Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN VIITOR
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 474 pentru IN VIITOR.
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, ...
Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi
Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi Lupta moldovenilor pentru drepturi de Alexei Mateevici Înaintea privirilor întregului nostru popor moldovean din Basarabia se desfășură un larg câmp, care trebuie lucrat cu toate silințele, ca să dea roadele cuvenite. Acest câmp este starea în care ne aflăm noi astăzi. Iar roadele acestui câmp vor fi acele dreptăți cetățenești și naționale, la care năzuim noi cu toții. Soarta noastră e în mâinile noastre și, numai având privirile întotdeauna îndreptate la deșteptare, ne vom deștepta. Să nu uităm că nația (norodul) noastră are în sine mari puteri ascunse, care așteaptă numai dezvoltarea (desfășurarea) lor. Și odată desfășurate, ele pentru totdeauna ne vor face pe noi fericiți în toate privințele. Să ne sculăm dar din somnul nostru, cum s-au sculat acum mai mult de un veac frații noștri de peste Prut. Să ne pornim munca în pace și liniște pe calea binelui. Și să știm că deșteptarea noastră stă numai într-o muncă culturală (de minte). Trebuie să avem în vedere că asta-i scăparea noastră de întuneric. De pildă, începutul binevoinței pentru limba moldovenească are mare însemnătate pentru alegeri la noi în Basarabia, care ne așteaptă de curând. La alegerile trecute starea ...
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...
Alexei Mateevici - Un vis dorit
Alexei Mateevici - Un vis dorit Un vis dorit de Alexei Mateevici Un vis grozav eu am visat Și-acum nu-l pot uita: Că sufletul meu în păcat Și patimi dormita. Viața repede trecea Și moartea-mi sta în prag Și tot mai scurt mi se făcea Al zilelor șirag. Și vestitori de-acuma sânt A morții — boli, dureri, Ș-al viitorului mormânt Simțesc eu reci suflări. Dar păcătos, nepăsător Sărmanul suflet stă Și nici un gând mântuitor Lumină nu-i mai dă. Ș-așa sfârșitul m-a găsit În dormitare grea, De drumul morții negătit, Robit de viață rea. Și îngerul meu păzitor De jalea mea plângea, Dar plânsetul lui jelitor L-a suflet n-ajungea... Din somnul meu am tresărit Cu scârbă-amară eu Și văd: de sufletul robit Departe-i Dumnezeu! Și către suflet am strigat: Fii treaz și nu dormi, Dormind în patimi și păcat Pe veci vei adormi. Puține zile ți-au rămas Pentru căința ta, Deci, scoală și fii treaz, Mai mult nu dormita. Îndreaptă-ți mintea spre Hristos, Dreptate și-adevăr: Căința unui păcătos Îi sărbătoare-n cer. Iulie
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Anton Pann - Copaciul și dovleacul
Anton Pann - Copaciul şi dovleacul Copaciul și dovleacul de Anton Pann Pe lângă un copaci mare Un dovleac, din întâmplare Primăvara răsărise Și pe dânsul să suise, Care într-atât crescuse, Încât vârfu-i întrecuse, În lung și-n lat să-ntinsese, Ramurile-i cuprinsese, Și pretutindeni umpluse De dovleci care făcuse. Deci cu această iestime Văzându-se la înălțime, Începu să se mândrească Și zicând să se fălească: — „Vezi, eu numa-ntr-o vară Cât crescui și tot cresc iară, Și tu copaci din vechime, În sumă de ani mulțime, D-ai fi crescut voinicește, Precum și vrejul meu crește, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele.â€� Iar copaciul cel cu minte I-a răspuns aste cuvinte: — „Ei! te lauzi tu acuma, Că încă n-ai văzut bruma, Dar când va da și zăpadă, Atuncea ești jos grămadă!â€� Gândește la viitoare Și la cele-ntâmplătoare. Nu te înălța cu firea Pân' nu cerci nenorocirea. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
... le spun Basne la ei cînd s-adun. Toate cei mari cîte fac Pentru fală că le plac, Nu fac pentru ajutor, Sau gîndind la viitor, Fac s-auză că-i slăvesc Băsnașii ce-i lingușesc. La curte cînd plec și vin Vor să vază cum să-nchin Oameni mulți care ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... Zicu-ți eu cuvântul sfânt: Să rămâi tu la domnie Și-mi dă fiica-ți de soție, Căci simțesc un aprig dor, Dor de falnic viitor, Ca să-mi facă ea fecior, Fecior mie, Nepot ție. La doi domni o seminție, Bun la sfat și bun la mână, Fire neaoșă română ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră. Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu ...
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și plină, Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i mamă ce plângea: Drumu-i lung și viața-i mare, Din buchet la orișicare Să nu dea! Dar, pe drum, el dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce pierduse! 1904 Piatra-
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3) Mamei de Cincinat Pavelescu Dulce mamă, luminoasa vieții mele călăuză, Tu, a cărei umbră sfântă o evoc la orice pas, Dac-aș ști că al tău suflet ar putea să mă auză Plângerilor mele toate într-un țipăt le-aș da glas. Îmi spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău când m-a certat. Și cu inima de mamă iubitoare, care știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii noastre românești. Pentru mine păstrai toate mângâierile de mamă. Când eram copil, la patu-mi vegheai nopțile târziu, Uitai boala, somnul, toată dureroasa vieții dramă, Ca să spui povești cu zmeii răsfățatului tău fiu. Socoteai c-o să m-aștepte toate gloriile-n lume, Nu era ca mine altul. O fecioară de-mpărat Trebuia să mă iubească. Și-auzind doar al meu nume, Chipul tău cel trist d-odată s-arăta mai luminat. Și-am crescut, ca și toți frații, în iubire și credință. ...