Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA O PERNA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 65 pentru CA O PERNA.

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de ... de însemnat în analele cacofoniei. Din vorbă în vorbă, din hohot în hohot și din cântec în cântec, ne trezirăm deodată în mijlocul Bistriței. Atunci, ca și când o putere nevăzută ne-ar fi strâns de gât, glasurile noastre se stinseră și se f[...]ntre noi o adâncă tăcere. Câteva fețe schimbau fețe, căci Bistrița clocotea împrejurul nostru, pare că ar fi dorit a ne trimite în fundul ei, ca ... se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile ... piept, și două lacrimi îi curgeau pe obraz. L-am rugat să ne tălmăcească vorbele lui, și el, după o ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... goale se scoală și dumnealui. Plecăm noi, pleacă și dumnealui după noi. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le rușinez. Știi cum e Veta mea,... rușinoasă. IPINGESCU: Mie-mi spui? n-o știu eu?... Ei? JUPÂN DUMITRACHE: Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieșim pe Podul-de-pământ, - papugiul cât colea după noi; ieșim în dosul Agiei, - coate-goale după noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani ... al lui și dumneavoastră ați mers înainte. JUPÂN DUMITRACHE: Așa am crezut și eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam și eu: poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii ... dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine și de Veta!" Ei! când am auzit așa vorbă mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz. IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: “Bine, o să vă spun mâine domnului profesor!" Pornirăm în întuneric și coborârăm la Argeș. Era liniște, aerul curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând ... poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi ... primită. O exclamare acolo, în noapte, în singurătatea noastră, departe de târg, ar fi fost ridicolă. Dar am preferat să ne întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o ...

 

Duiliu Zamfirescu - Harpista

... cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi ... nfocată; Orpheu, dacă pe tine, zmintitul tău amor, Te-ar fi făcut să cauți un lung cântec de dor...; Orpheu, îți găseai dorul cântat într-o tavernă Și tu, Rembrandt, modelul plângând pe-o neagră pernă. Cântă... De la masă o calfă de cizmar Sculându-se, la dânsa veni cu un pahar: - Destul, de două ceasuri ne duci într-un suspin. Mai bine bea... Îneacă-ți ... Bea Paola și cântă! Ce stai cu ochii-n lacrimi, spășită ca o sfântă? Sărută-mă mai bine, îți dau doi gologani... - Doi bani pe-o sărutare!... Doi bani! Pentru doi bani? Și-n fața mamei sale va mai veni ea mâine? Doi bani!... O șoaptă-i spune: doi bani azi sunt o ...

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii ... și deznădejdea celui ce visa privind cu fruntea lipită de geamuri la negrii copaci de afară, prin ramurile cărora surele neguri veneau să se așeze ca niște pasări obosite, se redeșteptau iar și o clipă retrăiesc încă o dată ceasurile acelea funebre, cînd mintea ajunsă la marginea unui negru hotar stă înspăimîntată, neîndrăznind nici să privească înainte, nici să se întoarne înapoi. Spectral ... pentru a Ie împrăștia darnic în calea mea, șăgalnic ca un călător plictisit de cale voi ridica din cînd în cînd un cuvînt greu ca o piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește o amibă cu un strop de apă, voi picura calda lacrimă pe o amintire ca s-o fac să renască, și astfel voi mulțămi puterii ocrotitoare ce m-a lăsat să mai întîrzii printre cei vii. Iar cînd cel cu ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe ... decît pentru a ținea cald și acoperi zgomotul cînd mergi pe ele. Nu, dulapuri, console, oglinzi, covoare și celelalte pentru ea erau făcute ca să dea de lucru unei gospodine. Și de aceea mobilele erau într-o veșnică mișcare și stăteau mai mult pe afară decît în casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei ... reflectîndu-i chipul. Liniștite și așezate pe hodină păreau fotoliile. Ca un zbor nebun de coțofane, cu tărcate aripi, se lăsase și încremenise clapele pianului. ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... la dânsul din părinți, El le zâmbea cu ochii buni: Ca tot nebunul, pe cuminți, Îi socotea pe ei nebuni. * Pe scoborâșul unei văi, Într-o pădure încâlcită, Era pe măgura dintăi O peșteră întroienită Sub uscături de brazi cărunți Și mâlitură de izvoare, În care pustnicii din munți Spuneau că cine intră, moare. Din fundul ei se ... închis Bălane plete de flăcăi. Trăgea din firea-i de femeie Năravul primului păcat, Și doar era mai mult idee Decât un trup adevărat. El o atinse binișor Pe părul blond îngălbenit Ce ca o undă de izvor Cădea la vale despletit, Și un fior trecu vibrând Prin trupul alb al adormitei Punând viață rând pe rând În gând și ... ce nu aveam făptură, Închisă astfel în pământ, Sub mângâierea de căldură M-am întrupat, și astăzi sânt. Dar dacă sunt, viața mea E singură ca mai-nainte: Sunt o imagine de stea Înmormântată într-o minte. Tu ai venit, dar vei pleca, Mă vei lăsa pe veci în jale. Eu nu te pot împiedeca De-a te supune ... scoasă din poveste, Ea îl iubise omenește, Și legea omenească este Să sufere cine iubește. Iar el, în fundul de pământ, Rămase singur călător: Era

