Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUPĂRA

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 333 pentru SUPĂRA.

Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele

Ion Heliade Rădulescu - Muştele şi albinele Muștele și albinele de Ion Heliade Rădulescu Judecată foarte mare oarecând s-a ridicat Între muște și albine, încât lumea-au speriat. Muștele zbârniau tare Și, prin probe vederate, După gust și demâncare Demonstrau ca avocate Trecute prin doctorat (Căci aveau și ochelari, Ca toți docții cei mai mari), Demonstrau învederat, De la una pân' la mie, Că se trag din carne vie Și că tabăra le-e leagăn Și botezul lor în sânge, Că-ntrețin și bărbăția Supărând pe cel ce linge, Căci ele ciupesc eroii Și-i deșteaptă la rezbel Și-i invită la măcel; Ele-mpung și-ndeamnă boii La cărat, la arătură; Ele cailor dau ghes La suiș spre culmătură, Și că unde-o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit ...

 

Ion Luca Caragiale - Școala română

Ion Luca Caragiale - Şcoala română Școala română de Ion Luca Caragiale Fragmente ORA DE RELIGIE Un elev obraznic: Părinte, auzi ce spune dom' profesor de geografie: zice că pământul e rotund. Părintele (supărat): O fi și rotund -- cum a vrut Dumnezeu să-l facă. Elevul: Și zice că e turtit la poli. De ce-o fi turtit, părinte? Părintele (plictisit): Ia, pentru păcatele noastre! ORA DE CALIGRAFIE Profesorul: Unde-ți este caietul? pentru ce vii fără caiet? Elevul: Eu la caligrafie sunt auditor. ORA DE LIMBA ROMÂNĂ Profesorul: Ce parche ghe cuvânt îi musai? Elevul: Verb, dom'le. Profesorul: Pentru ce? Elevul: Pentru că exprimă ideea unei lucrări. Profesorul: No! vez' bine! Când zicem musai, trubuie că pentru o lucrare zicem. Exemplu: băieții și băietele musai să ștuduiască, ca mai apoi să cuvinke romaneașke în limba lor makernă pură... Bine. No! musai e verb; numai doară dup-aceea ce fel ghe verbu-i? Elevul: Neregulat... Dar de ce conjugare e, dom'le? Profesorul: No! prostule! dă-l la dracu! că-z dacă-i neregulat, apoi nu mai poake avea

 

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...

 

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion Amicului meu Gion de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 13 Mai 1901) Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues! Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum e Take-Anastasiu Ot Tecuciu! — nimeni nu vede cum-că niente non va piu! Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante? Încetați nebunul scherzo! treceți într-un demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să ...

 

Ion Luca Caragiale - Bietul Ion

Ion Luca Caragiale - Bietul Ion Bietul Ion de Ion Luca Caragiale A tot răbdat Ion, răbdat, Până când foc s-a supărat, — Că prea-și bătea joc toți de el, Ba că-i nerod, ba că mișel, Și câte alte, fel de fel! — A scos un par din gard, și — feri! De-or hi mojici, de-or hi boieri; Că a pornit ca un netot, Și dă-i la cap și strică tot! O zi întreagă a sbierat Și val-vârtej a alergat Pe toți în spaime i-a băgat... Când tocmai seara-ntr-un târziu, Hop! Iată dete de zapciu, Și aoleu! Și vai! Și chiu! Că ți l-a-ntins zapciul jos, L-a legănat foarte frumos Și-l adormi întors pe dos... S-a scărpinat a doua zi Bietul Ion când se trezi Se duse drept acasă — și, De necazul satului, Rupse furca patului. (Convorbiri critice, an I, nr. 14-17, din Iulie-Sept.

 

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul Camera din Stambul de Ion Luca Caragiale Ședința dela 24 Ibricgie 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 1/2 turcești, sub președinția lui Haham-bașa, prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nicio cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, desvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-aga, asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașa în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată, că nefiind încă de față interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a resbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului major al bașabuzucilor dela Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei ...

 

Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru

Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru Jurnalul nostru de Ion Luca Caragiale Ce lipsește Moftului Un vechi și bun prietin din Iași, de sentimentele căruia ne-am putut îndoi, pe nedrept, un moment, dar în judecata căruia am avut totdeauna o egală și nestrămutată încredere, ne-a făcut zilele acestea nespusa plăcere să ne viziteze biurourile (sic !) de redacție. După ceremonialul de rigoare în așa împrejurări (când ai venit ? când pleci ? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligență avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul. Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, și intelectuală și comercială, ține prin urmare la unele și la altele. Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși anume - puțini, din nenorocire, dar dintre aceștia dumneata, care citești acum aceste rânduri, desigur faci parte. ...

 

Ion Luca Caragiale - Mauvaise Humeur

Ion Luca Caragiale - Mauvaise Humeur Mauvaise Humeur de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 18 Mai 1901) Madam Beer casierița La cantor stă supărată... Cățelușa-i favorită, Mufi, e cam constipată. Un client îi spune nu știu Ce cuvânt galant, ce moft; Madam Beer răspunde tristă: „Las-mi-n baș-! agu n-am boft!

 

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și m-a rugat să-i spun tot ce știu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere țara. Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce știu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

Ion Luca Caragiale - Teatrul naţional Teatrul național de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul teatrului nostru, atunci când se joacă pe scenă, cu multă dragoste și c-o Meosebită luare-aminte; zelul lor este însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș-a descuraja orice entuziasm (!) la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>