Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 3068 pentru CA SĂ.
... un cot. Constantin viziteul îmi zise că avem de poposit un ceas. Ce-mi păsa mie de ceasul acela și de toate ceasurile ce aveau să curgă în viitor! Aș fi putut să stau acolo, sau să merg înainte, sau să mă întorc îndărăt, îmi era totuna, căci nici o bucurie nu m-aștepta nicăirea când iată că un țigan negru ca un fund ce ceaun, creț la cap ca o oaie țigaie și slut ca Scaraoțchi, îmi ieși înainte cu o scripcă în mână zicându-mi: — Cuconașule, mânca-ți-aș ochii!... Să-ți cânt un cântec pentr-un gologan. Nu-i răspunsei nimic, căci tocmai atunci se petrecea în închipuirea mea lupta crâncenă între Măriuca cea cu ... învălmășeală groaznică, nu fără oarecari părți comice, între țigan și câne. Țiganul, se culca la pământ, când se ridica în sus, sau se învârtea împrejur ca un sfredel; când striga, scuipa asupra cânelui, apărânduse cu arcușul, cu scripca, cu căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... căsătoriilor. Privind la acea strălucită adunare a atâtor frumoase, ce rivaÂlizau una cu alta în podoabe, gândeam câtă stăruință întreÂbuințează femeia ca să placă la bărbați. Câtă iscusință îi trebuie să așeze în simetrie zuluful de pe cap, câtă înțelepciune îi treÂbuie modistei ca fiecare încrețitură să fie la locul său, fără a striÂca armonia sau a întuneca albeața unui sân de marmură atât de ademenitor, căci el este strălucitul altar al zeului, pe care nu o ... fel de băutură, sau mobilă, podoabă, sau sclavă,și nici măcar soție, penÂtru că amorul este neînduratul dușman al lui Himen. Femeia treÂbuie să fie curtenită în tot timpul de bărbat. Noaptea ea să intre în brațele soțului ca mireasă, iară dimineața să se scoale ca feÂcioară nevinovată...“ De așa princip se ținea Aspazia antică, și multe din Aspaziile moderne ar trebui să gândească tot așa... Este fără îndoială că balurile, cu legioanele lor de silfide înarÂmate cu toate atributele cochetăriei și ale frumuseții, sunt cele mai ... căpușorul ei frumos se rezema de umărul meu. — O, ce dulci momente, îmi șopti ea, este oare de crezut, iuÂbite, că ele trebuie să ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... degit a maicei sfântului Evstafie mucenicul, niște bucățele de peatră de la sfântul mormânt, câteva bucățele din lemnul mântuitoarei Cruci de color închis ca lemnul negru și foarte grele. Noi am cercat să le punem pe foc: ele părea că ard, dar cum le scoteam, lua forma dentăi. Ele se păstra într-o cutie rătundă de lucru indienesc ... priimi o scrisoare de la un preot cuprinzătoare că boierii îi sunt vânzători și că ei împreună cu Megas-logofătul s-au pus la cale să-l omoare. Cu vro zece zile în urmă, logofătul cu chip viclean se întâlni cu riga maghiarilor (ungurilor) și cu Matei, beiul Valahiei, ca să aibă la ei scăpare la întâmplare de nevoie; că el pârâ cătră ei pre Vasilie, că are gând să cucerească cu ajutorul cazacilor Ungaria și Valahia. Amândoi stăpânitorii se aprinseră de mânie auzind de aceasta și încredințară lui Megas-logofătul înseninătoare putere ca la treizeci mii de ostași, ca să meargă cu ei împrotiva lui Vasilie și să-l omoare. Logofătul știu a se alcătui cu ei, încredințându-i că el și ei au tot același gând. El se vorbi cu ... ...
... luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns. Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochii-mi se-neacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier  Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în ... spune-ți-oi cum îmi ești dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr  Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din a ta gură frumsețe, Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândețe. Îmbrățișați noi vom ședea la tulpină, Fruntea-mi în ... ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure  Prin gene de nor, Ca ...
... luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns. Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochii-mi se-neacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier  Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în ... spune-ți-oi cum îmi ești dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr  Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din a ta gură frumsețe, Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândețe. Îmbrățișați noi vom ședea la tulpină, Fruntea-mi în ... ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure  Prin gene de nor, Ca ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe ... pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază ... Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea jos, Și fără să-l cunoască, sa-l vază veacuri, lume Ca meteor de groază, comet prea fioros! Fără să ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... deschizând astfel minții noastre înspăimântate prăpastia unor analogii bizare, într- un ocean de mistere... Dar dacă mintea noastră se coboară în mijlocul relativităților care ajută să ne înțelegem unii cu alții, atunci chibritul devine iarăși un obiect, banal, ca oricare altul. Tot astfel și femeia e o enigmă, întocmai ca bărbatul. Sufletul feminin, în opoziție cu celalt, nu e însă mai enigmatic decât el. Același determinism le stăpânește deopotrivă. Fondul amândurora e același. De la ... plasezi o mică impertinență de cititor, singur cu gândurile lui: — Sfinx?... Lasă-ne s-o spunem noi. Căci dacă o spui d-ta, e ca și cum Adriana, de pildă, ne-ar declara de la început: “Eu sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru... Și Adriana, și mai ales Bianca, lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai ... și de schimbătoare, după anotimpuri, după momentul zilei, după o mie și una de împrejură ri mărunte, care se întâlnesc, se întretaie și se îmbină, ca să dea unei clipe fugare caracterul ei unic, imposibil de regăsit. În opera dnei Papadat-Bengescu e prea mult lirism pentru un prozator, prea multă analiză
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
... mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al ... nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți, Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți Vărsate zi și noapte. Le ... ocean și stepe Ș-al cărui farmec monoton Te-a-nvins făr-a-l pricepe. Căci a iubi fără să
Alexei Mateevici - Datoria noastră
... este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul să simți durerea, ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească. Dacă moldovenii noștri pân-în vremea ... și mergea, tot mergea înainte. Așa ne spune nouă istoria — povestirea faptelor trecute a tuturor popoarelor (noroadelor). Prin spusele istoriei, datoria noastră, ca a unui popor, ni se înfățișează și mai lămurit. În scurt, ea constă într-aceea ca țăranul luminat prin faptele ce se petrec acuma la noi în împărăție și pricepând în ce stare de plâns se află, să nu stea ademenit, nepăsător, ci, ascultând glasul firii sale, să spuie întotdeauna și peste tot locul de suferințele sale. Căci numai dacă va cere, i se va da. Iar moldovenii cei ce prind locuri însemnate ... în sărăcie trupească și sufletească, așteptând de la ei măcar o rază, o licărire luminoasă în lungul său rând de suferințe. Așadar, fiecare moldovean trebuie să-și aibă în vedere datoria spusă mai sus, dacă vrea ca poporul nostru să iasă la calea propășirii și
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... veste A-ndrăsnit de a intrat?" Mă uit!... Ce să văz? Minune! Prea ciudat un copilaș Fricos cere ertăciune, Se roagă să-i dau lăcaș. Văz în spate-i arepi zmulte, Port frumos, dar sfâșiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de somn îngreuiat, -"Las' - îi zic - om vorbi mâine, Acum culcă-te de vrei, De ți-e foame, iată pâine, Apă ... place, E vrăjmaș omorâtor, El îi face-n veci de zace Ș-a mai multă viață mor. Eu pe tine cu plăcere Poci să te țiu tot deștept; Ș-orice-i vrea-ți dau făr-a cere, Să te rogi mult nu aștept. Vorbind nu știu ce vrăji face, Somnul văz că mi-a perit; De unde dormeam în pace, Îmbrăcat ... Fir, când el veni, tăie. Frumos caută, îmi zâmbește, Mi-e drag, îl iubesc mai mult. C-o blândețe el vorbește D-aș vrea tot ca să-l ascult. Zice: -"Aici nu este locu Unde poci eu ca să-ți spui Cine sunt, la ce norocu Mă făcu să
Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ștefan
... astfel le vorbește — ,,Morți erați în viață și v-am înviat! Cu a țării cârmă cinste vi s-a dat. Să vă fac plăcerea fără mărginire, Am lipsit pe rude de a mea iubire, Am jertfit prieteni și ostașii mei Ce-au lucrat cu ... să pot a zice: pentru toți domn sânt! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La mărinimia care am avut Pentru toți, răspundeți, ce fel ați făcut? Voi primirăți cârma ca ... slăbiți! Apărați coroana ca s-o umiliți! Ca să cază domnul, ați voit să piară Cu neatârnarea-i sfânta noastră țară. Ați cătat mărirea, cinstea să-i luați, La străini hulită s-o îngenucheați!... Căci a ei mărire dată-n al meu nume, Mici și fără merit vă făcea ...