Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNGĂLAT
Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru ÎNGĂLAT.
Ion Luca Caragiale - Concertele simfonice Peters
Ion Luca Caragiale - Concertele simfonice Peters Concertele simfonice Peters de Ion Luca Caragiale În Epoca , 1869, 4 decembrie, p. 2, la rubrica „Litere-Artă-ȘtiinÈ›ăâ€�, cu semnătura: Ion . În Opere , III, 1932, la Addenda , p.231. Duminica viitoare începe în sata Ateneului o serie de concerte simfonice sub direcÈ›ia cunoscutului È™ef de orchestră d.Peters. Ne putem recomanda îndestul publicului amator de muzică bună aceste producÈ›iuni artistice. La Peters e vădit că interesul succesului artistic domneÈ™te, iar nu succesul intereselor materiale. Peters e înainte de toate un artist în adevăratul sens al cuvîntului, un artist conÈ™tiincios, capabil È™i pasionat de arta lui. El începe modest È™i fără multă reclamă, È™i nu mă îndoiesc că va găsi ceea ce caută — aprobarea amatorilor inteligenÈ›i. Iată, avem, prin urmare, la BucureÈ™ti, două orchestre pentru concerte simfonice: Una Peters È™i alta Wachmann. Asta e bine. DeÈ™i, în mare parte, compuse de aceleaÈ™i elemente, cele două orchestre se vor deosebi, în producÈ›iile lor, prin gustul de alegere a repertoriului È™i mai ales prin modul de interpretare. Fără îndoială, concertele d-lui Wachmann au lăsat ...
Ion Luca Caragiale - Justiţie Justiție de Ion Luca Caragiale 1893 Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud.: Știu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licența, domn' judecător... Prevenitul: Oleo! Jud.: Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Jud.: Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emoțiune treptată): Eu, să trăiți, saru' mâna, domn' judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă știe cum mă chinuiesc pentru o pâine... De-aia și pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucățică de pâine, și nu ne mai dă mâna să plătim licența. Prevenitul: Licența o plătește domn' Mitică. Leanca: Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice considerabile. Erudiții au fost constant recuzați pentru lipsă de congenialitate și de simț artistic; și ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte Și hrană, -mbrăcăminte, nimic nu ți-a lipsit. Și vorbe rătăcite ți le puneam pe cale, Și rima-ți zbârnâindă mereu ți-o acordam, Și versuri șotâncate, ce n-au nici deal, nici vale, Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam. Păgâne, stanțe groase, puțind de ateie, Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos, Și gânduri de pierzare, dovezi de nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți ...
Ion Luca Caragiale - C.F.R. C.F.R. de Ion Luca Caragiale 1899 Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor. Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot. Mușteriul: Salutare, neică. Niță și Ghiță: Salutare. M.: Îmi dați voie? N.: ...Poftim. M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică. G.: ...Nu. M.: Vorbeați ceva secret? G.: ...Aș! (Tăcere.) M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă... N.: Unu fără un sfert. M.: Umbli regulat? N.: După gară. M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e? G.: Unu fără un sfert. M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le-a venit și lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în rândul oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu- ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...