Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CÂND
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.
... clopotele cântă... Ah, iată cum aleargă de-a lungul unui plai Copila mamei, albă ca îngerii din rai Și capul mic și vesel pe spate și-l aruncă! E liniște pe dealuri și cântece pe luncă Și fete-n haine-albastre, ca cele de-mpărat, Se joacă-n scânteierea văzduhului curat Pe sus, năluci frumoase cu fulgere încinse. Copila mamei-n zarea câmpiilor întinse Tot face semn să vie și mamă-sa la ea. Și mama pleacă ... rugat! Lui cântec și tămâie, lui rugile și plânsul, Lui preoți și biserici și toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame și durere. Muriseră creștinii în jur de-acest cuvânt ... mântuindu-și vorbirea, de sub mâini Ca fulgerul se-ntoarce spre-altar cu ochi păgâni Și geme ca jungheată: De-al altora nu-l doare Pe-al lui să și-l învie, pe-al meu să mi-l omoare! Au scos-o cu puterea. Pe drumu-ndelungat O duc acum ...
Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia
... de Ion Luca Caragiale Românul de ieri, într'o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d'a le face; asemenea lucruri, după Românul trebue să le spună cei lipsiți de inteligență și patriotism, cei ce nu respectă ... sigur ne cere să-i dăm ce nu are și-i trebue. Pentru aceasta dar, reproducând știrea despre noua convenție, am rostit temerea că guvernul, când i s'ar cere de Rusia ca să-i dăm ceea ce-i mai trebue, ar fi în stare să dea. Încă odată: nu oare ... către Demoșteniți ar trebui să respecte cel puțin acuma nația, ce s'a arătat a nu fi tocmai așa de moleșită pe cât o credea d. C. A. Rosetti, și să o cruțe de asemenea ironii. O nație care, numai pentru respectul ordinii și prin ... a îngăduit guvernului cele săvârșite de dânsul de aproape trei ani încoace, dovedește că are mai multă minte decât a da cu pietre: când
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... dânsul rămăsese omul din trecut, cu sufletul lui cel adevărat. Firește, se gândea la munca lui, la munca în adevăr uriașă, care-i răvășise viața pe câmpuri, în ploi, pe soare și-n ceață, pentru adunarea banului rotund care la dânsul nu se rostogolea, ci cădea, pe lat, în cutiile de tinichea ale lăzilor de fier... Și pentru cine strânsese? Pentru el! Numai pentru el! N-avea nici un copil, n-avea ... sufletul sterp ca un pământ nisipos din care nu răsare iarba. I-a lipsit cuvântul tău cald, care nu-ți putea ieși de pe limba deprinsă numai să numere. I-a lipsit blândețea, pe care faptele tale de om zgârcit, care stoarce banul, nu putea să i-o dea. I-a lipsit fericirea, înțelegi, fericirea, pe care tu ai gustat-o lângă lăzile tale cu bani, dar pe care ea n-a avut-o, pentru că... pentru că era cinstită, pentru că era credincioasă jurământului ei. Totul i-a lipsit ... nu ți-aș mai fi călcat în casă. Dar nu ți-am putut spune nimic fiindcă n-ai pomenit niciodata numele ei; îl pomenești astăzi, când nu mai este, ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
... după sosirea noastră acolo ne fu să vizităm peștera de salactiți, ce este într-una din stâncile de care am vorbit. Ieșind din curtea bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în dinți, căci poteca era râpoasă și așternută cu pietriș, care ... mișcare, se pornea în prăpastie. Aci un pas greșit sfârșește o viață. Ne țineam dar cu multă greutate de colțurile pietrelor și chemam în ajutor pe sfinții călătorilor. În sfârșit sosirăm la intrarea peșterii; acolo aprinserăm făcliile și intrarăm. La cele dintâi pasuri noi ne oprirăm; ni se păru că ne ... aer misterios, îți fac semn de tăcere. Într-un colț la întuneric se văd 2 chipuri sălbatice ca 2 tâlhari, care, cu armele gata, așteaptă pe trecător. Împotrivă, contrastând cu această scenă, o despărțire formează un alcov; o femeie se arată în fund și privește prin dantelele unei perdele ce se ... simțirile, și omul cel mai fără iluzii se crede transportat într-o altă lume. Ca să lăsăm un suvenir de vizita noastră, ne scriserăm numele pe ...
... Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei ... gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV La chinuri grele osândit Și de norod batjocorit, Cu crucea când trecea Hristos, Căzând sub lemnul greu și gros, Ascuns Iuda l-a văzut Și într-o clipă-a priceput Pe Cine el, setos de bani, Vândut-a la vicleni dușmani, Și că iertare nu mai are El la preasfânta judecare... O frică-atunci ... minții sale ostenite Să-i deie pace. Luminos I se arată lui Hristos. V Îl vede Iuda necăjit Pentru preasfântul adevăr, În greul chin, batjocorit Pe
... e pentru-oricine, Legile și direptate, Ca strigoie răsuflate, Mai veche de piramide, S-aibe ca invalide Și căzute-n hebeție Pensie din Visterie. Dar pe când ea declama, Pe un asin întreba Dacă scad a mărei unde. Încă nu, ista-i răspunde. Nu să turbură încă apa? Parcă doarme,-i zice iapa ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... au înțălesu-o elinii și romanii, o! câți erĂ²i slăviți să ar ivi dintre vĂ rvari, sau doară din cei ce să numea sălbateci, pe carii oameni luminați, lipsind, întru neamul lor și pe vremile când au trăit, un Omèr ș-un Virghil, vecinică i-au acoperit nepomenire. Ș-unde era Ector, cel a Troii naltă sprijană, și ... Ellada și Roma au crescut oameni întru podoaba și măestria voroavei deplin săvârșiți, carii cu supțirimea și gingășia condeiului său, au știut într-atâta frumsăța pe eroii săi, cât noi astezi, necunoscând pe alții asemene, ne uimim de mare-sufleția, naltă-cugetarea, bărbăția ș-alte vărtuți a lor, și doară nu luĂ²m sama că mai ... grăiește acolo până în zioa de astezi; însă pentru aceasta ți-oi scrie de altă dată. Întru altele, și această istorie care ț-o trimit (pe care am tituluitu-o Țiganiada ), mai mare parte este alcătuită din spusele lui; căci un strămoș a lui au fost, pe vremea lui Vlad Vodă, cu turcii în Țara Muntenească. Din gura acelui au luat moșu-său, apoi tată-său, de la care au auzit spuind ... ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... bătrân, bre. TERINTE: Ce are a face! parcă eu nu m-aș fi priceput, dacă aș fi vrut. Dar să începem. Să vezi pe Vochița cum are să se scârbească. Vochițo! Vochițo! MIRON: Dacă și Domnica s-o vezi. Domnico! Domnico! Scena 8 Cei dinainte, Vochița și Domnica VOCHIȚA ... Crede-mă, nu te mai pune de pricină, și dă cârlanii. TERINTE: Ba, ba, păn-acu-i tot una. Să te găsesc sănătoasă, Vochițo, și pe dumneta, cumătriță. Vin, Miroane. DOMNICA: Să mergi sănătos, bădică. Păzește-te pe drum. Nu te osteni; și dumneta, cumătre Terinte! (Bărbații ies.) Scena 9 Vochița și Domnica (bufnesc de râs) VOCHIȚA: Sărmanii proști! socot că ne-nșală ... ce i-au abătut tătâni-meu să vie să șeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochița și Domnica m-aș usca pe picioare. TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica. MIRON: Ba o început cu Vochița. LIONESCU: (puindu-se jos) Tot cărți și iar cărți, ce dracu! vor ... dobă de carte! când aș putea videa pe Vochița, care-i așa de frumușică!... MIRON: Na! te pricepi acu? — După Vochița îmblă. LIONESCU: Ori ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... pe bilet șapte, pe ușe șapte. În sfârșit, sâmbătă îl raz iar; dau să scriu dunga: pe bilet erau patru și cu una acu cinci; pe ușe șapte și cu una opt. Spițerul nu știa că mijlocește contabilitate dublă. Marți, pe ușe opt și cu una nouă; pe bilet trei și cu una patru; și pe urmă joi, pândește când nu e d. Nae în prăvălie, și intră; după ce-l raz, zice: „Scrie una, că am luat bilet nou de la d. Nae ... MIȚA: Iordache, sunt nenorocită... IORDACHE: A simțit Crăcănel ceva... MIȚA: Aș! Crăcănel! — îți spui că sunt nenorocită... IORDACHE: Pentru? MIȚA: Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie... Tu știi cât l-am iubit? IORDACHE: Ei! da. Ei! ce? MIȚA ( montându-se treptat ) : Nae ... mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef..." Și Năică nici nu-mi răspunde. Iubește pe alta, mi s-a făcut semn. În cărți cade mereu gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire ...
Cincinat Pavelescu - Seară turbure
... și neant! Și tu, fantomă de o clipă, Privind la lună, stele, cer, Te-nalță-n ura ta și țipă Blestemul celor care pier! Dar pe când sufletul meu geme În prada groaznicei torturi, Senină, noaptea se așterne Pe deal, pe câmpuri și păduri! Iar taina stelelor te-mbie La gânduri pașnice și clare; Și-ncet, încet îți schimbă ura În umilită adorare. Și-adânc pătruns ...
... schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu un englez din Viena pe care l-am avut noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos! FURTUNESCU ( râzând ): Știi că ești politicoasă... Merci! LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de ... Nu, zăpăcitule, nu! Ce ai? Ce-ai pățit? VICTOR: N-am nimica. LIZA: Cum n-ai nimica? ( îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece zile-ncoace, pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor ... stânga de trei ori scurt și glasul Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga, pe