Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CE
Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 1447 pentru DUPĂ CE.
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... a nemerit cu mâna numai peste perle. Cea din urmă perlă, cea mai prețioasă, cea mai fină a fost grosul Cuțopolu. Când, după un bal mascat, s-a apucat de el, desperată de mișcarea nebună a uraganului lumii; când s-a hotărât ... să-și vază încununat sacrificiul așa degrabă. Cine o hotărâse să facă acel sacrificiu? Necazul... Căpitanul... Mișu ! „Ah! Mișule, poate că să mor!" iată ce și-a zis ea, într-un moment de desperare amestecată cu dispreț. Îl iubise pe Mișu! pe acel nenorocit! Amorul ei nu fusese ... care a fost degradat pentru că și-a călcat onoarea, pentru că...a furat. A furat, da. Pentru ce a furat? Pentru copilul ei! În seara când, dintr-un cabinet particular, după un bal mascat, Aglaia, amețită de băutură, a plecat cu arendașul, dându-i amantului ei cu tifla, acesta, în primul moment n-a ... conducea cotilioanele. — Bună seara, căpitane, zice doamna Cuțopolu, când ex-căpitanul, îmbătrânit, o primește la scară. — Sărut mâna, madam Cuțopolu, răspunde el. —
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... locul celor vechi. Epoca noastră, epoca burgheziei, se deosebește însă prin faptul că a simplificat antagonismele de clasă. Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere dușmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor ... și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și oamenii sînt în sfîrșit siliți să privească cu luciditate poziția lor în viață, relațiile lor reciproce. Nevoia unei desfaceri tot ... e valabil atît pentru producția materială, cît și pentru cea spirituală. Produsele spirituale ale diferitelor națiuni devin bunuri comune. Unilateralitatea și mărginirea națională devin din ce în ce mai cu neputință și din numeroasele literaturi naționale și locale ia naștere o literatură universală. Burghezia, prin rapida perfecționare a tuturor uneltelor de ... ea a făcut dependente țările barbare și semibarbare de cele civilizate, popoarele de țărani de popoarele de burghezi, Orientul de Occident. Burghezia suprimă din ce în ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus ; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus ... răsună toate, Dealurile viu răspund Și vijelios se-nalță Pulberea departe-n fund. Sună dealul, valea sună, Stă văzduhul să se spargă De tălăngi nenumărate Ce izbesc în bolta largă, Căci coboară de la munte Oile, și curg puhoi, Cu un greu potop de ceață Înainte și-napoi... Un berbec cu ... se uită mici și mari, Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la ... foc scîntei din cînd în cînd, Și sus, pe cer, s-aprinse-ntîia stea. Ci eu stăteam la foc, visînd, Și ascultam la pustnicul bătrîn, Ce ...
... se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu ... ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad și ei ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... că nicicând n-avem să ne temem de sfârșitul lumii, carele nu se poate. No! temp'ratnra! (cu multă volubilitate:) Vremea, mă rog, se-mparte, după cum au proboluit Țelzius, în două părți, cari se despart una de alta la acel fixum, carele se cheamă zero-graduri sau nul... De-acolo ... este partea friguroasă, iar la nul, mă rog, apa — Popăscule, vrei să mânci bătaie! — apa prinde pojghiță. De aceea, iaște iarnă și vară, după cum arată la termometrul lui Țelzius, reșpective țentigrad, iar acei cari știu carte, iar nu ca poporul de rând, numesc căldura plus și frigul minus ... că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m-ai? (Copiii devin din ce în ce mai impacienți și mai zgomotoși.) Profesorul: De aceea trubuie că să avem pântru știință cel mai nalt reșpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderățiune ... ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls ! (Copiii devin și mai impacienți, și mai zgomotoși.) Profesorul (ridicând emfatic tonul pe măsură ce ...
... Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s ... spume. Fost-au Tiros împărat, vestit cu războae, Cu avare preste toți. Și multă nevoe Au tras hândii și tătarii și Asiia toată. Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată: Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge. "Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge De ... de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Așa jocurește Împărățiile, lumea, așa le prăvălește. Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia Hălăduiți ce lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii, Ce v-au adus la moarte amară pre unii. Nime lucruri pre voe de tot să nu crează Nime-n grele, nădejdea de tot să nu ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!... Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol... Dar amenințările! Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor decât chiar lovitura. Ceea ce muncește acum pe Leiba mai mult decât tremurătura frigurilor este o amenințare. "A! goi ticălos!" gândește el oftând. Ticălosul este badea Gheorghe - pe ... noaptea e zgomot și lumină, nu întuneric și tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieși, - acolo în colț, ce loc bun pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la CafĂ© Chantan. Ce viață zgomotoasă și veselă! Acolo găsești la orice ceas, zi și noapte, pe domnul comisar cu fetele și cu alți poreți [3] . Ce mai trebuie multă bătaie de cap aici, unde, mai ales de când cu drumul-de-fier, care ocolește foarte pe departe mlaștinele, gheșeftul scade mereu ... o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții ...
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... 25 martie 1912, p. 3. Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor. Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile ... clarinet, un violoncel plîngător ca un glas omenesc și un contrabas s-au pus de acord pentru a reînvia apusa romanță. În amurgul ce împînzea lumina, cei cinci oameni, ce aveau să evoce o stea, cu un aer trist și funerar aproape, ca și cum ar fi pus ceva misterios la cale, au prins să ... o ultimă îmbrățișare, se pleca cel mai bătrîn peste contrabasul lui ; cu sprîncenele arcate în circonflex își săruta vîrful clarinetului, ca pentru o despărțire, cel ce-și tremura degetele pe clape ; pasionat, asemenea unui amant ce ține pe umăr capul iubitei lui, cercînd s-o înduioșeze cu amintiri trecute, își ținea cel mai tînăr dintre ei violoncelul, șoptind ca într-o ... pe etajere ce se trezeau și ele vibrînd, în ochii tînărului chelner ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
...  Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca ... bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice?  Avulsul Ce apele plângând le-aruncă  adorm Chiar îngerii  și în azur muiete Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete? Și să discos dar inima ... a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă Pasiunea li lumin-a lor risipă. La ce escursiuni?  Ce nu sunt oare Unde v-au dus, în sala cea de bal, Pe înflorite, dulci și moi covoare, Unde mii flori mirosul lor esal; Sub ... ...
... scoață la cîmp, Că mîini iar o să-l cauți mereu ca azi pîn soare, Gonind flămîndă cîmpii p-un astfel de cald timp. Dar ce ? Iar plîngi Florico, iar lacrămi, iar suspinuri? Ce mult ești fără minte ! De ce plîngi acum dar ? Ajungă-ți astă jale, sfîrșește aste chinuri, Că mîini se-ntoarce Niță și iar o să-l vezi, iar ! Mai bine vezi ... Floric-a adormit... Bătrîna îngrijată l-al fie-sii dor mare Își blestema minutul în care-o a născut ; Eu nu știu ce-o fi asta, zicea ea cu mirare, Ce-o fi de capu-i, Doamne ? De n-ar fi frun făcut ! El dus a fost ș-aldată pe cîmp pîn la Brăila ... ți milă Și mi-l adă sănătos, Să-l văz de sus din Movilă Ca pe-un șoim viind în jos. Arată, draga mea merliță Ce stai pe ramuri și cînți Spune-mi unde e azi Niță Prin ce codri, prin ce munți? Ori tu gîrlă, apă dulce Ce vezi multe-n jos curgînd, Prin ce căi, pe ce ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați ... ne așteaptă Â moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută ... zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele ...