Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚIRE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 418 pentru SIMȚIRE.
Alexandru Macedonski - Tinerețea
Alexandru Macedonski - Tinereţea Tinerețea de Alexandru Macedonski Iubesc frumoasa Tinerețe, Cu anii săi de flori, Cu zâmbete pe a sa față, Cu ochi scânteietori; Îmi place fruntea-i coronată De poezii ș-amor, De dulci iluzii care iute Se nasc și iute mor. Cortegiul său e din speranțe, Din vecinice izbânzi, Și pulbere de aur poartă Pe aripe plăpânzi. Adesea e cutezătoare Întocmai ca Icar, Și pân' la soare se înalță În zboru-i temerar! În totul e însuflețită De-al geniului foc, Și egoismul nu găsește În sufletul său loc! Pe-oriunde trece, răspândește, Ca foi de trandafiri, Cu mâinile-i îmbelșugate, Idei și dulci simțiri! Să-i zică orișicum, bătrânii Pătrunși de reci fiori, Ce dragă este tinerețea Cu anii săi de
Alexandru Macedonski - Valțul rozelor
Alexandru Macedonski - Valţul rozelor Valțul rozelor de Alexandru Macedonski Pe verdea margine de șanț Creștea măceșul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Întâi pătrunse printre foi, Și le vorbi cu voce lină, De dorul lui le spuse-apoi, Și suspină — cum se suspină... Și suspină — cum se suspină... Albeața lor de trandafiri, Zâmbind prin roua primăverii, La mângâierile-adierii A tresărit cu dulci simțiri. Păreau năluci de carnaval Cum se mișcau catifelate, Gătite toate-n rochi de bal, De vântul serii sărutate, De vântul serii sărutate. Scăldate-n razele de sus, Muiate în argintul lunii, S-au dat în brațele minciunii, Și rând pe rând în vânt s-au dus. Iar vântul tainic le șoptea, Luându-le pe fiecare, Ș-un valț nebun le învârtea, Un valț — din ce în ce mai tare, Un valț — din ce în ce mai
Alexandru Vlahuţă - Din prag Din prag de Alexandru Vlahuță O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață. Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă, Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul, Va cădea din ochii ...
Alexandru Vlahuță - La vatra rece
... s-aud întruna În pod corzile trosnind. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire Îndelung să mi s-aștearnă Peste cuget și simțire
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
... a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris să ...
Alexandru Vlahuță - Ochii strălucitori
Alexandru Vlahuţă - Ochii strălucitori Ochii strălucitori de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XV, nr. 1, 1 aprilie 1881 Ochi, strălucitoare stele, Ochi frumoși ce-mpodobiți Cerul visurilor mele, De știți și voi să mințiți, Voi, icoana-nsuflețită A ascunselor simțiri, Unde-i vecinic zugrăvită Taina omeneștii firi. Dacă sînt amăgitoare Lacrimile ce vărsați Și văpăile-arzătoare Și iubirea ce-arătați, Atunci, amăgiri-s toate... Ziua-i noapte, noaptea-i zi. Atunci... însă nu se poate ! Ochi !... Voi nu puteți
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
... osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor ...
Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei
Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei Către Artur Gorovei de Alexei Mateevici A. Mih. Mateevici Kiev. 8. V. 1913 Mult stimate domnule, Colecția volumelor „Șezătorii“ și cărțile d-voastră, trimise mie de d-ta, am primit-o acum vreo săptămână. Iertați că nu v-am răspuns până acum, fiind ocupat cu examenele. Va aduc călduroasele mele mulțumiri pentru acel răsunet viu ce l-a găsit în inima d-voastră dorința și năzuința mea de totdeauna de a lucra în câmpul etnografiei și folcloristicii române. M-am bucurat nespus văzând că și noi, moldovenii basarabeni, nu suntem cu totul uitați de frații noștri cei mari și orișicând putem să ne gândim la încurajarea și sprijinul lor moral. Volumele trimise îmi sunt de mare trebuință, de asemenea trebuință mi-ar fi și cele ce lipsesc... N-ai putea oare d-ta să-mi arăți modul prin care aș putea să mi le procur? De asemenea, mult m-ai îndatora, dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice ...
Alexei Mateevici - Rugăciunea (Lermontov)
... clipe de amărăciune Când scârba mă cuprinde, De-o mângâioasă rugăciune Eu îmi aduc aminte. Ș-o putere-nviitoare Dintr-însa îmi răsună Și o simțire
Alexei Mateevici - Viaţa Frumoasă nestatornicie, Viață, pentru ce-mi ești dată? Mintea-mi tace, simțul știe: Viața-i pentru viață dată. Frumoase-s toate-n lumea mare, Căci ziditoru-n ea s-ascunde, Dar prin simțiri și prin cântare Lumina feței Lui pătrunde. Pe Dânsul a-L afla-n zidire Ca-n carte voia a-i citi Aceasta-i a vieții menire: În Dumnezeu a viețui. Mai
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...