Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LAUDA CU
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 195 pentru LAUDA CU.
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... a-l auzi pre domnul Iisus, de care ei de mult doriia ca să-l vază și nu numai ei ce și toate neamurile, cu ce gură va putea neștine să grăiască cu adevărat bucuriia lor și mai vârtos că dintr-atâțea părinți și proroci ai legii vechi, numai ei s-au învrednicit a vedea o ... de s-au bucurat Simeon bătrânul atâta, văzând pre mântuitoriul Hristos, numai în scutece mișcând, cât moartea care alt lucru mai groaznic nu poate fi, cu ochii vĂ©seli o priviia, dară aceștea carii pre acestaș domnu întru mărire strălucind l-au văzut, ce vor fi făcut și cu ce bucurie să vor fi bucurat și cu ce veselie să vor fi veselit? Încă și sufletele acĂ©lia care era închise în sânul lui Avraam, întorcându-se Moisi și spuindu-le lor ... și a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi așteptat? Iară de vrĂ©me ce acĂ©știa toate sunt puse peste înțelĂ©gerĂ©, cu o tăcĂ©re oarecarĂ©, blândă și cu o dragoste, cu credință trebue să le cinstim și să le mărim. Cuvios și trebuincios lucru socotesc a fi, ca să știm la această preaslăvită mărire
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... se născuse o cultură, cel puțin o literatură românească, ce nu mai era nici produs de simplă imitație, nici ciudățenie arhaizantă său latinizantă. Alecu Russo laudă o poezie a unui obscur oarecare, Dăscălescu, cu vorbele acestea: Poezia asta e română până în cap și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoliană, de aceea e frumoasă ... părintească. Acel ce a construit asemenea text avea evident un auz literar rafinat, pentru valoarea vocabularului românesc avea un simț de o siguranță cu totul nouă ambele aceste daruri scriitorul le pune, cu perfectă conștiință, în slujba intenției de a făuri o proză poetică cu sonoritate arhaic-religioasă, însă care să fie imediat înțeleasă de cititorul contemporan. Capacitatea literară a limbii române apare verificată până în capăt într ... nu-ntrece-a ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un vers ca: Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce îndărăt până la stângăciile unui Cârlova, și mai observați întrebuințarea abuzivă a infinitivelor substantivate mai cu ...
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... să nu meargă hoțul cel de obște, diavolul, să le fure și să va păgubi de osteneala ce-au făcut. Și iată că, după putință, cu scurte vorbe v-am spus putĂ©rea și lucrarea acelor 4 bunătăț, carele trebuiaște, cu toții câț le-aț auzit, să le însemnaț în inima voastră și să le păziț și, după putință, să le și faceț; și atunce veț ... pomenire săvârșim astăzi, întru acest sfânt lăcaș; carele stă deasupra muntelui besĂ©ricii ca o cetate păzită de Dumnezeu și întărită de toate patru părțile cu 4 tunuri duhovnicești: cu credința, cu nădĂ©jdia, cu dragostia și cu smereniia. Și cu tunul credinții gonĂ©ște departe pre vrăjmașii besĂ©ricii, pe eretici; cu tunul nădejdii aduce pre cei deznădăjduiț cătră Dumnezeu; cu tunul dragostei ajută celor săraci și lipsiț; cu tunul smereniei sue pe cei păcătoși la ceriu. Stă nemișcat în muntele credinții și al nădejdii și nu să poate ascunde; stă întemeiat în muntele ... curviia și pentru ca să câștige puțin aur și argint, ca să se poată chivernisi, au vrut să vânză fecioriia fĂ©telor lui. Și oftând cu amar din mijlocul inimii lui și plângând
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla; Apoi strângând călărașii și parte din ... târg afară cu mica urdia sa, Și pre dușman fără frică ca să vie-îl aștepta. Precum norul de lăcuste soarele întunecând Vine pre sus cu iuțeală țarinile-amenințând, Încât tremurând așteaptă spărietul muncitor Neștiind unde-a să cadă acel nor îngrozitor; S-amăgește cu nădejdea că ogoru-i va scăpa, Și-a sudorei sale roduri va putea înc-aduna; Însă d-odată lăcusta cade toată pe câmpii ... cruce-n gură ținea, Nu rămâne îndoială că acel odor bogat De la domnul Vlad sau Radul, în război a fost luat. Alții cu săgeți și arce au căciule tătărești, Însă cea mai mare parte poartă cușme țurcănești. De acolo nu departe țăranii stau adunați, Cu securi,
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... de predilecție. Redingota, cu reveruri de mătase, butonată până sus, îi da aer, ca și lui Duiliu Zamfirescu, de militar îmbrăcat civil. Mergea pe stradă cu picioarele puțin încovoiate, legănându-și capul, cu ochii vii, mari și visători, absenți din larma și mișcarea de stup a Capitalei, și pierdut într-o viață lăuntrică, adâncă și concentrată ... senzuale era îndulcit deseori de franchețea expresiei sale binevoitoare și călduroase. Firea sa era mai mult distantă, dar expansivă și generoasă în intimitate. Vorbea franțuzește cu facilitate și eleganță, și era cu toată lumea de o politețe plină de tact. Soția sa, dna Ana Macedonski, născută Ralet-Slătineanu, micuță, subțire, delicată, cu ochi mari și negri, semăna la cap cu contesa Ana de Noailles, era sora prietenului meu, George Slătineanu, președinte la Consiliul legislativ, și a distinsului avocat Manolache Slătineanu. Stam de vorbă ... marele scriitor o cunoștea pe degete, când poetul Macedonski se