Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIMUL (DUPĂ)

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 376 pentru PRIMUL (DUPĂ).

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale ... memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienației declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeaș ... de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din București? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere cu un râs homeric sau, după dispoziția momentului, cu acel surâs de indulgență miloasă ce-l avea pentru nimicurile lumești. Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit ... ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după izbucnirea nebuniei, în intervalele lucide, în care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... Acea fereastră e una din amintirile matinale cele mai puternice ale minții mele. Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la ... de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, al căror nume îmi scapă din memorie. Învățarea celor dintâi începuturi ale cărței și anume după sistemul de atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai ... și de toate zilele a limbei franceze se explică cum de o posed, îndestul de bine în scris și vorbire, cu toate că după cum se va vedea, studiile mele superioare le-am făcut în Germania [6] și nici odată nu am învățat în Franța. Cu toate aceste întreaga ... stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine iubirea vieței de țară și plecarea pentru țăranii, ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... permise a lua precauțiunile necesarii în contra acestor neguțători de patrie, carii amăgesc lumea puși subt protecțiunea celei mai principale din virtuțile cetățenești. Ordonai, după cum am mai zis, să-mi ducă bagajul la Bella Italia, iar eu rămăsei pe aleiul ce duce de la debarcaderul căii ferate în oraș ... o mulțime de statue, picturi antice în afresco și caustice, și altele mai noi de cei mai renumiți artiști italiani din secolul al XVII-lea. După acest frumos edificiu vine catedrala cea nouă, zidită la 1200 în onoarea sfintei Marii Maggiore. Aci călătorul, osebit de statuele de cea mai fină marmură ... bisericesc. Acest monac, care ar fi putut să mă serve de minune arătîndu-mi calea ce duce la fericirea eternă, se apropie de mine și, după ce își strînse vestmîntul la piept, și făcu un compliment mecanic foarte comun bisericașilor catolici, îmi zise: — Darul lui Dumnezeu să vă umbrească, fiule ... felul educațiunei ce urma să dea fiului său. Din norocire însă, tocmai pe atunci se formase în Bergamo o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul renumitului maestru Simon Mayr. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, că în anul 1809, la

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere ... și-l avântă, ca un fulger, spre capul lui. Colonelul se încordă, tresări și se trezi iar. Era înădușit. Simțea sudoarea rece scurgându-i-se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea ...

 

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda

... întoarce la Kavala, și atâta tot... Nu mai mă duc la Șumen! Și s-a dus să-și vază de daraverile negustoriei lui. După ce și le-a isprăvit, s-a-ntors înapoi la Iafa, acolo s-a suit pe altă corabie și ... visa noaptea că mănâncă sărătură; iar dimineața când se scula, își mirosea căpătâiul, și gândea: „Cum ajung la Kavala, drept la Aron mă duc, după pastramă; să o fac eu, crestată și pârlită la spuză, ușor, să nu-și scoată sarea..." Și-i lăsa gura apă lui Iusuf. Cum coboară ... a mers pricina. Iusuf spune tot cum s-a-ntâmplat: că el, întâi, a crezut că sunt haine; că, pe urmă, după aromă, a descoperit șmecheria, și a găsit în sac pastramă de oaie, și, ca omul, la drum lung, s-a ... — A murit! — Bine, dacă a murit, cum era să mai umble pe corabie, bre? — A umblat! — După ce a murit? — După ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... viețe Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: Întoarcerea la fire și dreptate . Noi nu-l pricepem... o-ncercăm adese Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra ... lume: Unici . Și această dorință, Temei la state, națiuni și cauza Războaielor cumplite care sunt Pașii istoriei, acest e... răul . Să nu ne înșelăm. Impulsul prim La orice gând, la orișice voință, La orice faptă-i răul . Însă Atuncea când ne naștem, răsăriți Abia din carnea vechiului Titan, Noi suntem buni ... ­ a renturnării În corpul mort, din care am ieșit, Se naște veșnica nefericire. Suntem copii ­ etern nefericiți. Dar în zădar, căci suntem după chipul Și-asămănarea lui. Noi suntem răi Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi Mai ca și el ­ dară din ... i putrezită, din noroi S-au născut viermii negrului cadavru: Oamenii. Spre a-l batjocori până și-n moarte Ne-am născut noi, după ordin divin, Făcuți ca să-și petreacă Dumnezeul Bătrân cu comica-ne neputință, Să râdă-n tunet de deșertăciunea Viermilor cruzi, ce s-asamăn cu ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... Ta savantă. Eu nu sunt în stare de nici o hotărâre." Cum au trecut trei zile, și cum n-am primit scrisoare de la Irina, după obicei, am telegrafiat: “Ecrivez. Comprends pas votre silence." Telegrama mea a rămas, după o săptămână, fără răspuns. O neliniște bruscă mi-a alungat calmul și mi-a uscat curiozitatea pentru frumos, pe care o ... neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de ... a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: “Bine, o să ... o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... țin-te popularitate!... Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sunt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula; dar după un nebun, fără să-l cunoască nimeni, se strînge și se ia toată lumea. Și astfel succesul primei ediții a întrecut toate așteptările ... a-mi veni în ajutor, vă rog a o face cît de curînd, căci cea mai mare mizerie mă amenință..." Trist document! După destulă vreme de mizerie, a venit recidiva și apoi, din fericire, moartea. Moartea — ea a desăvîrșit opera nebuniei. Crierul care ... — mai știu eu de ce! Atît de desăvîrșită necunoaștere și părăsire în viață, ș-apoi, într-o clipă, atîta zgomot, atîta solicitudine și închinăciune după

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă ... viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: — Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc ... fără să-și ieie ziua bună, și plecă supărat și amărât ca vai de om! Și mergând el bezmetic, fără să știe unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ținea puțin un ... nu vezi? — Ba văd, numai nu pricep. — Ia, hăramul ista e hâmisit de foame și nu vre' nici în ruptul capului să vie după ...

 

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

... svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e ... lor, în sfârșit ajunseră la hotarele Turciei, de unde baronul Sparre se înturnă în Pomerania, iar Leșcinski intră în Moldavia, unde domnea atunce Nicolai Mavrocordat. După prebegirea domnului Dimitrie Cantemir, Moldavia rămăsese într-o stare tulburată. Duhurile era ațâțate și inimile îngrijite. Planul lui Cantemir, mai mult personal decât obștesc, izbutise ... bună pază pe regele Poloniei la Tighine. Spun că Stanislav auzind hotărârea aceasta, și-a adus aminte de Franțisc I, regele Franției, care după

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne scutește de chinurile conștiinței, tot astfel moartea ia cu ... prieten al nostru și sfătuitor moral, ne învață să iubim. Și cel mai adeseori ne poruncește să iubim -- dacă în adevăr moartea este ultimul sfârșit, după care nu va fi nici o întâlnire. 7. În lupta vieții nu toți pleacă de la același punct și nu li-i dat tuturora de ... zilnice a datoriei, a umilei și nobilei datorii, -- și, poate, încă plăcerea celor câteva ceasuri de odihnă, seara, într-o odaie curată, după o zi de muncă, cu mulțumire de ceea ce ai făcut azi, cu speranță la ceea ce vei face mâine... 10. Neputând trăi viața și ... munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini și umbre ale pădurilor cu întârzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și, după câțiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>