Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN FIRE

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 522 pentru DIN FIRE.

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... strămoșilor noștri și neamul nostru adevărat!... Căci auzisăm totdeuna, și deobște să zice cum că soiul nostru țigănesc să trage de la Eghipet și purcede din faraonii cei slăviți. Însă, iubite Pereo! în zădar fu toată cercarea mea, că nu aflai nici o urmă de adevărați strămoșii noștri, și mă încredințai ... luat slobozie de la slujba oștenească. De-atuncia tot aici sunt, la Eghipet. Dar, crezi-mă sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu scoate din inimă dorul țării în care m'am născut, și mĂ car trăesc aici în prisos de toate, totuș', spre fericirea deplin patria-mi lipsește. Având ... mai vârtos pentru purcederea noastră, căci au fost născut și crescut acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericiții. După cum spune el, noi suntem din India, și limba noastră să grăiește acolo până în zioa de astezi; însă pentru aceasta ți-oi scrie de altă dată. Întru altele, și această ... parte este alcătuită din spusele lui; căci un strămoș a lui au fost, pe vremea lui Vlad Vodă, cu turcii în Țara Muntenească. Din ...

 

Ion Luca Caragiale - Cochetărie

... a zbătut, e șifonat: Cum să ias-un june-n lume Negătit, nepieptănat? Uite-l cum se dichisește, Cu ce grije se pudrează, Fulgii tineri din bărbie, Fir cu fi cum și-i frizează! Stă să-și facă toaleta Coconașu ! –n loc să zboare... Ce ți-e cu cochetăria La ființele ușoare ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

... că nu voiu greși de aceasta. Pentru ce? Pentru căci acĂ©le 4 daruri ce dă sfântul botez omului, păcatul strică și le întină și din fericit să face ticălos, din sfânt păcătos, din săvârșit să face netrĂ©bnic și de nimica și din fiiul lui Dumnezeu să face fiiul diavolului; că așa zice Ioann în 3 capete: Cela ce face păcatul de la diavolul iaste, că din început diavolul păcătuiaște. Și cum că taina pocăinții cu sfântul botez iaste întocma în cinste și în lucrare o putem adeveri cu multe dovĂ©de ... și al îndurărilor, au dat omului această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintâi și din fiiul neascultării și al pierzării să se facă iarăși fiiul lui Dumnezeu și din mort să se facă viu și din pierdut, aflat. Că așa zice la Luca în 15 capete: Fiul mieu acesta era mort și au înviat și pierdut era și s-au aflat ... acela spală păcatul cel strămoșesc și face pre om fericit, sfânt desăvârșit și fiiu lui Dumnezeu, după dar, așa și sfânta pocăință face pre om din mort viu, din

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

... îndrumau veșnic spre arcul porții, fără a putea trece niciodată dincolo de ea, în largul cîmpului, spre libertate, mă chinuia parcă. Înalții duzi din fundul grădinii, ce stăteau de-atîta vreme ca două sentinele obosite, îndoindu-se din șele, privind departe, spre șesuri, fără să vadă nimic nou venind din golul orizontului, își tremurară nervos frunzișul, de bucurie, văzîndu-mă. Și eu, sau alba mea ființă din somn, pășeam cu oglinda mea ca un dușman al eternelor forme și mă bucuram știind că voi putea să schimb fața naturii și că voi ... parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să-și vină locului față de atîta schimbare, se cumpănea căutînd să-și așeze liniile. Ridicîndu-mi ochii din nou după isprava aceasta ciudată și văzînd sărmanii duzi din fundul grădinii, ce stăteau de atîta vreme ca două sentinele pe care nu venea nimeni să le schimbe, mi-am întins oglinda și i-am ... am pornit singur în lume ca s-o izbăvesc de urît și s-o fac să mai vadă și altfel lucrurile de cum le apucase din străbuni... Dar cînd m-am trezit ...

 

George Coșbuc - Petrea

... George Coşbuc - Petrea Petrea de George Coșbuc Urlă Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci. Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii ... ud pe coasta luncii, Rag de sete-n brazdă juncii, Cată să-i adăp. Urlă Petre prins de trude, Urlă-n chip păgân. Maică-sa din cas-aude, Fir și fus și ghem aruncă Și-și găsește fiu-n luncă Șarpe-având în sân. Învălește-ți în năframă Mâna până-n cot Că să ... Fără mână nu mi-e bine, Dar mi-e lesne fără tine, Că băieți mai am! Urlă Petre prins de trude, Url-acum murind. Fata din grădină-aude Cu cosița despletită Și cu inima sărită Pleacă hohotind. Și de plânset mult se-neacă Alergând grăbit Și sosește și se pleacă, Și ...

 

Alexandru Macedonski - La harpă

... mânie, cu creștetul, de nori? VII C-acele voci multiple sunt coarde inspirate Ce fac ca să tresară la tonuri cadențate Chiar firele de iarbă din văile adânci!... Accente, cari noaptea, trecând ca o suflare Produc acel lung freamăt vuind din depărtare Prin scorburile sumbre căscate printre stânci! VIII O! Sunete sublime, pătrundeți pân' la mine, Șoptiți-mi fericirea din zilele senine, Să renflorească încă junețea-mi apunând;... Și azi sunt flori pe ramuri și-n ceruri mai e soare, Cascade-armonioase și dulci privighetoare ... în vânturi tremurând! IX Și astăzi mai sunt fluturi cu aripi luminoase Scăldate-n praf de aur și-n pietre prețioase, Ce dau ocol luminii din lampe de cristal; Și astăzi cerul varsă pe frunzele pălite Dulci picături de rouă în soare poleite Când ziua își deșiră colanu-i de opal ... se îngână, Pe când, molatic, doarme pârâu-ntr-al său val, Încât de-abia se-aude un lin susur de apă Și zgomotul ce naște din picături ce scapă Întocmai ca atâtea mărgele care cad? XI Asemenea și viața, trecând se scurge-ntruna, Și zilele frumoase cad una câte una Într ...

 

Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns

... an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este ... nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă, Ș-a lui inimă să-și plece La o frumusețe rece, Ca răsfrîntă din oglindă? Cine dorul să-și închine Unei statui ambulante?... Sigur s-o găsi vrun fante Să te-admire, să-ți suspine Și să-și mintă ... ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei ... seceri Și nu clatini nici o fire !... Inimile vor viață, Nu se frîng așa-n neștire, Cerșind pietrelor iubire, Și foc sloiului de gheață. ............................... Venere din

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

... Plutesc ființele... o vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele orânduite Și din amestecul de vise dalbe, Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i ... mandolină        Și-un eco ușor        Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune,        Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale        Ș-al coardelor grai,        Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere        Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc ­ stele li scapără-n cale, Apele plâng ... sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oi cum îmi ești dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr ­ Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din ...

 

Mihai Eminescu - Eco

... Plutesc ființele... o vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele orânduite Și din amestecul de vise dalbe, Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i ... mandolină        Și-un eco ușor        Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune,        Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale        Ș-al coardelor grai,        Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere        Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc ­ stele li scapără-n cale, Apele plâng ... sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oi cum îmi ești dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr ­ Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Paiangul

... o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la țară, Când fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. Privesc mirat și văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al ...

 

Dimitrie Anghel - Paiangul

... o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la țară, Când fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. Privesc mirat și văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>