apropie. Caragiale, care îl tutuia, a început să-l întrebe: Alexandre, ce e cu marea ta ediție a Nopților? Poetul răspunde: Aș vrea s-o public la Monitorul Oficial cu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... prada ș-Izbânda naltă. Cazna, Răutatea necăită, Sâla și Cruzia neîndurată, Vrăjmășia și cu arma ascuțită, Șugubina cu haina cruntată; După-aceste și Moartea-obidată, Cu mii de Chinuri împresurată. Războiul stropit cu negru sânge Răgni, și suliță-ucigătoare Cu care șireaguri întregi frânge Arătă țiganilor ciopoare, Trecând pe lângă ele mereu, Cu tot groaznicul alaiul său. [5] După dânsul Vaietele-amare Și Tânga cu Plânsurile mere, Blăstămul cu limbă-otrăvitoare, Jelea, Gemetul fără putere, Suspinele-abia răsuflătoare Cu Grija d-inimă rozătoare. Deznnădăjduirea-în dinți scrâșnește, Năcazul frângând mânile plânge, Lipsa caută, nimic nu găsește, Iar' Căința-în lacreme să stânge, Stremțoasa Sărăcie ... lăeți și goleți întrarmate Socotindu-să pe cine-ar bate. [15] Corcodel voievod era la frunte Vrând a sa noduroasă măciucă De corn cu sânge și el s-o crunte. De tânărul Parpangel s-apucă; Umflă să deie, dar' cestĂ¹i nu-i pasă, Căci cu mult mai nainte să-înflasă Și zvârli buzduganul de-aramă Așa cu năpraznă, tocma-în frunte, Cât îi făcu crierii-în cap tot zamă. Iar' Corcodel căzând ca ș-un munte Sună, când năroit să prăvale Și ... ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... și a bucuriei seraiului care ni a păstrat în paradis! (Amândoi să îmbrățoșează.) Acum să pășim cătră lucrare. Planul meu este următoriu: cu o parte a oastei tale și cu toată a mea calarie eu voi înainti asupra Moldovei, iar tu vei rămânea mistuit în cetatea Brăila. Ștefan cu a sa furie are să mă atace; atunci cu o parte a oastei tale combătând, mă voi retrage asupra Silistrei. Când el va fi de agiuns departat de marginea Moldovei, tu vei ... Vie îndată aprodul meu Codrat, ca să-i dau ordinul secret! Curierul: Ascult! (Se duce.) Scena VII Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina și acum, cungiurată de nourii ... fiind ii creștini și tot de sânge român ar fi pacat ca să încruntăm mânele în sângele fraților. Aceste voiesc să le pui în lucrare cu toată energia. Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău, Doamne, ca să plinesc scopul ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... să spunem toate acestea? Pe pagina citată mai sus, precum și pe temperamentul artistic al scriitorului. Dacă scriitorul însuși nu e, nu poate să fie cu desăvârșire mulțumit de creațiunea sa, simțind unele lipsuri fără a le pricepe bine, pricepând pe altele fără a le putea îndrepta ... moarte că e ,,o țară necunoscută, al cărei hotar nu l-a mai trecut îndărăt nici un călător"; și puțin mai înainte vorbise cu umbra tatălui său, care nu numai că trecuse granița morții, dar descoperise lui Hamlet și o mulțime de taine [1] . Nu-i vorbă, toate aceste ... studiul critic asupra lui Balzac [2] : ,,E un curios capriciu al suveranului fabricator de a fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de ... i ne uimește ca și imaginația lui; are vederi de geniu alături cu gândiri de imbecil." Cei care nu cunosc critica contemporană și sunt obișnuiți cu critica noastră unilaterală, cu ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat p-o rînă. Iar Norocul care să necăjea tare De a lui cu totul neghiobie mare, Cînd domnul cu marfa puțin ochii-nchise, Să arată-ndată în vis și îi zise: -Întoarce-te și ia pe ciobanul cu tine. Ce zic mă ascultă, că nu-ți va fi bine, Fiindcă această multă bogăție Prostului aceluia e dată, nu ție. Atunci negustorul oprește chervanul ... să vie, Dar el de aceasta nici nu vrea sa știe. În zadar mult bine îi făgăduiește, El caprele sale nu le părăscște. Văzînd că cu bine nu-l poate supune, ÎI ia cam cu sila și cu-nșelădune, Zicîndu-i că drumul dintr-un loc abate Și să nu greșască el să le arate. Mergînd dar cu toții într-o depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea ... ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou ... l aduce în cunoștință... În sfârșit V*** deschise ochii; figura lui era galbenă și tulburată; căutăturile lui erau sălbatice. El se uită peste tot locul cu înfiorare, și pe urmă apucându-mă de mână: ,,Haideți degrabă, îmi zise, haideți să o găsim... Cecilia mea trăiește!" Ieșirăm din cafenea fără a ... puteam stăpâni de oarecare palpitare de inimă. Fieștecare caretă pentru mine era un izvor de impresii noi, însă V*** părea că nici nu le vedea. Cu cât ochii mei erau înfocați, cu atâta ai lui erau reci în fața unei priveliști atât de vesele și de încântătoare. -- N-ai de gând să te oprești aici? îl întrebai ... întindea deasupra noastră; părul său, ridicat de vântul de seară, fâlfâia în aer și lăsa liberă fruntea sa largă și genială. -- ,,Privește, el zise deodată
... îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele ... agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare de obor. Aș fi dorit să vedeți Dvoastră cu câtă mărire preziduiește aga meu la judecată, cât de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată ... crede în curajul, mintea și activitatea agăi, și tocmai acum un spânzurat ca Tunsu să-și bată joc de-a lui barbă neagră cu fire albe! Trecu un an de când aga urmărește hoțul cu