Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ACOPERI CU O COAJA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru (SE) ACOPERI CU O COAJA.
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... fiecare țintuite de un bold. Pretutindeni cărți și tabele, bocaluri și sticluțe, clopote de sticlă ce strălucesc, închisori de cleștare în care-și doarme somnul o gînganie infimă, ca un faraon sub o piramidă. Și diafanele aripi încremenite pe totdeauna, țintuite în cruce, povestesc toate splendorile. Libelula cu ochii de peruzele și cu aripele fine, abia bănuite, ca de gază, amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot murmurul dumbrăvilor. Pe o aripă doarme ochiul misterios ce mijește pe cozile de păun, altul e făcut ca dintr-o frîntură de rochie de bal, pe o catifea a uitat cineva cîteva rubinuri, praf de chilimbar a tivit marginile altuia, o întreagă orgie de forme și de culori, un vis scăpat dintr-o narghilea, un poem visat de un poet nebun
... Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și ... cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și ... cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu... Nu cerea de pomană... da' și viața de azi până ... ca lumina ochilor, că chiar de n-ar avea sprâncenile trase ca din condei și buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da
... orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în tăcere se vedea numai ca o linie albă la marginea orizontului. Însurățeii erau de o veselie nespusă: târgul cu învălișul său de colb, cu vuietul trăsurilor, cu petrecerile de mahala li se făcuse nesuferit și ei se simțeau fericiți de a-l părăsi și a-și pierde urmele pe căi necunoscute. Iar când, apropiindu-se de munți. Elena văzu cel întâi brad cu frunzișul verde-închis, tăiat în formă de piramidă, cu crucea pe vârf, cu rășina pe coajă, stând drept și mândru ca un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte împrejurul ... și, dacă încet, încet se deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se înșirase ceata călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii, ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... își șterse lacrimile cu mâneca, își suflă nasul, aruncă leațul și ieși pe poartă. Toader se învârti prin casă, prin ogradă, apoi porni și el; o luă spre Moghileni. Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau, parcă se luptau între ele; multe-multe îi mai veneau în minte. Și dintre toate, faptul că nepotu-său îl nesocotise i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din pricina unei femei! Femeile din ziua de azi nu se asemănau cu celelalte, și tocmai pentru asta el nici nu se însurase; dar la ce folos, când Mitru se lăsase ademenit de Ruja? Și ce fată; tată-său un hoț de cai, ba se spunea că și Ruja îi ajută, că trece și ea, noaptea, Prutul înot, când apele-s mari, și duce cai dincolo, în țara rusească. Cu ... acestea, Toader Odobac dumecă drumul și, fără de veste, ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... și cu vântul; câte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea ... i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mâinile unite pe spate, c-o ...
... i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși se anunțase de la început a urma aceeași neabătută cale, păstra pentru mai târziu o noutate, o ciudată surprindere. Alături cu seminarul, o casă veche boierească... De la ferestrele și de pe pridvorul din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie îl lovi pe mână și alunecând ... ar fi fost cineva ascuns îndărăt... Ce-o fi? Să vedem... Seminaristul s-aplecă și luă ghemotocul: era ceva înfășurat înăuntru... Voi să-l desfacă. O ...
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... hârtie unsă cu seu și întinsă pe un cerc, zăcea aruncată pe un poloboc, de după care se ivea soarele tot din hârtie transparentă mânjită cu roșu. Pe vârful unui munte se afla o pereche de pantaloni și o căciulă floÂcoasă cerchezească. Pretutindeni prin unghere se vedeau arunÂcate oale cu boieli, scaune stricate și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea suÂflerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări de seu înfiptă în gâtul unei ... nu-ți zic nimic căÂmi porți de câteva zile paltonul cel nou. Na-ți dar căciula, zgârÂcitule! El o aruncă și, Vaniușka neputând-o prinde, căciula pică într-o oală cu boieli. Vaniușka furios trage o palmă mustăciosului, și între amândoi se începe luptă și sudalme. Suflerul, deprins cu așa scene, își reazemă capul de mână și cu indiferență așteaptă sfârșitul luptei. Păruiala devenea tot mai serioasă. Mustăciosul cu violență da brânci lui Vaniușka, care căzu lovindu-se în masa suflerului. Măsuța
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... soare, È™i fiecare treaptă era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu È™i printre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid È™i adâncit È™i se pierdu în umbra naltelor bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri încât regele păru un gândac negru, ieÈ™it în lumina nopÈ›ii, care suia ... i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... mărgăritare ce nu așteptau decât o rază de soare spre a se schimba în strălucitoare diamante. Umezeala și răcoarea dimineții dădeau întregii firi o nespusă frăgezime. Totul începuse a se deștepta sub întâile raze ale zilei, dar totul era cuprins de o liniște, de o tăcere, de un fel de înmărmurire solemnă: și firea întreagă părea că se află în o religioasă așteptare. La răsărit se ivea geana de aur și de purpură a unui soare tânăr, care într-o clipă șterse într-o nemăsurată depărtare umbra de pe fruntea munților neguroși. Noi ne urmarăm drumul cu sufletul stăpânit de măreția priveliștii, iar rarii drumeți ce întâlneam, și pe care-i lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă ...