Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TURBĂ
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 253 pentru TURBĂ.
Ion Luca Caragiale - Parlamentare
Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...
Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet şi o dramă care trebuie să se scarpine-n cap Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap de Ion Luca Caragiale Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ...
Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu toți vor aținti. — Ideea ta pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă- ...
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...
Mateiu Caragiale - Noapte roșie
Mateiu Caragiale - Noapte roşie Noapte roșie de Mateiu Caragiale Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi El fuge-nvins și bezna pădurilor l-înghite; Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite, Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi. Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi, Și când își amintește cum, de păgâni răpite, Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite, Și cum tăiați pieriră coconii amândoi, Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată, Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată, Și alba barbă-și smulge și blestemă hain, Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă, Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin În valea unde lupta și moartea îl
Mihai Eminescu - Adânca mare...
Mihai Eminescu - Adânca mare... Adânca mare... de Mihai Eminescu Adânca mare sub a lunei față, Înseninată de-a ei blondă rază, O lume-ntreagă-n fundul ei visează Și stele poartă pe oglinda-i creață. Dar mâni  ea falnică, cumplit turbează Și mișcă lumea ei negru-măreață, Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe Ducând pieire  țări înmormântează. Azi un diluviu, mâne-o murmuire, O armonie, care capăt n-are  Astfel e-a ei întunecată fire. Astfel e sufletu-n antica mare. Ce-i pasă  ce simțiri o să ni-nspire  Indiferentă, solitară Â
Mihai Eminescu - Ector și Andromache
Mihai Eminescu - Ector şi Andromache Ector și Andromache de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă! După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă, Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat. Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămine Eu cad, mântuitorul al patriei  și-n fine Cobor la râul stigic de glorie urmat. ANDROMACHE O, n-o să mai aud eu a armelor vuire Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire, Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici. Vei merge unde ziua etern nu mai lumină, Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină, Colo unde amoru-ți în Lethe va muri. ECTOR Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire, Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge- ...
Mihai Eminescu - Ector și Andromache (de Schiller)
Mihai Eminescu - Ector şi Andromache (de Schiller) Ector și Andromache de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă! După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă, Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat. Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămine Eu cad, mântuitorul al patriei  și-n fine Cobor la râul stigic de glorie urmat. ANDROMACHE O, n-o să mai aud eu a armelor vuire Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire, Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici. Vei merge unde ziua etern nu mai lumină, Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină, Colo unde amoru-ți în Lethe va muri. ECTOR Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire, Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, ...
Mihai Eminescu - La Heliade La Heliade de Mihai Eminescu De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune, Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpînde, june, Ci falnica cunună a bardului bătrîn; Eu n-aș alege lira vibrîndă de iubire, Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire, Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn. Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare, Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare, De bucle-ncungiurată, blondine, undoind, Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpletește Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint. Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce, Cînd silfele vin jalnic prin lilii să se culce, Să doarmă somn de îngeri pe sînul alb de flori, Sublim însă e cîntul cînd țipă și ia-n goană Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă, Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitor. Astfel îți e cîntarea, bătrîne Heliade, Cum curge profeția unei Ieremiade, Cum se răzbun-un vifor zburînd din nor in nor. Ruga-m-aș la Erato să cînt ca Tine, barde, De nu în viața-mi toată, dar cîntecu-mi de moarte Să ...