Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI AUZIT(DE CINEVA)

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 325 pentru FI AUZIT(DE CINEVA).

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... cum că acesta nu era un salon principal de paradă, căci într-acelea l-ar fi uimit luxul sau mai bine zis acea barbară superfluență de mobile scumpe aduse din străinătate, ci o odaie mare destinată plăcerilor intime a băutului de ceai, a jocului de cărți și a limbuției răutăcioase asupra tuturor întâmplărilor, altfel atât de corupte de pe vremea aceea. Ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri care nu se pot spune decât în românește. Limbajul era parte acela ... repede, prin o consumțiune prea repede a puterii firești. Avea aspectul unui om tare, cel puțin sufletește tare. Deși n-a fi avut mai mult de 25 de ani, totuși părea a fi peste treizeci și cinci. El era uscat și subțire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acută în colțurile laterale, încadrată de un păr roșu-închis, aspru și amestecat des cu fire detot albe, ce contrastau cu nuanța întunecată a părului. Nasul era uscat și ... dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt

 

Ștefan Octavian Iosif - La marginea satului

... Ştefan Octavian Iosif - La marginea satului La marginea satului de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Povestea vorbei , an. I, nr. 6, 14 noiembrie 1896 Lîngă sat e-o gîrlă mare, Crîșma, sus, pe mal apare ... E tîrziu și noaptea-i sumbră, Luntrea stă proptită-n umbră, Neclintită stă la stînă Cumpăna de la fîntînă. Dar în crîșmă-i vuiet mare De țimbal și de vioare ! Geamurile țiuie, Și flăcăii chiuie : — Crîșmăriță, dragă, hăi ! Adă vin bun la flăcăi ! Vechi ca moșu-meu, colea, Zvăpăiat ca mîndra mea ! â ... Zi, măi cioară, din vioară, Că mă-mbăt în astă-sară ! Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici : Vroi să crăp jucînd aici !... Bate cineva-n fereastră : — N-aveți cumpăt dumneavoastră ? Hai, destul cu-atîta larmă, Că boierul vrea să doarmă ! — Ieie-l dracu, n-am ce-i ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - La marginea satului

... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - La marginea satului La marginea satului de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Povestea vorbei , an. I, nr. 6, 14 noiembrie 1896 Lîngă sat e-o gîrlă mare, Crîșma, sus, pe mal apare ... E tîrziu și noaptea-i sumbră, Luntrea stă proptită-n umbră, Neclintită stă la stînă Cumpăna de la fîntînă. Dar în crîșmă-i vuiet mare De țimbal și de vioare ! Geamurile țiuie, Și flăcăii chiuie : — Crîșmăriță, dragă, hăi ! Adă vin bun la flăcăi ! Vechi ca moșu-meu, colea, Zvăpăiat ca mîndra mea ! â ... Zi, măi cioară, din vioară, Că mă-mbăt în astă-sară ! Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici : Vroi să crăp jucînd aici !... Bate cineva-n fereastră : — N-aveți cumpăt dumneavoastră ? Hai, destul cu-atîta larmă, Că boierul vrea să doarmă ! — Ieie-l dracu, n-am ce-i ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... Dar pot ședea la vorbă pân-ce m-oi dezbrăca. Un ceas din mila Modei la care vă-nchinați, Abia îmi va ajunge să scap de-aceste fleacuri. Când cineva ia seama cu ce nimicuri omul Își pierde a lui vreme, îi vine a gândi, Că viața omenească e fără de ... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... chipul, și din pricina asta, Mult nu ședeam în slujbă la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș ... o fi dat părerea? au început să joace pe lucrurile din casă. Când am priceput ce se petrece în casa din față, când am înțeles de ce nu călcase piciorul tatei, o dată măcar, peste pragul portiței înflorite, și de ce dânsul se ferea, ca de o molimă, să se întâlnească cu cei doi vecini, faptul era vechi de peste șase ani. Atunci am căutat să văd lucrul mai de ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... două nemăsurate împărății, ca Rusia și China, este aceeași întâmplare din următoarea bătrână snoavă ? Un țigan, coborând la vale pe ulița satului, dă cu ochii de nașu-său, care vine dimpotrivă, dela deal. Cine știe de ce, țiganul sare repede din drumul mare peste șanț la stânga, să dea de o potecă de vale. Nașu-său îl vede; apucă și el peste șanț la dreapta și-i iese țiganului în față... - Bine, mă fine, mă ocolești, ai ? - Cum ... Țâca văduva lui Oancea un curcan... și ... - Nu mai spune ! - Și vreo patru găini... - Aoleu ! și patru găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ? - Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum să ... ntrebi multe. Dar oare numai la chestiunea Extremului-Orient se potrivește această snoavă bătrână ?... Ei, aș ! Aci aproape, în miezul Europei, se adună un comitet de oameni, în fața căruia se prezintă, somat, un om matur, pentru ca, după mature desbateri, să se'nțeleagă asupra modului de pune odată capăt unui scandal public, de ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... ce se numește fluier ciobănesc, și sună din el deosebite arii, unele vesele, iar cele mai multe melancolice și foarte expresive. Un călător străin, muzician de mare talent, zice ,,că adeseori, când cineva umblă în munții țărilor române, el aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu dulceața un cântec de dor. Atunci el se oprește fără voie, dominat de un farmec necunoscut pentru ca să asculte mult timp aceste suspinuri ale muntelui." În călătoriile mele prin munți după căutarea baladelor poporale, am auzit multe ... supărătoare au obicei a freca ușile și ferestrele cu usturoi în ajunul Șf. Andrei, fiind usturoiul displăcut strigoilor. Moroii sunt iarăși un soi de strigoi mici ce vin de cer țâță la mamele lor. Ei sunt copii noi-născuți ce mor până a nu fi botezali. Spre a-i împăca, mamele trebuie să care cu gura, șapte ani de-a rândul, în ziua de Bobotează aghiazmă mare și să stropească astfel mormintele copiilor. Rusaliile sunt trei fete de împărat care au ciudă asupra oamenilor fiindcă nu au fost băgate în seamă

