Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIPI
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 231 pentru LIPI.
Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
George Coşbuc - Dragostea păcurărească Dragostea păcurărească de George Coșbuc Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Și din răcoroasa apă Ele-n vreme ce s-adapă, Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de-un fag; șede Supărat, zdrobit se vede. Pe-a lui frunte nori s-adun Și privirile-i curate De grei picuri par udate; El tresare: nu-i semn bun, Căci tot stă căzut pe gânduri Și suspină-n dese rânduri. Cum nu-i neamțul blăstămat, Căci se face, ce se face, Multor feciori nu dă pace Și nici mie nu mi-a dat, Că m-a scos din sat afară Să mă ducă-n altă țară! Vai, și neamțul nu-i milos, Nu se uită și nu cată De-i ești frate, de-i ești tată, Numai om să fii frumos; Te dezbracă și te tunde Și cătană te răspunde. Iar cătană... n-ar fi greu Și plăcea-mi-ar, plăcea mie Să tot fiu în cătănie, Dac-aș fi-n pământul meu Să ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
Ion Creangă - Punguţa cu doi bani Punguța cu doi bani de Ion Creangă Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 10, 1 ianuarie 1876 Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi perdu răbdarea și zise: — Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi și mie niște ouă, ca să-mi prind pofta măcar. — Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu cucoșul tău, să facă ouă, și-i mânca; că eu așa am bătut găina, și iacătă-o cum se ouă. Moșneagul, pofticios și hapsin, se ia după gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoșul și-i dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată ...
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb Cometa Falb de Ion Luca Caragiale [COMETA FALB] Ziua de 1 noemvrie a trecut, din norocire, ca toate zilele. Sinistra proorocire astronomică a renumitului geolog austriac nu s-a izbîndit : Falb propune și Dumnezeu dispune. Atît mai bine ! Acu, că ni-i spiritul mai limpede și inima mai liniștită, aș putea face o prinsoare : Dintre cîți știau de spusa lui Falb, de la cel mai din urmă poltron pînă la cel mai hotărît disprețuitor al morții, nici un om în toate mințile n-a fost, la apropierea ceasului, cu desăvîrșire lipsit de grije ; dacă nu de grije, măcar de un neastîmpăr neplăcut ; dacă nici de asta, măcar de o netălmăcită și furnicătoare nerăbdare. * Cam cu vreo săptămînă înainte de ziua fatală, am citit cu sfințenie toate gazetele, urmărind numai și numai știrile despre sfîrșitul lumii. Notițele, reportajurile și interviewurile ziarelor în privința tristului sfîrșit al planetei nu mi-erau însă de ajuns. Îmi trebuia ceva mai pe larg. Să spun însă în treacăt ce lucru ciudat se petrecea în spiritul meu : pe de o parte căutam cu dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
Ion Luca Caragiale - Politică şi delicateţe Politică și delicatețe de Ion Luca Caragiale 1897 Istoria e adevărată și merită povestită. Într-un oraș mare de provincie, sau mai bine într-o capitală mică, numele nu importă, este un negustor băcan foarte deștept, partizan hotărât și neascuns al conservatorilor. Colectiviștii nu-l puteau suferi personal, însă n-aveau ce-i face, de vreme ce băcănia lui este în localitate singura prăvălie de clasa întâia în această ramură, fiind asortată totdeuna foarte bogat, după modelul băcăniilor de lux din orașele mari. Ce se întâmplă însă? Acum câtva timp, un fost ministru conservator merge să se așeze pe toată perioada electorală în acel oraș, fiind hotărât să candideze acolo în opoziție contra guvernului colectivist. Pentru aceasta, ia cu chirie rândul întâi al caselor negustorului conservator, pe strada principală, deasupra băcăniei. Asta a înfuriat la culme pe liberali. O deputațiune a lor se duce la băcanul nostru și-l interpelează foarte grav. - Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da. - Dă-i arvuna înapoi! - De ce? - Fiindcă nu face tocmai d-un negustor, de unul d-ai noștri, să-ți dai casa la ciocoi. - Da nu sunt d-ai dv. ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea
Ion Luca Caragiale - Situaţiunea Situațiunea de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal își face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului și făcând să se-mbrobodească în ceață din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceața aceea, mi se arată legănându-se o umbră... se apropie... Să fie un amic?... Da, e un amic; n-am așteptat degeaba - e amicul meu Nae; și lui i pare bine că m-a-ntâlnit. - Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ștergându-se de sudoare. - Teribilă! răspunz eu. - Dar acuma tot poți pentru ca să zici că respiri. - Se-nțelege... ...
Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți ...