Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNTREBUINȚA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 168 pentru ÎNTREBUINȚA.

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică Precuvântare la gramatică de Antim Ivireanul Iată că a încolțit sămânța străină, adecă gramatica slavonească, o artă cunoscută și un lucru bun și iscusit, și în zilele domnieivoastre. Pentru fiecare e de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească la ai săi sau la ai casei (cum s-ar zice), adecă la slavi, e prea slăvită și admirată, acolo unde ea se întrebuințează ca limbă proprie, cu cât mai mult la noi, cari o întrebuințăm nu ca pe a noastră, ci ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă ...

 

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată

... ce poftești — poet liric, satiric, epic, novelist, dramaturg, publicist, critic, într-un cuvânt, artist, pe atât de mare, se-n-țelege, pe cât ăi întrebuința cu mai multă stăruință noua pomadă a idealului social. Își închipuie oricine ce viitor are rețeta asta, care, cu drept cuvânt, a ...

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... ostenelile unor feciori ai Ardealului, aruncate în ogoarele Principaturilor, nu sunt titluri la acea mândrie; fapta ar dovedi mai curând că acei oameni, neavând cum întrebuința în Ardeal învățătura lor, s-au îndreptat în părțile României, unde puteau fi auziți, înțeleși și întrebuințați. Dezunirea nu au săpat-o jurnaliștii și criticii ... a criticii, ori de unde vin și fără osebire de laturile unde sunt născuți; jurnaliștii și criticii moldoveni nu vor lipsi a întrebuința dritul lor de proprietate asupra scrierilor în toată întinderea dritului roman, care, latinește, ca să ne înțeleagă Ardealul, se zice: jus utendi et abutendi . Cu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... luxul este în proporție cu industria și productele ce le dă pământul țării. Luxul ar trebui să aibă numai atâtea obiecte de prisos, câte poate întrebuința bogăția țării, a poporului în total și a omului îndeosebi. Trebuie ca îndestularea mulțumirilor trupești să co­respundă chipurilor de a ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare". Iar în vagoanele de marfă, afară bineînțeles de cele cu ... Astfel, pe o sticluță de doftorie cu prafuri care s-așează la fund, citești: „A se scutura bine înainte de a se întrebuința", iar pe o cutiuță de alifie: „A se spăla întâi bine cu săpun partea, apoi a se unge și a se ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Domniilor-lor Domnilor redactori ai ziarelor din Bucuresti Iubite confrate, De două luni de zile am înalta onoare de a fi numit director general al teatrelor în locul onor. d-lui C.I. Stăncescu, demisionat în urma unei inspecțiuni finanțiare, care a găsit casa teatrului într-o stare foarte neregulată. Numirea mea a făcut obiectul multor comentarii, unele simpatice, altele ostile, în deosebite cercuri. Nu ar fi nimic de zis în această privință; fiecare e liber să judece un lucru așa cum îl taie capul și cum îl îndeamnă inima. Dar se întrebau unii: care sunt titlurile acestui om tânăr și de naștere obscură pentru a ocupa un loc pe care îl ocupaseră niște bărbați așa de venerabili și de nume ilustru, ca domnii Ion Ghica, Gr. C. Cantacuzino și C.I. Stăncescu? La această întrebare, care încă din când în când se mai face prin unele locuri, răspund: Întîi: Având de mult — pe când a fi junimist nu era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... mea va avea încă multe lipsuri, multe facturi rău citate, multe daturi nepotrivite; dar, îndreptarea acestora este treaba ori a istoricilor ce vor întrebuința-o, ori a criticilor ce vor lămuri-o. Eu, editor, socot că am făcut destul, aducând la bun sfârșit, ca simplu particular, neajutat ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu

Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu Dlui Grigorie Alexandrescu de Alecu Donici La hărăzirea fabulei "Râul și heleșteul" Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei, Când țintirea-mi aici este la un altfel de idei, Care nu cer epistole, nici fabule de glumit, Ci protesturi, reclamații dreptului de sprijinit.* Dar dorita întâlnire-ți mă făcu să stau un ceas, Și din cuprinsul Temidei să mă cațăr pe Parnas. Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ți închin, Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin; Dar a mea dorință este ca tu să fii vecinic râu De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu; Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toți să ne lăudăm, Câți o limbă românească astăzi întrebuințăm. Știi prea bine că talentul este de la ceruri dat Și oricare-și va da sama cum în lume l-au tractat. Talentul tău este mare și sama-ți va fi mai grea, Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea. Toți poeții cearcă-n lume feluri de nemulțumiri, Dar din ele scânteiază cele mai vie simțiri. Ațâțați de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat, Și ...

 

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele româneşti:Prefaţă Prefață de Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datine, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ușoare, o epocă, sau o nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! ...

 

   Următoarele >>>