Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GRÂU
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 150 pentru GRÂU.
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
Dosoftei - Din Viaţa şi petrecerea svinţilor Din Viața și petrecerea svinților de Dosoftei STIHURI [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EPIHARA, UCISĂ PRIN SABIE] Îndrăzneață Epihara cătră lance, Agiutori având dumnezăiasca pace. STIH [PENTRU DREPTUL AVRAAM ȘI NEPOTUL SĂU LOT] Lui Avraam i-au datu-i Dumnezău pre lume Și-n ceri de să slăvește cinstitul lui nume. Și Lot încă se vede, pentr-a lui ticală, C-au pus supt nevoință multă osteneală. STIHURI [PENTRU SFINȚII PATRIARHI DE ȚARIGRAD, NECTARIE, ARSACHIE ȘI SISINIE] Nectarie-i vesel de-a ta băutură, Nu de cea de basne, ce de-a ta făptură. În bișug de sațâu beau cu disfătare Arsachie, Sisiniì, fără de-ntrestare. Tutetrei aceștia, Troiță tine Svântă, Te spun preste lume Domn fără de smântă. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI SEVIR, ANDRONAS, TEODOT ȘI TEODOTIA, UCIȘI PRIN SABIEî Martură fie și femeia-ntre bărbaț, Tăiată și ea, cu tutepatru tăiaț. STIH [PENTRU PREACUVIOSUL ILIE] În car te-ai suit de bunătăț, Ilie, La ceri ai sosât ca celalalt llie. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI NICANDRU Șl ERMIL] Mucenicii doi, dorind de Domnul Hristos, Să-ngroapă de vii supt mormânt întunecos. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC PORFIRIE] De podoaba ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
George Coşbuc - Filozofii şi plugarii Filozofii și plugarii de George Coșbuc după o poveste poporală Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata. Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și fiecare Înșira câte-o legendă, câte-un basm ori o-ntâmplare; Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor, Ci, tăcut, își păzea drumul călărind încetișor. Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place, Iară între ei se-ntinse ciorobor și mare sfat: Cine este oare-n lume omul cel mai învățat? După o dispută lungă, după sfaturi fară nume, După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume, Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt! Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie; Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie, Că știința-i vastă, însă ei în degetul cel mic O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele: Știu de-a rostul pe Sofocle, tot ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții joacă vist sau preferans, vorbind de câte corăbii au sosit la Galați și cât se vinde chila de grâu și de păpușoi. Deci, toată această lume este un adevărat vinograd , numai că nu-i sărat, alcătuit de pălării de paie și straie negre, de ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai Dan, căpitan de plai (XV secul) de Vasile Alecsandri Frunză verde de mălai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de brad, Cine merge jos în iad? Merg tătarii lui Murad, C-au ucis în zi de mai Pe Dan, căpitan de plai! (Fragm. de cântic poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai ...
... vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a ... secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... Salutare, nene Dinule, zise noul venit, scuturând pe bătrân de mână. Iacătă, am venit cu mama. — Sărut mâna, coană Prohiro; bre, anul ăsta fac grâu mult, zise Murguleț, sărutându-i mâna cam din fugă. — Sărut ochii, mamă; da' ce se potrivește, ești fodul, coane Dinule! Uite, zău, maică, zise ... vrea s-o aducă. Dar nevastă-sa, cu sensul practic al femeilor, da din cap cu înțelesuri. — Răul e, zise ea, că nu facem grâu destul. — Ia lasă, coană Sofițo, răspunse bătrâna, conu Dinu să trăiască! De atâțea mari de ani, de când are moșia de la Eforie pe ...
... Â miticul Ierusalim. Și în Libanon văzut-am rătăcite căprioare Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu. Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Â miticul Ierusalim. Și în Libanon văzut-am rătăcite căprioare Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu. Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s- ...