Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA DE
Rezultatele 901 - 910 din aproximativ 1285 pentru AȘA DE.
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... bea apă din undele Stixului. — S-au dus acei timpi. — Ei pot să se mai întoarcă. Dar să lăsăm acestea; ce noutăți ai de la baronul? — Bine că mi-ai adus aminte. Tiii!… Da nerod sunt! — De ce, domnule Ferdinant? — Auzi acolo de ce, fiindcă venisem să-ți aduc o leteră de la baronul și, în loc să-mi împlinesc datoria, m-am apucat să vorbesc de secătura de vînătoare. — Și eu ți-am ajutat; prin urmare suntem chit, nu este așa? În timpul acesta Ferdinant scoase letera din portofoliu și mi-o dete cu respect; iar dupe aceea se retrase, promițîndu-mi o friptură bună de ... este efectul egoismului. Juna baroană a voit să-mi mulțumească pentru serviciele ce i-am făcut, iată totul! Dar nu! Nu se poate! De ar fi fost numai recunoștința, ea mi-ar fi adresat un compliment galant dar rece și nu s-ar fi servit de unul din cele mai înfocate versuri ale ilustrului ghibelin. Ei bine, fie așa!… Dar ce aș fi putut să-i ofer pentru amorul ei? Ce aș fi putut să dau însumi pentru amorul văduvei unui erou, care
Mihail Zamfirescu - Cerșetorul
... Mihail Zamfirescu - Cerşetorul Cerșetorul de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție „Creștini și frați, ce sînteți, uitați-vă la mine! Nu treceți pe bătrânul sărac și rugător, Căci sînt ... cerșetor!â€� „Eu m'am născut în lume 'n zile lungi, amare, Părinții mei muriră străini și plângători, Lăsându-mă pe drumuri și fără de mâncare, Și fără de vedere, cerșind în gura mare De astăzi până mâine, creștini îndurători!â€� „O fie-vă îndurare și faceți-mi și mie O parte dintr'o pâine; nu mă lăsați să ... mie, și cerul să vă creadă La păsurile vostre, creștini îndurători!â€� „Dați, dați! să vă dea Cerul viață și putere, Și sfînta zi de mâine să fie d'ajutor! Să vă 'ndulcească traiul și oricare durere, Să n'ajungeți ca mine, s'aveți orice veți cere Pentru copiii voștri ...
Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)
... Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea ... se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse ... mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor ... Dar tu, albină? — Priviți-mi aripile. — Bun! Dar tu, păianjene? — Priviți-mi picioarele. — Bun! Foarte bine! răspunse Dumnezeu și zâmbi: ochi de broască, trup de fluture, aripi de albină și picioare de păianjen! Iată lighioana pe care o doreau ele! Dihăinile se uitară una la alta. — Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei. Dar Dumnezeu ... — Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla. — Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care se ridicase pe vârful degetului său. Și ...
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul ... loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
... Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar ... cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era ...
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul ... loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... cum ți-am spus, doctor de plasă. Foarte iubit de țărani, făceam și pe duhovnicul, în ciuda popii. Le iertam păcatele pe-un cap, fără de parale, bineînțeles. Așa, nu m-am mirat deloc când, într-o bună dimineață, m-am pomenit cu Turculeț că vine să-mi vorbească. Dar întâi să ți-l ... Numai ce-l văd însă că pune capul în pământ și începe mai domol: — Mocanul, tat-său, mă vrea, că știe că-s om de treabă, om cu stare. Fata parc-ar face nazuri. Că ea, ce-i drept, are de toate. Că nu-i lipsește nimic. De asta nu pot zice. — Ei, și ție ce-ți lipsește? Flăcăul nu-mi răspunse de-a dreptul. — Ei nu-i lipsește nimic, îi întreagă. Da eu, dă, știi, sunt cam beteag. Și se scărpină în cap. De ... Și am plecat. La han, când să ne suim în trăsură, l-am întrebat: — Ei, cum îți vine? Turculeț se uită primprejur cu băgare de seamă, apoi se apropie de mine și-mi spuse în mare taină: — Îmi vine ghine, da parcă tot nu văd așa ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să-i spele... și privindu-se în apă s'a văzut acu, dimineața, tânărul de aseară, cu o barbă lungă albă până la brâu... Dormise o sută de ani... A rămas firește bătrânul încremenit... Ei ! tot așa au rămas la noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i ... realitate... și nu mai... poți raționa clar (aplauze multe). Cum s'a uimit omul din poveste în fața orașului ivit ca prin minune, așa s'au uimit mulți de la noi în fața revoluțiunii țăranilor... Da, trebue să numim lucrurile pe numele lor: revoluțiune a fost, iar nu răscoală. Turburarea ordinei publice ... pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... și frumos mai are, ce dulce căutătură! Când se uită cu ochii la tine, parcă te frige în inimă. — Așa este, însă nu știu de ce de o bucată
Alexandru Macedonski - Pădurea
... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește ... alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De ...