhara sau în haremul său propriu. Pe de altă parte însă sinuciderile și uciderile, dramele casnice, desperațiile, nebuniile din cauza amorului covârșesc cu nenuÂmărate procente pe acele ce se săvârșesc între poligami. Și, cum se vede, asta au avut-o în vedere filozofii ... a troienit ferestrele odăiței în care mă aflu culcat bolnav de sufeÂrințele bătrâneților; mă doare tot trupul și ciolanele, și natura pare că din îndurare mi-a trimis pe câteva clipe mângâierea din vis a de mult trecutelor fericiri. Nu era mai bine să fi trecut la veșnicie cu așa un vis, decât să aud cum ... — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! se auzi după sobă vocea amorțită și tremurătoare a bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână. — Sofio, Sofio! strigai eu ștergându-mi sudoarea rece de pe frunte, vină, te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
... ca aceste: Bucură-te, zid în care se sprijinesc relele nenorociților! Bucură-te, liman în care se oploșesc relele dureri ale osândiților! Bucură-te, Maică din care izvorăsc păraile cele otrăvitoare! Bucură-te, inimă care porți lăcomie de prisos! Bucură-te, suflet purure însetat de strâmbătățiri! Bucură-te, minte totdeauna neabătută ... ceas nu te-a lăsat cugetul a te face apărător drepturilor fraților tăi! Bucură-te, cela ce ai mutat soarta celor din codri în palaturi înalte! Bucură-te, că instrucțiile tale sunt mai vătămătoare decât săbiile hoților! Bucură-te, cela ce ne-ai așezat obșteasca nevoie! Bucură ... nu v-ați deprins a face, nici lui Dumnezeu cu inimă curată a cânta Aleluia! Icosul 7 De-ai fi pogorâtor din neamul lui Iuda vânzătorul, totuși în urmă te-ai fi căit de urmarea cea mai crudă decât a lui, căci acela a ...
Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu
... ori vis? Că buzele-ți electrici ș-a mele arzătoare Se-ntâmpină în baciu; și sufletul mă lasă, În sânu-ți se repede, din chin ca-n paradis, Din marea lui durere la fericire pasă. Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată! Că sufletul meu văduv cu-al tău azi se mărită Prin astă sărutare, la ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... spune faima atîtor vieți trecute. Singur un portret de femeie, ca mirată de a se găsi în singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note funebre, ca rupte din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a umplut odaia, adus de acești trei negri soli, ca ieșiți dintr-o ... să iasă cu orice preț, cu negrul ei norod de semne, sătulă de sărăcia și întristarea cuprinsului. Zîmbind însă trist și împrăștiind cu piciorul hîrtiile din jurul lui, Beethoven își întinse din nou brațele și, ca răscolind lumina lunii de pe clape, începu să cînte. Triste, cele trei note funebre ca rupte din inima umbrei reveniră, jalnice ca scăpate dintr-o urnă funerară, unde au dormit îndelung, se redeșteptară. Sfioasă, îndepărtata chemare de glorie căută să se strecoare ... energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul coardelor. Slabe, fanfarele gloriei, ca venite de dincolo de mormînt, răsunară încă o dată și cei trei negri soli, ce purtau fiorul fricei ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... totdeauna veselă: iată Eleonora. Era un flutur atras de orice miros, un capriciu legănat de toți zefirii. Doi ani trecură, și Eleonora nu pierdu roșața din față, nici veselia din ochi. S-ar fi zis că în fiecare dimineață ea reîntinerește. Pieptul ei nu cunoștea suspinul. Ea plutea în viață cum plutește scoica fragedă pe ... atins în mândria lui de neizbândă. Nimic însă din cele ce se petreceau în sufletul lui nu se oglindea pe față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce trebuie. Lângă Eleonora era amorez pănă la culme, lângă tovarășii săi amic ... pe fruntea ei. Dă-mi voie să-ți prezint pe vărul meu Petru, un provincial rușinos ca o fată mare. El a ieșit din cărți ca să între în lume; te rog să-l numeri între amicii tăi. Poate vei izbuti să faci ceva dintr-ânsul. Această prezentare originală ... Eu, zise el... Eu, foarte mulțumesc; am o întâlnire tocmai acuma pentru o afacere oarecare, și, după ce făcu două-trei închinăciuni foarte adânci, ieși din ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
... merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește, Sa pot fi neschimbat. Mândria-n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în restriște să nu mă umilească, Dreptatea să o știu. Conștiința să-mi fie cereasca ta povață, Prin ea tu ... Deopotrivă ești, Că la a ta dreptate nu este părtinire, Că îngrijești de toate, că fără osebire Și-asupra mea privești. Cu tunetul din ceruri tu ocolești pământul, Înflorești cu natura și răcorești cu vântul, Ești viața ce ne-ai dat. Ascultă dar, Stăpâne, supusa rugăciune Ce sufletul o ...
