Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEȚEI
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 1387 pentru FEȚEI.
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te ştie E trist ca nimeni să te știe de Mihai Eminescu E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu fața ta? În vița lumii acestie, Ce-i fără capăt și-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă numai te-am avut. De-atunci te chem din întuneric Și amintirea ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult... Tot mai puțină armonie... Pustiu din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Și-n mângâieri de tot
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Foaia veștedă
... pe vînt mi-a fost trimisă, Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dînsa scrise. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau în față, Dovedite de minciună Cer să sting a lor viață. Dulcea lor zădărnicie Nu mă-ndur s-o pun pe foc, Deși-mi stau ...
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă." Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! ...
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...
Mihai Eminescu - Germanu-i foarte tacticos (Hoffmann von Fallersleben)
... Mihai Eminescu - Germanu-i foarte tacticos (Hoffmann von Fallersleben) Neamțul cercetează lucrul tactios, pe dos, pe față. La surtuc de are pată el chemia o învață. Ani întregi mereu citește spre a ști cum se cuvine, Cu ce chip din ...
Mihai Eminescu - Glossă Glossă de Mihai Eminescu Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte?... Tu așează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deșarte Vreme trece, vreme vine . Nici încline a ei limbă Recea cumpăn-a gândirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naște Și o clipă ține poate; Pentru cine o cunoaște Toate-s vechi și nouă toate. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui Joace unul și pe patru Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plânge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce rău și ce e bine. Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe; În prezent le-avem ...
... a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor ...
Mihai Eminescu - Iubitei Iubitei de Mihai Eminescu O, îndulcește-ți ochii tăi, iubită, O, însenină fața ta de nea. Nu știi că-n piept inima mea rănită Tresare-adânc la întristarea ta? Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită  Oh, în zadar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi  eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruți, când  ah! Cuprind în mâni eu capul tău  geloasă! Și sărut ochii-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci  Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pân-ce de fericire-oi muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Mihai Eminescu - La moartea principelui Știrbey
Mihai Eminescu - La moartea principelui Ştirbey La moartea principelui Știrbey de Mihai Eminescu Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramă Și un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini, Cu cîntarea-i plîngătoare lumea mișcă, lumea cheamă, Precum mișcă vîntu-n cîntec fața mării de senin. Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pămînt... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde, Totul tace, căci durerea este mută ca un gînd, Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde, Decît cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormînt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stînca ce se sfarmă? Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi? Cine-i tunetul ce moare umplînd lumea de alarmă?... — Este domnul României: Barbu Dimitrie