Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCÂLCIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 62 pentru ÎNCÂLCIT.
Alecu Donici - Pieptenul Pieptenul de Alecu Donici Copilului de pieptănat Neneaca pieptene din târg au cumpărat. Copilul foarte mult de el s-au bucurat. Ce piepten bunișor! Cum merge de ușor! Mai bine de un ceas El perișorul său prin pieptene au tras Și mulțămit deplin neneacăi au rămas. Apoi s-au pus la carte, Au învățat frumos, Din buchi a opta parte; Și iar la pieptene degrabă s-au întors. După aceasta dând de alte jucării, Copilul au făcut prea multe nebunii Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit. Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească, Dar pieptenul era prin casă zăhăit; Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească! O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos, Dar numai ce folos! Că cum abia-abia de păru-i s-au atins, Copilul de dureri au și strigat cu plâns: — Ce piepten îndrăcit! Iar pieptenul au zis: — Eu tot același sunt; ți-e părul încâlcit. Copilul însă, supărat Pe favoritul său, L-au dat într-un pârău: Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat. Văzut-am eu În veacul meu Că oamenii așa cu adevărul fac. Cât ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu Poetul Dăscălescu de Alecu Russo România literară, Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și ...
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană Și în ea să ne-
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ne gândim întotdeauna și care ne vor scăpa de întuneric și nevoi, dacă le vom dobândi. Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem și să fie ele întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi ...
Alexei Mateevici - Vorbă lungă
Alexei Mateevici - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...
Anton Cehov - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
George Coşbuc - Pe lângă boi Pe lângă boi de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1891, nr. 109 (14 mai) Pocnind din bici pe lângă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut, Și cum țeseam, nici n-am știut Cum am sărit și m-am zbătut Să ies de la război. Și-atâta tort mi-am încâlcit Și-n graba mare-am spart un geam, Știu eu ce mi-a venit! Am cap, dar parcă nu-l mai am! Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori, și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. Și vezi așa-i el, nu știu cum! M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins Dar n-am făcut cu dinadins, Și rău ce-mi pare-acum! O, nu mi-e că mi-am sângerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dânsul nimeni nu-i, ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...