Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ZBÂRLI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru (SE) ZBÂRLI.
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... d-or mai trăi, Tot săraci c-or fi, Greu s-or pedepsi!“ De tot ce vedea Mult rău că-i părea, Nu se mulțămea. Foaie, foicea, Soar’le ce-mi făcea? De câte vedea Nu se-ndupleca, Ci, măre,-mi pleca, Ci, măre,-mi zbura L-a gură d-argea, Tot la soră-sa Și iar o-ntreba Și ... cununie, Să-mi placă și mie. Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea, ’N palme că-mi bătea, Podul se-ntindea, Un pod de aramă, De nu-l bagi în seamă Și d-o mânăstire, Chip de pomenire, Când le isprăvea, La ea se ducea, De mân-o lua, La pod c-o ducea, La pod c-ajungea, La pod de aramă, De nu-l bagi în seamă Și ... De mân-o lăsa, Nainte-i trecea, Iar ea, vai de ea, Așa de-mi vedea, Cruce că-și făcea, În mare sărea Și mi se-neca. Domnul se-ndura Mreană c-o făcea. Soarele-mi vedea Și înmărmurea Și se
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... stradă?... Măturătorii orașului... Au prins un câine la mijloc. Știu... Asta e o petrecere populară, la noi; am văzut-o de atâtea ori... Câțiva inși se pun la pândă de-o parte și de alta a uliței. Un câine flămând rătăcește căutând dosurile bucătăriilor și unghiurile unde se aruncă gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă animalul se oprește înghețat; sângele-i dă năvală la inimă, care începe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îi fulgeră d-a-lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada d-a-ndăratele, până ... acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra -, nici un gând de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din fundul rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor... Un răcnet suprem! sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge mereu până dă de un loc singuratic. Aci s-așează stins de oboseală, să-și lingă rănile și să se ... ...
... desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n pene, căutând să se apuce cu pliscul, să se sfâșie cu ghearele. Se feriră pe urmă în lături, săriră unul deasupra celuilalt, ca și cum ar fi vrut să se răpească-n văzduh; și-n sfârșit se țintuiră locului. Cel negru prinse creasta dușmanului în ascuțișul pliscului; cel alb îi înfipse gheara-n gât. Plini amândoi de sânge, tremurând, stătură așa până ... când durerea îi învinse; atunci se smunciră-napoi, pândind clipa când să se răpuie. Sângele clocoti deodată în trupul amândurora; ochii le vedeau roșu; turbați, se năpustiră, de astă dată pe viață și pe moarte. Strânși în gheare ca-n niște clește, cu pliscurile împlântate unul în carnea celuilalt,
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... după o săptămână de la luarea lefii. Și cine și-ar închipui că această inestricabilă armonie a lor era cât p-aci să se strice odată. Lache era înamorat și își făcea curtea în mahalaua depărtată a slăbiciunii sale, însoțit de Mache. Persoana — din greșală, desigur ... dă omului orice triumf de care el nu era sigur. Figura adresantului era radioasă, a lui Lache lugubră: pentru întâia oară de când se cunoșteau, cele două chipuri avură două deosebite feluri de expresie — și ce deosebire fatală! De aci, urmă grozavul fenomen al rupturei prieteșugului lor. În ... și cu glasul înecat: „De unde pot pentru ca să știu eu?... Nu știu!" Pentru a o suta oară era să i se adreseze aceeași întrebare, la care probabil el ar fi răspuns cu aceleași amare cuvinte, când Mache, plouat ca un cotoi aventurier, intră în cafenea: nu ... sferturi! Aceea ce se petrecu în momentul acela între ei nu se poate scrie cu nici un fel de condei. Amândoi cu lacrimi în ochi se repeziră în brațe unul la altul cum
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... ți-a trebuit? Poftim cașcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănțăni!â€� Dar mai întâi să se mai joace puțin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e ... motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare. Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și, cu ochii țintiți la motan, așteaptă să se ... spre polița de unde brânza parcă-l ademenește. Și astfel, câteșitrei dușmanii — șoarecele în gaură, motanul în ocniță și câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciți de același gând. Dar pași apăsați cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... sosit. O sumă de cară poposesc în curtea hanului; unele duc la vale cherestea, altele porumb la deal. E o seară aspră de toamnă. Chirigiii se-n-călzesc pe lângă focuri... de aceea se vedea atâta lumină de departe. Un argat îmi ia calul în primire să-i dea grăunțe la grajd. Intru în cârciumă, unde fac refenea oameni ... am întâlnit piept în piept pe-ntunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n brațe și-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se lăsa; îi ardea obrajii, gura-i era rece și i se zbârlise pe lângă urechi puful piersicii. În sfârșit iacă jupâneasa aduce tava cu demâncare și cu o lumânare. Pesemne om fi căutat mult chibriturile, că ... ținându-nii calea la ușă. Am dat-o binișor la o parte și am ieșit pe prispă. În adevăr, era o vreme vajnică... Focurile chirigiilor se stinseseră; oameni și vite dormeau pe coceni, vârându-se cuminți unii-ntr-alții jos la pământ, pe când pe sus prin văzduh urla vântul nebun. - E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorată și apucându ... cu căciula mea în mânâ, o tot învârtea ș-o răsucea. - Cât am de plată? am întrebat. - Îmi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... sân patru chei, una de aramă, alta de argint, una de aur și alta de diamant, și le dete soră-sei și-i porunci să se ducă într-ascuns să deschidă și să se coboare sub talpa de la răsărit a palatului și să cerceteze cuvântul înțelepciunii asupra stemei împărătești, care uneori crește, se împătrește și se întunecă, și de ce se întunecă e mai grea, până ce-l doboară la pământ. Noaptea, târziu, sora împăratului își făcu o cruce, își făcu două, își făcu trei și ... cu cerul și dorește mai mult ca fiecine din toată împărăția. Acestuia să-i dea năframa, inelul, paloșul, gonaciul și stema. Când sora împăratului plecă, se năpustiră asupra ei, s-o soărbă și mai multe nu, Furia, Smintenia și Pizma. Ce valmă de vaiete și blesteme, că se clăti încăperea din temelie, și grinzile porniră din locul lor! În acel vuiet, glasul Înțelepciunii se risipi ca nisipul în luptă cu vijelia. Iar sora împăratului, pierzându-și cumpătul, se repezi pe ușă afară, scăpând cele patru chei, care zornăiră pe pardoseală... Când se trezi pe tărâmul împărăției, toate ușile i ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ce-ncet, încet se pierde, În care se înmoaie, se sting și se-nfrățesc Colorile d-a rândul, din cel mai închis verde Până-n rozoșii aburi ce razele-auresc. În urmă-mi catedrale de talii ... frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se-nșir pe sub prăpăstii când negri, când plăviți. Palaturi milioane din vârstele titane, Pârlite, ruinate, stau negre încruntând, Rămasuri tari, semețe, antideluviane, Ce-și râd ... aș arăta vederii orice aș contâmpla, Când mă cobor în sine-mi, în ore de mâhnire, Ca ce fel de senzații aș mai putea afla? ............................... * Se schimbă decorarea. Cortine aburoase Se-ntind, se trag, ș-un munte ascund cu al lui cer; Îl lasă-apoi p-acela, se pierd și, neguroase, Se ...
... George Topîrceanu - Ripostă Ripostă de George Topîrceanu 1919. Se referă la Octavian Tăslăoanu, aflat în polemică, pe atunci, cu Topîrceanu. În 1919 conducea revista Luceafărul . — Unui gazetar care cerea să fie spânzurat â ...
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
... Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt ... gura. Dar plăieșii din cetate Răspundeau vârtos și ei: Comandantul Onofrei, Cel cu pletele-ncurcate, Și cu straiu-ncins cu tei, Dând adânc zăvorul porții, Se zbătea ca-n ceasul morții. Și-au bătut o săptămână Leșii-n zid; dar zidul, prost, Sta pe loc, pe cum a fost ... mână C-un pistol, din adăpost, Da pe Ștefan la toți dracii Și-mpușca la rând copacii. Deci, văzând că nici nu-l lasă Să se ducă-n treaba lui, Și nici pomeneală nu-i De-a-l pofti la ei la masă, Și flămând vai, ce mai spui ... să nu vă puie dracul Să mințiți, că vă ucid! Iar de marșuri mi-e cam scârbă, Trageți-mi mai bine-o sârbă! Iată poarta se descuie. Leșii,-n vale, pe sub plopi, Se crucesc, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... pânza ca un brâu alb întins de-a lungul curții, ori se crăcănau în duzi să-și umfle șorțurile cu frunză pentru gândaci, se mângâiau cu cuvânt bun și așezat: — Vezi d-ta, leică Ghiro, când te mulțumești pe puțin, dă și D-zeu. Prunilor noștri li se ... dai în el, și el intră în casă. — Vezi d-ta, aici ai vorbit cu păcat, că Irina mea numai leneșă nu este. — Se prea poate; da' eu, când eram ca dânsa, mă învârteam într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un ... Mama Iana, cum ajunse acasă, trânti frunzele în mijlocul odăii. Gândacii se târau în cârduri grase și bălaie pe velințele de frunze. Și nici că se uită la ei. Nici o vorbă bună nu le spuse, de unde până aci îi mângâia cu ochii și cu cuvântul. Irina depăna. Și barem ... pe pata din perete. Irina lăsă rodanul și ieși după mă-sa, care robotea tăcută. Cămașa ei subțire și creață, cu mânecuțe largi și scurte, se aduna în cute la betelia rochiei,