Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIȘCARE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 394 pentru MIȘCARE.
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din ...
... Puterii pe veci! Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi, și din vale-n păduri; Ca-n farmec, eu nu știu de unde E plin de mișcare pământul, Și cântă și codrul și vântul Și-o mie de guri. Ici oameni cu coasa pe umăr, Și fete cu secerea-n brâu, Iar ...
George Coșbuc - Legenda rândunelei
George Coşbuc - Legenda rândunelei Legenda rândunelei de George Coșbuc Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica Sub streșini ciripind Era și fată mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. Dă roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, dă-mă cui ți-e vrerea, Măicuțo, dar străină Departe nu mă da! Și-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo, Veniți de undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o rândunică Pierdută dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ...
George Coșbuc - O noapte pe Caraiman
George Coşbuc - O noapte pe Caraiman O noapte pe Caraiman de George Coșbuc Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui. Stau neguri pe Jepi, pe Furnica, Și neguri pe Vârful-cu-Dor: Se lasă din umedul nor Tăcerea și noaptea și frica Pe culmile lor. S-a stins după muceda stâncă Și ultimul roșu de-apus. Deodată, cu soarele dus, O noapte cumplită și-adâncă Se varsă de sus. Iar alta se urcă din vale Cu spaima eternei tăceri Ah, cum a fost ziua de ieri? Grozave sunt, Noapte,-ale tale Tăcute puteri! N-aude urechea, nu vede Nici ochiul nimic. Și de viu Tu pari îngropat în sicriu Și sufletu-n tine se crede Un pom în pustiu! Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării, Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte Cunoști ce e vecinic și sfânt. Ce soli ai vieților sânt O rază și câteva șoapte Pierdute de
George Coşbuc - Seara Seara de George Coșbuc Ai durat prin aer punte Din fâșii de foc: te-ai dus Tot mai sus și tot mai sus Stai acum pe-un vârf de munte Și-ți întorci senina frunte Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. Ochii-i ții la soare țintă, Și cu ochii tu-l desmierzi: E flăcău și-acum îl pierzi, Și ți-e drag, și stai ca frântă ... El s-a dus, și jalnic cântă Codrii verzi. Umed aer te-mpresoară Și-n durerea ta atunci Rupi cununa și-o arunci: Roșii flori prin aer zboară Desfoiate, ca să moară Jos prin lunci. Plângi acum. Te-a-nvins iubirea! Albe lacrimi cad pe flori Și pe frunze, când scobori Plânsă către văi privirea. Și-o să plângă toată firea Până-n zori. Te-a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strângi, Parc-ai vrea să rupi, să frângi Să-ți răzbuni, frumoaso fată Parcă lumea-i vinovată Că tu plângi! De pe turn - ce-i el de vină? - Aurul tu ni- ...
... și șonțu, și toți Mai-marii ce-n frunte căzură Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă omul ce-ascultă Și nici o mișcare nu fac; Așteaptă cu grijă și spaimă Un semn de departe și tac. Deodată ei capul ridică, Dau chiot și-n zare privesc Spre țara ...
George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit
... trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ce demon mă pune-n mișcare, Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări ...
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru Cocostârcul albastru de George Topîrceanu 1921 Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie. Răsună cobza și vioara, Fac gospodinele pomeni... Ce chef la noi în Viișoara, Ce praznic mare-n Rădășeni ! Chiar Hanul-Boului învie ! Iar jos, la Crâșma lui moș Precu, E-atâta zvon și veselie De parcă azi se lasă secu ! La vodă-Tomșa vin răzeșii Să afle astăzi crezământ. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulile-n pământ Pe când Duduia Margareta, Rămasă singură-n ietac Să-și facă-n grabă toaleta, S-a-mpuns la deget cu un ac... Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cântă volbura la Toance. Plutașii dârzi, în sforul apei, Înfig prăjina, ca o lance. Spre-o lume care-a "fost odată" Duc vestea undele-n răspăr... Stă Zâna Lacului mirată, C-un nufăr galben prins în păr... Pe grindul unui lac sihastru, Din depărtări și din trecut Un mândru Cocostârc albastru Misterios a apărut... El vine cu mișcări atente, Înaintează fără glas, Făcând ușoare complimente Din cap, la fiecare pas. Și-n urmă zice către Zână, Oprindu-se într-un picior: — "Când falnic m-am lăsat din zbor Pe Academia ...
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă
... i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu crengile ude și fără veșmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...
George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu) Lacul de George Topîrceanu În grămezi greoaie, norii Dintr-o parte străbătură Și de chipul lor pătrunsă, Fața lacului e sură. Lângă apă, singuratic, Plopul trist, fără veșmânt, Jeluindu-și frunza moartă Se îndoaie după vânt. Pleacă unde după unde Și mișcarea lor domoală Colo-n trestie pătrunde, Legănând o luntre goală... Mult aș vrea în feeria Unei nopți de mai, senine, Să plutesc pe apa-ți clară, Cu iubita lângă mine, Și a undelor poveste Nesfârșită, s-o ascult... Dar așa, cum ești acuma, Lacule, îmi placi mai