Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA DE
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1719 pentru DA DE.
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că
... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii ... e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de
Ion Luca Caragiale - Sonete (Caragiale)
... astăzi, splendidă sărbătoare. Mai mult ca totdeauna supușii-ți sunt fideli. Coroana-ți, astă-seară, e mai strălucitoare. O! niciodată, rege, nu vei afla rebeli. Da: regii-și pierd mărirea. În piepturi astăzi bate Dorința cea sublimă de sacra libertate. Urăște lumea sceptrul. A fi supus e trist! Decât să servi un rege, durere nu-i mai mare, Dar... lumea se ... și desplăcere, Impertinintă, vilă, tot palme parcă cere: Cum dracul fruntea-n lume cutezi să mai rădici? Vestitele-ți scandaluri azi nu mai sunt mistere. De când, ca paraziții, te-ai pripășit p-aici, Nu vezi, când vrei prin lume și tu ceva să zici, Cum fug toți d-ale tale ... stigmatizat cum ești, Și, dându-te căinței, să plângi și, de durere, Să-ți dai în piept cu pumnul, ai cutezat, mizere P-o pată de nimica, să-njuri pe cei onești... Fals, malonest, venale, hidos ești, cavalere! SONET Contimpuranilor mei Fără de graiuri gure și ochi făr' de priviri, Făr' de mișcare forme, și încă, vai! ce este Mai sec în astă lume și mai nemernic, țeste Făr' de gândiri și inimi lipsite
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... care n-are ochi să vază decât pe Mihai? Firește, că are o grijă în spate, și mare încă: grija măritișului. Toate fetele o poartă de la vârsta de optsprezece ani înainte;
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară ... o poate supăra. Chipul tău e rupt din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori. Ochii i-ai răpit din mare, Sufletu-ți e smuls din vânt; De la flori a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-a zis, Înaintea doamnei pare Ca un fraged, dulce vis. — ,,Spuneți ... nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi-e atât de drag! Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot să fac." — ,,Nu se poate, copiliță! Doamna astfel a voit. Tacă ...
... și fața lui atunci se-nveselea, se lumina, ca și când primblarea i-ar fi fost aievea. — Așa că n-ai să te duci de la noi, Aliuță? îi ziceam eu, netezindu-i barba. — Cum va fi scris! răspundea el. Pentru Aliuță tot era scris. De s-a născut, de-a mers prin bătălii, de-a căpătat răni, de-a venit la noi a fost scris. De va mai trăi mult sau puțin, de se va întoarce sau nu în țara lui, asemene era scris de mai nainte; de aceea el avea întotdeauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-și poartă grija vieții. Într-una din zile văzui în ... un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în puterea noastră de împotrivire. Cu toate aceste, părerea lui Aliuță de a ne opune cu arma la năvălirile hoților, împărtășită și de noi, copii neștiutori de primejdiile ce ne amenințau, precumpăni asupra ideii de ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut ... cât se apropie ghe soare, astrul pletos își acțelărează amăsurat mersul său, nețăsare cresțendo, simțind acea atracțiune puchearnică, ca un școler diliginche când s-apropie de focarul luminii intelectuale și morale, de scoala și de profesorele său... Apoi, cu cât se depărtează de la primul țentrum și mere cătră al doilea țentrum, se leneveaște amăsurat și îmblă-ncet și tot mai încet, descresțendo ca un școler puturos și ... toake! ...und zo waiter ..." (Copiii aplaudă și râd.) Profesorul: Nu larmă, vitelor, cari n-aveți respect ghe istoria neamului!... Merem acu mai departe, să vorbim de tempratura comeatii și apoi de conzistenția ei, pentru ca mai apoi, la urmă, s-ajungem, mă rog, la concluziunea aceea, cum că nicicând n-avem să ne temem ...
... mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc ... de cuvinte" e frazeologia pretențioasă și dezordonată, e o invenție verbală pricinuită de asociații incoherente de cuvinte, e fraza care merge fără nici un substrat de gândire, într-un fel de amețeală care ucide orice putere de ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
... Ori poate c-ai și uitat Către noi că te-ai legat Când pe Stanca ne-ai luat, S-o aduci la frățiori. Pe iarnă de nouă ori, Că-s mai multe sărbători: Pe vară de patru ori, Că-s mai multe lucrători?" ,,Ba, măi frați, eu n-am uitat Către voi că m-am legat, Și cu Stanca am plecat ... Că-i mai mare, minte n-are) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Dar nici că mi-l nimerea. Paloșu-n vânt vâjâia, De-un zid mare se lovea Și-ndărăt se întorcea, Lângă Mogoș de cădea Și-n pământ se îngropa Și până în mănunchi intra. Iar fratele cel mai mic (Că-i mai mic, e mai voinic) Paloșul mi ... Pe dinuntru poleită Cu doisprezece telegari, Telegari cu coame mari, Și-n teleagă sora lor Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua, frații mei. Șapte puișori de zmei! Dar unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n oardă păgânească ... ...
... Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai ... ți-ai renega și muza, Și geniul, și lira, și mută ți-ar fi buza; Mânia lui Achile mă jur de-ai mai cânta. Căci de cumva, bătrâne, nevrând să știi de lume, Cântând, ai vrea și-acuma să sapi frumosu-ți nume Pe-a timpilor eternă columnă de granit, Amar ți-ar fi plătită sublima nebunie: Mulțimea, fără milă, ți-ar zice-n ironie Și fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit ... putea simți, Invidia nedemnă, barbară și perfidă, Ori ignoranța crudă, profană și stupidă — Virtuțile moderne – pe loc te-ar amuți. Ce-mi spui de poezie, de-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde