Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NATURA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 463 pentru NATURA.
Ștefan Octavian Iosif - Prolog (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Prolog (Iosif-Anghel) Prolog de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel la „Sonete rusticaneâ€� Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. Să pui într-însa viața rusticană Cu disciplina ei patriarhală: La opt te culcă și la trei te scoală, De vrei să cânți natura suverană!â€� Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene! Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Și-oi căuta să fiu la înălțime Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac Cu patru strofe, cinci perechi de rime, C-un boz și cu o pană de
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana
... mbracă, Limpede un clopot bate Straja cea dintîi... În grădină doarme floarea, Doarme fluturul pe floare ; Pînă și privighetoarea A tăcut acum... O, natură
Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Scrisoare (Iosif-Anghel) Scrisoare de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel De când trăiesc la țară, Sacerdote, M-a convertit, ca pe Rousseau, natura. De-aceea de astăzi las literatura Și-azvârl în foc carnetul meu de note. De-acum mă pun serios să adun bancnote, În pod îmi spânzur lancea și armura, Și, cum vă spun, am să vă fac figura, Chiar dac-aș ști că-s Anghel Bounarotte! Ce-atâta artă când în pruni rodește Aperitivul zilelor de mâne, Când am hameiul dospitor de pâne, Și mă-nveșmântă cânepa și inul?! Vezi Sacerdote, astfel se sfârșește Cariera mea…Așa mi-a fost
Ștefan Octavian Iosif - Socoata vremii...
Ştefan Octavian Iosif - Socoata vremii... Socoata vremii... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Socoata vremii-n ore, minute și secunde, — Întîiul ornic, — cine l-a născocit? Răspunde ! A fost un singuratec, un suflet trist, pustiu... În nopțile de iarnă sta și-asculta, tîrziu, Cum șoarecii se mișcă prin umbră de unghere, Și cariul ritmic toacă în tainica tăcere... Dar sărutarea, cine mi-a născocit-o-n lume? O gură fericită și dornică de glume... Ea săruta cu sete; era în luna mai. Natura-ntreagă parcă se preschimbase-n rai, În rai cu flori frumoase și ciripire vie, Și soarele-n văzduhuri rîdea de
Alecu Donici - Țăranul și oaia
... mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu ...
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
... cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai ...
Alecu Donici - Capra şi iada Capra și iada de Alecu Donici Țăranul între vitișoare Avea și o căpriță. El o numea leliță, Îi da adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori țăranul intra pe zi în casă, Căprița după dânsul pe-o laviță sărea, Apoi și peste masă... Stăpânu-i suferea, Căci aștepta să vadă Curând, pe lângă capră, și o frumoasă iadă (Iar unde omul este pe cale de sporit Oricare suferință O poartă, mulțumit, Vânând a lui dorință.) Nu după multă vreme ieduța se născu. De aldămaș țăranul la crâșmă petrecu. Dar când napoi se-ntoarse, Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă, El a bufnit de râs, Și în proverb a zis: — Căprița sare masa, Ieduța — casa! E prea adevărat, Că vițiul din născare Nu e vindecat, Și a naturii lege își are-a ei lucrare, Iar mie-mi place când Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând: "Părinților viața, respectul, ascultarea Le sunt dator; dar totuși în fapte nu doresc A lor deprinderi rele ca fiu să
Alecu Donici - Gândul Gândul de Alecu Donici Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin Trista mea vedere uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea lucește. Dar soarele, cerul nu sunt depărtate, Iar legea naturii pe om au oprit Cu țărna-mpreună să poată străbate Mai sus decât este el înmărginit. Privesc mândrul vultur cum se-naripează, Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori; Cum falnic răspică a soarelui rază, Se urcă, se pierde din ochi muritori. O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă, Atunci îmi plec capul și adânc oftez: Omule! ființă slabă, ticăloasă, De ce după vultur nu poți să urmezi! Dar de-odată gândul în mine răsare Ca un fulger iute, ce e plin de foc, Se-nalță la ceruri, trece peste soare, Și cu neastâmpăr cată în alt loc. Toate le cuprinde, toate le măsoară, Află a lor timpuri, regule și curs, Plin de nemurire mai departe zboară La poarta veciei, la cel
Alecu Donici - Jderul și cacomul
... cacom. — Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat, Curat ca prin minune, Dar trebuie a-ți spune Un lucru vederat: Că omul din natură are Plecări destul de bune. Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat La mlaștina cea mare Și știi că eu mai bine mă ...
Alecu Donici - Trecătorii și cățeii
... găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt. Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd De fire mai aleasă, acolo se repăd Și nu mai tac din gură, Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca ...