Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JURA CA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 209 pentru JURA CA.
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... Mai aproape, mai aproape; Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea, sunînd din valuri — Sus în codri de pe dealuri Luna blîndă ține strajă. — Ca din farmec Ea tresare, Și privind uimită-n lături, Vede-un tînăr chiar alături, Pe-un cal negru e călare… Oare ochii ei o mint ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... se întețeau, întrebîndu-se și răspunzîndu-și de la proră la proră, și otgoanele mari, o dată desfăcute din belciugile grele, dezrobeau ușoarele trireme care, ca supte de puterea apelor, alergau vesele, cumpănindu-și schelăria de lemn, și dispăreau ca niște jucării după mișcătoarea curbă unde nu mai bate ochiul. Hipparc singur, ca unul ce încercase furioasele talazuri, rămînea surd la toate glasurile acestea și, fericit de cerul ce-l vedea în ochii Didonei, își căuta de lucrul ... adevărat și-l atingea și pe el ca să-i simtă căldura viului. Iar ele, cea din lut viu făcută și cea din piatră rece, ca două surori, sau ca una și aceeași ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt ... nu putea fi niciodată armonios și împăcat cu sine. Capricios zugrăvea noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în ... plântat a mea străbună! Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună! Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa. Iac-a doua zi începe cu reforma radicală, Trei stafete-n ziua ... a umflat, Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat. Când trompetele și doba un vivat din nou răsună, Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună. Trecând larma, zic soției: Cheltuiala a sporit. Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... ia, iară bătrâna îl povățui cum să umble și cum să se poarte, și daca va izbuti, l-a jurat pe tinerețele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate și ei acele rodii, după care sÂa prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se ... se întoarcă la împărăția tatălui său. Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitașul și tăie una din rodii, ca să guste și să se încredințeze de bunătatea lor. Când, ce să vezi? Deodată iese din rodie o fată, ca o zână de frumoasă, și îndată începu a striga cu glas mângâios: - Apă, apă, că mor. Întoarse fiul împăratului ochii în toate părțile ... nu putu să ție până să nu guste dintr-o rodie și scoase cuțitașul de tăie încă una; deodată, iese și dintr-însa o fată ca o zână, și moare ca și cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăția tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese ... ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin care-și pregătește un falnic viitor, Un viitor de aur, ce-i demn d ... noastră mândră țară s-avântă spre altă eră, Și jură că va merge pe urma alor săi, Ce orișicând știură a se lupta ca zmei. De astăzi înainte străinul să cunoască Ce poate românașul și țara românească, Având în a sa frunte guvernul ca un brad, Ce știe a ține cârma cu un amor viu, cald. Înainte dar, române, cu forțe erculane, Căci în a tale ... cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase., Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care ... nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare." Nu credem ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... și cere botișor de împăcare. Cum să nu-i dea? Poate dânsa să refuze-o rugăciune, Spusă cu delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca să reziste? șade bine? înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele. Când o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei ... să-i joace dulcea glumă.  Tu!  ea zise  ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:  Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine. Din istoria puicuței asta-i partea cea întâie ... n simțire-i se petrece, Nu trădează de-i durere, voioșie, nepăsare  Poate vru să deie prețul părții cei învingătoare Și de-aceea rămăsese ca și marmura de rece. Ci profetic se arată preoteasa culinară  Ia pe mort în poala-i sacră, de-a lui haină îl ... ...
Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul
... Grigore Alexandrescu - Ursul şi lupul Ursul și lupul de Grigore Alexandrescu Împărăția dobitocească, Ca și a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are: Toate supuse sînt la schimbare! Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă. Cel de ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și ... mai gravă ofensă pentru ea, numească-se această legătură amor liber, căsătorie liberă, ori alt cuvânt sonor, prestigios mai ales în țările noi și bun ca să justifice în chip ipocrit egoismul brutal al bărbatului. 18. Nefericirea mea, cauzată de mine, ar fi o catastrofă individuală și meritată. Dar nefericirea ei ... impertinente de supraom, care vrea să-și deșurubeze creierul de corp, să-l pună deasupra vieții, să joace un joc savant cu propriile lui sentimente, ca într-o partidă de șah jucată cu el însuși. 21. Într-un album antropologic am văzut reconstituirea ipotetică a pitecantropului pe cale de ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... aflăm multe în cântecele din Basarabia și în doinele din Transilvania. Frunză verde de măslină, Trecui Nistrul, apă lină, Să vedem pânea de-i bună Ca și-n țara mea străbună. Fie dulce ca și mierea. Mie-mi pare că-i ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici ... dat buzele mele; Cerut-ai o viorea, Ți-am adus inima mea. — Dacă vrei dragoste-aprinsă, Adă-mi gură neatinsă, Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în vârf de brăduleț S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Ea ... Tot mișcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Crește floarea fragului, — Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te leagăni sus pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du ... am jurat Să n-o las de lângă mine Și s-o apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă. Sau când compară cu vioiciune plastică (p. 290): Voinicelul nearmat E ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a ...
... numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a ...