Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CÂND
Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.
... schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu un englez din Viena pe care l-am avut noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos! FURTUNESCU ( râzând ): Știi că ești politicoasă... Merci! LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de ... Nu, zăpăcitule, nu! Ce ai? Ce-ai pățit? VICTOR: N-am nimica. LIZA: Cum n-ai nimica? ( îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece zile-ncoace, pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor ... stânga de trei ori scurt și glasul Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga, pe
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... că răsplata ei, cele mai multe ori, nu i-a venit decât după moarte. Cine nu trebuie să-și uite durerile și nemulțumirile, când istoria îi arată pe niște cetățeni vrednici de a porunci lumii, care au fost jertfa tiranilor și de multe ori chiar a compatrioților lor? Nenorocirile ... când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu ... le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în ... a sfâșiat, driturile ni s-au călcat în picioare, numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm dreptățile. Domnilor, ...
Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele...
... Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele... Somnoroase păsărele... de Mihai Eminescu Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele - Noapte bună! Doar isvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină - Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce - Fie-ți îngerii aproape, Somnul dulce! Peste-a nopții feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... cum este bunăoară Tămădueanu, cu barba pân' la cingătoare, Doroftei, căruia îi cam place să sugă, așa bătrân cum este, și să ciupească cu vorba pe fetele mari, care se rușinează. Amândoi stau în capul mesei. Și când se scornește vreo pricină de neînțeles, bărbații și femeile, ba până și liota de copii, dau năvală cu întrebările, și ei ascultă cu mândrie și ... Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de trei ori în vânt, ca să nu se deoache, tânjind, de la umbra castanilor, pe Bălaia, pe Neghinița, pe Cicoarea, pe Brebenica și pe Țigăncușa, că și-au prăpădit tibetul roșu din codițele care le joacă pe spate și se despletesc la sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl ... mai ales când scrâșnea din dinți și învârtea sabia (...) Într-o bună dimineață veni la mine cu noaptea-n cap. Era c-o cămășuță soioasă pe ea, de unde o știam albă-floare din tălpi până la creștet. C-un glas de-ți era mai mare mila, începu să mi se ... ...
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
... Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii ... i fug după găini... Strâns își ține-acum vioara Și, cum trece ulicioara, Fac în urma lui ca cioara Toți copiii din vecini. Mai încolo, pe-o mârțoagă, Dintr-o gură de desagă Atârnată de oblânc, Fără scâncet, cu sfială, Iese negru la iveală Numai cât o portocală Un căpșor mirat ... porți se-ndeasă. Chiar și doamna preuteasă Și-a lăsat gherghefu-n pat Și-și păzește-n prag odaia. Crește-n uliți harmalaia Când domoală trece laia Cătră margine de sat. ................ Și s-au dus... Pe câmp, pe ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... românii trebuiau să croiască pe de-a-ntregul. Era vorba de umplut cadre, date de o cultură nouă, impusă, prin fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât ... Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei mai mulți, atunci când intrăm în cariera literară cu toată încrederea juneții. Iată excesul diletantismului literar, clar formulat de Grigore Alexandrescu în anul 1847: pletoră de poeți pe piața literară, și acest exces explicat prin convingerea comună că arta poeziei e ușoară. Poezia era sport obligator al băieților cu știință de carte. Ion ... trag doparte, privesc și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate acestea luăm titluri de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apollon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. În Alexandrescu aflăm un scriitor român, om matur pe la anii 40,
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo ... minții omenești, nu doar că nu profesează tendențe generoase, ci fiindcă e copilul lui Shakespeare, care era un tată zdravăn. Ei! vezi, asta este lucrul pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată când vorbim despre produceri intelectuale: ta-len-tul, și tocmai de el nu pomenim niciodată. O operă de artă este o ființă, căreia insuflătorul de viață ... l-a trezit din aromeală, noi am văzut destul de sigur că în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat — ceva pe lângă care și razele de pe coama dealului, și cântecul din grădina cu pruni sunt ca arcușul pe lângă sunetul vioarii, niște simpli agenți brutali de iritare. Arcușul l-am văzut; coarda desigur a sunat — uitați-vă la figura iluminată ...
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
... mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate ... De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies painjini mii. Iar fuioru-i de matasă Pe pământ în urmă lasă Mreji de raze argintii. Câte lanuri, văi întinse, Toate-acuma sunt cuprinse De lungi fire ce lucesc. Unele s-adună-n ...
Mihai Eminescu - Zboar-al nopții negru flutur
... Zboar-al nopţii negru flutur Zboar-al nopții negru flutur de Mihai Eminescu Zboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună ...
Mihai Eminescu - Nu mă-nțelegi
... iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce ... e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei ... suntem? Copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră spuma zădărniciei noastre, Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămâne-n urmă în noi decât obscura Și oarba suferință ce bântuie ... mpestrițate, zidite din nisip, Eu să zăresc o alta  un rai, o primăvară, Și-n codri plini de umbră lucire de izvoare  Azi, ...
Mihai Eminescu - Nu mă înțelegi
... iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce ... e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei ... suntem? Copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră spuma zădărniciei noastre, Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămâne-n urmă în noi decât obscura Și oarba suferință ce bântuie ... mpestrițate, zidite din nisip, Eu să zăresc o alta  un rai, o primăvară, Și-n codri plini de umbră lucire de izvoare  Azi, ...