Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DREPT ÎNAINTE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 520 pentru DREPT ÎNAINTE.
Ion Grămadă - O noapte de groază
... ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră ... hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un câine dormea întins pe prag. Ca să dăm peste vreun suflet ... ușa era de stejar vârtos, bătută cu ținte, și avea, de-a curmezișul, pus un par, iar fereștile erau întărite cu gratii groase. Înainte de a merge la ușă, slăbisem așa de tare, întocmai ca și când visezi că cineva vrea să te omoare și tu nu ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... ne-a acordat odinioară un prețios sprijin, pentru care nu vom uita niciodată a-i venera memoria: îi datorim mult, ce-i drept; dar iarăși, nu atâta până când să trecem în istorie regatul nostru pur și simplu ca o creațiune, ori ca o expresie geografică a ... în care, așteptând rezolvirea chestiilor interne ale Ungariei, e pus tânărul nostru Regat, nu încetăm a crede, că mai curând ori mai târziu, înainte de a suna ceasul vreunor grele nevoi, o dreaptă și sinceră înfrățire cordială a Maghiarilor de pretutindeni cu Românii de pretutindeni ... ajunge la o împăcare a elemntelor maghiar și român. Maghiarii ca element covârșitor trăgănesc; dar și trăgănirile lor au o rațiune, ce-i drept. Ei ar dori o soluțiune definitivă a stării extrem de încordate; dar pentru asta ei trebue să știe cu cine au a ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... mândru-nveșmântat, Pe-un cal șarg [8] încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu L-a pus drept la locul său! Note ↑ Acest domn a fost fiu bastard a lui Ștefan cel Mare. Mama lui era văduva unui ... teatrului din Iași. ↑ sat pe malul râului Bârlad, pe drumul care duce de la Galați la Iași. ↑ manta groasă de suman, șubă ↑ înainte
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... om de nimic. [6] Și pentrucă-au cutezat să poarte Armele ce-a purta să cuvine La voinici, să va certa cu moarte, Drept ce-au făcut armelor rușine!... Iar' muierea lui și copii Nevinovați să vor da robii." Țiganii înțălegând aceste, Toți încremeniră de frică: Cesta lĂ©șină ... încă firea-ș' ține Și la tâmplarea cea mai jeloasă Socotindu-să puțin în sine, Un bun cuget îi nimeri-în minte, Să iasă turcilor înainte, Ca doar va putea ceva să facă Prin rugăminte și plecăciune, Pentru cea țigănime săracă. Deci luând ș-alte fețe bătrâne, Mearsă-înaintea celĂ¹i ...
... Apoi pușcașul să scoală Gaiben, ca zăcut de boală. Iar cîrpaciui vine-n grabă Și începe de-l întreabă: -Măi nene ! măi frățioare! Spune-mi drept te jur pe soare, Ursul c-e vorbă îți spuse La urechea-ți cînd se puse ? Iar pușcașul zise : -Frate ! Îmi spuse lucruri ciudate: Cum ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... așterne-n zbor Și unde țărna o frământă se-nalță o perdea de nor. Răsună-n patru zări ecoul sublim al glasului domnesc ce poruncește: "înainte!" Și toți năvală-n vijelii pornesc, iar soarele fierbinte— răsfrânt din marele-i tării pe zale cu-argintate ținte— Și el ia parte-n bătălii ... Dar mila-l prinse când sărmanul văzu, lăsând privirea-n jos, pe cel răpus. Era dușmanul atât de tânăr și frumos! "Păcat de el că înainte mi-l scoase ceasul blestemat! Altminteri, zău, l-aș fi cruțat..." Și-a spus cu-ncețoșată minte, cu sufletul împovărat, Ștergându-și lacrima ... stăpânirea să i-o iei? Ce mârșăvie venetică te-aduse iar în ochii mei? Hai, fugi din cale-mi! Pleacă! Piei! Ștefan: Cu multă vreme înainte, Voichițo, vai! am așteptat, cu sufletul îndurerat, dojenitoarele-ți cuvinte. Mâhnirii tale îi sunt vina. Păcatul să-l răscumpăr vin. Căci vieții, tu îmi ești ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, are drept să ceară a nu fi ignorată. Transilvania [1] , răspunzând la articolele noastre despre limba română în jurnalele austriace, retipărite în volumul de față ... scuza, dacă nu au avut destulă luare-aminte pentru limba în care scriu. Dar ca tocmai cele două foi literare, Transilvania și Familia, să aibă drept a ni le face, aceasta nu o putem primi. Este, din contra, caracteristic pentru starea în care a ajuns cultura noastră ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... Â urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și ... simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept, Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept, Având darul pe care natura-l poate da, Frumsețe, minte, ajuns-ai cineva? Căci ... a-ntrece caracterele mari, Privind peste mulțime cu multă nepăsare... Ei bine! P-astă dramă și soarta ta cea mare. Din astă cumpănire de drept și datorie, Ce ți-a rămas la urmă? Urât și sărăcie. Iubit-ai?... Ah! un caier de cânepă nu-i moale, Nu-i ...
Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț
... numele poporului și No 59 a „Gazetei” d-tale, cu cele de pe urmă amănunturi. Toate înlesnirile ce aveam în Moldova mai înainte, de a ne corespunde, s‑au curmat din pricina teroarei rușilor și a holerei, care a împrăștieat pe toți ... din Moldova au privit cu mare indignare constituțiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind de precauțile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiții că fără popor nu pot să aibă ... a sosit aseară, și astăzi primește vizitele și felicitările principelui și ale miniștrilor noștri. Din Țara Românească venind în Moldova, a mers drept la Mănăstirea Neamțului, de a dus starețului de acolo o decorațiune (ordin) ce i-a trămis împăratul muscalilor, pentru vrednicii necunoscute ...
... tainiți și pe sub negre bolți, A misticei religii întunecoase cete, Pe funii lungi coboară sicriul sub părete, Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald ... vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și mușchi ... a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom ... vară - Departe vede-orașul pe sub arc de pară, Și lumea nebunise gemând din răsputere; Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare; Din tainiță mormântul atuncea îi apare, Și piatra de pe groapă crăpând în două sare; Încet plutind se-nalță ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și ...