Grigore Alexandrescu - Frumusețe
... ei * * Adesea pe câmpie Auz o armonie, Un ce melodios: Un glas care se pare Ascuns în depărtare, Un imn misterios. De unde oare vine? Din sferele senine? Din zefirii ce zbor? Din iarba ce șoptește? Din planta ce trăiește? Din floare? din izvor? Din nici una în parte, Din multe-mpreunate, Din toate e-ntocmit; E glas al suferinței, Al lumii ș-al ființei Suspin nemărginit. Așa e frumusețea: Dulceața, tinerețea, Blândețea, eleganța, o-ncing, o încunun ... ei o liră, Cuvintele ei șoapte, ce-n inimă răsun. Și flacăra privirii Și grația zâmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește, Icoană-a fericirii, iluzii o-nsoțesc. Un dar, ce nume n-are În limbă muritoare, Mișcările ...
Gheorghe Asachi - Disfătare nu să curmă
... D-a zâmbi năluci d-a sale; Toți aleargă p-a ei urmă, Dar p-o dosăbită cale. Că din mii chipuri ș-o mie Tot duc la ei dobândire; Toate gusturi s-afl-în fire, Omul unu alege sie. Învățat în dizghiogare Numai cauzălor ... a spune l-a sa voie Altul luptă cu o damă. Amândoi cu sumeție Plinesc a lor rânduire; Omu gustu întăi din fire Crede că-ș alege sie. Unul în a curții haos Ș-în a ei intrigi să pierde, Altul ceri spre ... pe paie, Altu a sa avere o stânge Pentru cai, cotei și straie. Unu adună visterie, Altu împraștie o moștenire; Omu gustu întăi din fire Crede că-ș alege sie. Așadar, pe-această lume La gust nimine n-urmează, Că pe dos merg toate anume, Lui noroc toți împutează ...
... trecut fără-ncetare peste biata Românie, Tu, an nou, ce ne vestești? Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, Îndurările cerești? Din noianul veciniciei ești tu sol de mângâiere? Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere Să te blestem, să te-admir? Ești amic ... Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare, Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare Pentru neamul românesc, Căci el are din
... Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr, ucide zmei Și-apoi, urmărit în urmă de curaj ... mitologii grecești Se-ncuscrează cu-ale noastre fantazii de prin povești Tot mai mult și tot mai tare, tot mai strâns până ce-n fine Din subiectele-nrudite un subiect comun devine! Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins până la noi, Pentru ca să mărturească ... Poliphemos recunoaște frate bun pe Surgă-Murgă Și se bucură că-și află ochiul ars de Odiseu; Pipăruș-Viteaz își află prototipul în Teseu; ăst din urmă războiește cu giganți și minotauri! Cel dintâi, pe-aceea cale, cu zmei negri și bălauri. Regi eleni din timpul mitic, cu-a lor fapte de mirat, Mai trăiesc în basmul nostru pe la Verdele-mpărat; Și trăiesc în basmul nostru fantaziile ... ...