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase ... aș fi vrut pe cineva la căpătîiul meu, ca să pot înfrunta agonia... Și-atunci, ca un răspuns plîngerii aceleia, ce trezise în mine dragostea de viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în ... un timp, n-a mai răspuns, și eu iarăși m-am simțit singur și am consimțit să mor închizînd ochii... Un alai nesfîrșit

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... era și băiat frumos, scos din cutie, cum s-ar zice. Avea o față albă ca laptele, cu doi bujori rumeni pe umerii obrazului, încât de departe părea a fi sulemenit; iar peste albul cel bătăios la ochi cădea, ca contrast de culoare un păr negru de abanos căruia știa să-i dea îndoiturile cele mai artistice. Cu un așa chip, cum era Peruzescu să nu fie înamorat de persoana lui; să nu umble totdeauna îmbrăcat după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și ... încotro, abia se prinse de la al doilea cuvânt, se sui în trăsură pe scăunașul de dinainte, iar lădița de Brașov, cea cu două rânduri de albituri, o așeză în capră la picioarele viziteului. — Sunteți prea buni, zise Peruzescu politicos, însă n-aș fi consimțit niciodată să vă supăr dacă aș fi avut cu mine mai mult bagaj decât lădița a mică. Celelalte lăzi vin pă urmă. — Înțeleg. O să stați pe semne mai ... rânduit doftorii? — Ba nu, dă petrecere. E plictis mare în București, și-n străinătate fusei anii trecuți. Mi s-a făcut silă

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... ar asculta spunându-le de lumea Cea de pitici, ce virmuiește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei. ­ ,,Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atât de mizerabilă a deveni. Semința cea din zei născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied: ­ ,,Ascultă, Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea ­ regatul meu? Mai ... ­ în colbul negru Uitat ș-ușor al vechiului pământ. Dar ei... De-ar merge-n sud și nord ­ nimica. Sunt ca o laie de nomazi și de lăieți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce l-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt." ­ ,,Ah! ce-am dori în ora morții mele, Roma să guste pân ... luceafăr am trecut prin lume, În ceruri am privit și pe pământ Și-am coborât la tine, mândre zeu, Și la consorții tăi cei plini de glorii. De cântec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... tulburare în crieri și în minte. Pe urmă, după masă, îl poftesc să voiască C-un gioc prietinesc să să eglendisascâ. Fie, cu prietinii lui cineva ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>