Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 1180 pentru DUPĂ CUM.
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... cel smerit și păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui cĂ©le dumnezeești toate marginile pământului, măcar că bunătățile noastre nu-i trebuesc, după cum zice David, iar spre acest suflet are pusă toată dragostea lui cea dumnezeiască; pentru dânsul poartă grija să-l mântuiască, pre dânsul cearcă, pre dânsul ... ne dă mare folos, pentru căci avem credință, pentru căci avem nădĂ©jde, pentru căci prin mijlocul sfântului botez ne-am făcut fii lui Dumnezeu, după cum zice Ioan la capul cel dintâi: Le-au dat lor putĂ©re ca să fie fii lui Dumnezeu, celor ce cred întru numele lui. Și ... de asemânare. Un lucru minunat să vĂ©de în Sfânta Scriptură, la a patra carte a Împăraților, în 15 capete, zicând cum să se fie întâmplat după moartea prorocului Elisei, de au fost murit un jidov în cetatea Samariei și, după obiceaiul ce avea acolo, au rădicat unii trupul mortului și-l ducea afară din cetate, să-l îngroape. Și mergând pre cale, la locul cel ... și nu numai din răutatea lui ce și din sfatul înrăutățatei fămeii lui, a Iezavelii. Și i-au trimis cuvânt cu prorocul Ilie ...
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...
... Odinioară, au chemat părinții din mănăstirea de care ținea biserica pe un zugrav tânăr cu nume și l-au însărcinat să le facă icoana fecioarei, după cum arată datina de la Roma că se afla Maria când i s-a înfățișat îngerul trimis a-i aduce o floare ... ncet-încet a isprăvit toată icoana, afară de obrazul fecioarei, pe care, lăsându-l să-l facă la urmă, nu-l putea nemeri cum credea el că trebuie, deși îl muncea mintea în toate chipurile. Astfel, muncind, de dimineață până seara, zi după zi, deznădăjduit și zdrobit de osteneala minții, a adormit, acolo în biserica unde lucra, pe scaun în fața icoanei neisprăvite. Și a ... a povestit părinților și fraților din mănăstire că, pe când el dormea dus, un înger trimis din cer venise și, cu putere dumnezeească, desăvârșise icoana, cum un muritor n-ar fi putut face. Părinții și frații merseră degrab să vază icoana, și după aceea alergară care-ncotro prin toate unghiurile cetății, să vestească lumii minunea. Îndată, firește, s-a pornit lumea din toate părțile cetății și ... ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru
... părăsească de dânsul, mai bine să nu-l fi născut mumă-sa, că îi iaste cerbicea lui vână de hier și fruntea lui de aramă, după cum zice Isaia în 48 de capete. Și pentru acĂ©ia au luat Domnul spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească, căci omul au greșit ... ceartă Dumnezeu, precum se vĂ©de aceasta în multe cărți și în multe istorii, că s-au făcut de multe ori, în bogate locuri. Că după cuvântul apostolului ce zice că puțin aluat toată frământătura dospĂ©ște, așa și răutatea și păcatul unuia pricinuiaște la mulți mare pacoste. Drept acĂ©ia ... omului, supt ani. A treia, precum s-au făcut Fiiul lui Dumnezeu fiiul omului, să se facă și fiiul omului Fiiul lui Dumnezeu, după cuvântul lui Ioann: Și dĂ©de lor putĂ©re a fi fii lui Dumnezeu. A patra, fiind fiiul fața cea de ... pentru nașterea domnului Hristos, ce prăznuiaște astăzi luminat sfânta bisĂ©rică, în ce chip s-au născut Fiiul lui Dumnezeu din tată fărde mumă și cum ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... ce curgea p-aproape d-acolo. Acoperământ le era cerul cu stelele; tovarăș de jucării copilului îi era florile câmpului, paserile cerului, flutureii și gângăniile. După ce se făcu mai măricel, mă-sa îl învăță la vânat și-i spunea cu lacrămile în ochi cum a fost ea crescută și cum este nevoită să-l crească pe dânsul. Iară el asculta și băga la cap toate cele ce îi spunea mă-sa. Mai mărindu-se el ... și ale împăraților din lume. Mai trecu ce mai trecu și mai mărindu-se și dânsul, într-una din zile, ducânduÂse iarăși la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era ... și, mergând prin desișurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care ședeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieșindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat și îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... Orice gazetar, de obicei, se bucură vecinic de o intrare liberă și mai totdeauna de un scaun gratis în teatru, ba pe la soroace — după cum și gazeta respectivă este mai mult ori mai puțin însemnată prin popularitatea ei — se bucură și de câte o loje, tot fără bani. Apoi ... cutărei artiste, conducând-o până acasă... O corupție sistematică a oamenilor presei de către oamenii teatrului. Astfel, prin urmare, lesne se poate desluși cum, afară de foarte rare deosebiri, critica teatrală, în gazetele de la noi, scrisă de așa condeie, trebuie neapărat să fie așa cum este. Ba încă să nu uităm a spune ceea ce este și mai caracteristic: cele mai multe din acele rânduri de pretinsă critică ... către publicul cititor să-i dăm aici un șir de articole critice asupra teatrului românesc și ne grăbim a ne ține de făgăduială. După cum am pus de gând, vom cerceta de-a rândul, întocmai cum urmează, punctele: literatura, arta, scena și administrația în teatrul național. Să lămurim, însă, că zicând teatru național vrem să zicem teatrul de astăzi, iar nu ... ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... ca peștele și tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu, sărmana ! Asemene cel mijlociu, tuștiu ! iute sub un cherșin; se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca pământul și-i tremură carnea pe dânsul de frică : Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă ! ... Însă cel mare se dă după ușă și - să tragă, să nu tragă ? - în sfârșit, trage zăvorul... Când iaca !... ce să vadă ? ș-apoi mai are când vede ?... căci lupului îi ... le-a dat. Când jălea el așa, iacă și capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării și gâfuind. Și cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinții rânjind, în ferești. - Dragii mămucuței, dragi ! Cum așteaptă ei cu bucurie și-mi râd înainte când mă văd ! Băieții mamei, băieți, Frumușei și cucuieți ! Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s ... cuprinde în tot trupul, și ochii i se păinjinesc. și ce era nu era a bine !... Ea însă tot merge pân' la ușă, cum poate, crezând că părerea o înșală... și cum ajunge, și începe Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare
... Stau acum pe-o buturugă Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste Sutele de clăi. Împrejurul meu învie Toate câte sunt, Ce de joc și veselie Când e soarele la toacă ... joacă-mpinse, Se ridică-n sus. Liniștite-n urmă toate Tac și stau pe loc. Nu stiu, de-obosite, poate. Ori aleg prin Ugă-Bugă După cine să mai fugă Într-al doilea joc. Că-n curând încep să salte Pe sub tei; și cern Flori de tei din crăngi înalte ... Și-n uimirea lor cea multă Șuieră-ndelung. Veverița, de mirare, Când e-n vârf de fag, Când p-un ram, când pe-altul sare, După cum mai bun e locul Printre crengi să vadă jocul Cel așa de drag. Iată-i iepurii, nebunii Coarne-n cap își pun, Stau în două ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
... Se răsfrânge splendid pe pieptarul lor. Viile răsfrângeri ce-n metal se-ngână, Turbură, orbește armia păgână. Lăncile pe piepturi lunecă ușor Sau răstoarnă bravii după caii lor. Sabia în coifuri intră sau se frânge; Armele lucioase se roșesc de sânge. Sângele se varsă... Paloșul de fier Se înfige-n carne ... iau de fugă... pasă spre cetate. Poarta se deschide oștii fărâmate. Însă fugătorii, cu cei ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă valuri luptă împreună, Astfel în cetate prin adânci strâmtori, Mestecați se luptă vinși și vingători. Strigăte de-nvingeri, de plângeri durere ... spume, Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume. S-a luat seraiul. Sabie și foc, Pradă și urgie fulger acest loc. Cum prin vijelie sună felurite Vânturile nopții, printre stânci trăsnite, Ploile muginde, tunetele-adânci, Râurile turburi ce cobor din stânci, Astfel se înalță sunetele d-arme ... Merge către Ștefan; în genunchi se lasă, Își ridica vălul: ochii lăcrimați D-o durere mare par împovărați. Pe bălaia-i coamă flori apar voios Cum lucește p-aur smalțul grațios Și cum ...
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață
... prefaţă „Spitalul amoruluiâ€�. O prefață de Ion Luca Caragiale Barbu Lăutarul a lui Alecsandri ne-a spus așa de bine cum se făceau ziafeturile și curtea în vremea veche și ce rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și ... și povestitor, care era în același timp un excelent cântăreț și cunoscător al Psaltichiei, publică acea colecție însoțind fiecare bucată cu muzica ei, transcrisă, fidel, după cum se cânta, firește după felul oriental. E un trist tezaur, mai ales în partea poetică. În această grămadă de orduriliterare, de testimonii de imbecilitate a unei epoce ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată găsește o punguță cu doi bani. Și cum o găsește, o și ia în clonț și se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moșneagului. Pe drum se întâlnește c-o trăsură c-un ... de-acolo, el știe cum și pe unde, se duce la fereastra boierului și iar începe: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța. Cucoșul o ia de jos cu bucurie, se duce la ... boierească, văzând voinicia cucoșului, s-au luat după dânsul, de ți se părea că-i o nuntă, și nu altăceva; iară boierul se uita galiș cum se duceau paserile și zise oftând: — Ducă-se și cobe și tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n ... se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plângi de milă! Biata găină, ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
... lumii aceștiia să va lepăda afară. Pentru patima trupului, putĂ©ria crucii minunat ne păzĂ©ște, pre carĂ© omul nostru cel vechiu s-au răstignit, după cum zice la râmlĂ©ni, în 6 capete: Ca să se strice trupul, adecă tăriia și putĂ©ria păcatului, ca de acum să nu mai slujim ... cerești. Ci au venit ție blând, adecă spre ocăr, spre necazuri, spre batjocuri, spre scuipări și spre bătăi a răbda; că trupul său, după cum zice Isaia: L-au dat celor ce-l bătea și obrazul său scuipătorilor. Și încă atâta au fost blândĂ©țele împăratului acestuia și atâtea bunătăți ... zicea: ce faceț, dezlegând mânzul? Care cuvinte nu s-au scris în deșărț de Marco evanghelistul, că cu acĂ©stia au vrut sa însemnĂ©ze cum că niciodată de acum nu vor lipsi aceia carii vor sta împotrivă apostolilor, cu cuvinte grĂ©le și împotriva celor ce vor urma lor și ... și a învăța pre norod, spre bunătăți. Că așa iaste scris împotriva binelui, rău și împotriva vieții, moarte; așa și împotriva dreptului, cel păcătos. După ...