 

Alexandru Vlahuță - Din prag

... un cuvânt de mângâiere, De-o privire ce-mi zâmbește veselă, de mine însumi. Aș voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul și plânsu-mi. Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple... E-ntuneric și cenușă... Tot aștept să mi se-ntâmple Vro nenorocire mare ca să mă mai miște-oleacă, Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă. Ca să mor!... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud. Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud? Să nu mai primesc ... a trăi i-o fericire. Primești orice suferință, dar eterna nesimțire, Nu. Durerea are-un capăt. Moartea-ți zice: Niciodată. Altă viață?...Altă lume?... i-o poveste minunată; Însă, ca să-i dea crezare, în veci mintea-mi n-o să poată. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aș da-o pentru toată. Nesfârșita fericire din viața de apoi. Câteva lopeți de țărnă... Rămâi țărnă și gunoi! Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași un nume, Ca-i săpat la zidul nopții, c-ai muncit să-ți scoți în lume Din al creierului zbucium, ...

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

... copaci înalt, și se uită în toate părțile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc, ca să ațâțe și el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte și într-alta și nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă și zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete peste Miazănoapte, și trebui să o lege și pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăță el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca ... ...

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

... Și gura lui s-a mișcat parcă să dicteze un vers ce nu pot să-l aud. Lîngă el, așezată pe un scăunaș, o femeie tînără, ținînd în mînă o pană, a ridicat-o ca să scrie, cu mărgele negre într-o carte albă, deschisă pe genunchi. Cine a fost aceea care a îmbinat în mătăsuri chipul inspiratului poet ? Ce s-a ... purtat acul și pe care n-am putut s-o sărut niciodată ? Ce vers înduioșat a încremenit negrele mărgele, cine știe !... Și brusc, o tobă a sunat rupînd canavaua visului meu, și toată ograda, ca prin farmec, s-a umplut de figuri răpitoare. Canaturile ușilor s-au deschis brutal într-o parte, și pe scările vechi au dat năvală înăuntru nepoftiții oaspeți. Mîni lacome s-au întins, zăpada albă a giulgiurilor de pe mobile ... ani de zile, deschideau dulapuri, cotrobăiau prin saltare... Mirosuri vechi se ridicară, și deodată, în larma aceea un sunet cristalin căzu și zgomotul se potoli o clipă ca prin farmec, și mînile încremeniră, și pașii statură locului ca ...

 

George Topîrceanu - Somnul

... George Topîrceanu - Somnul Somnul de George Topîrceanu Când numai luna singură din noapte Veghează din întinderea albastră, Și când o rază albă, visătoare, S-a strecurat sfioasă prin fereastră Și-a adormit pe pernă, lângă tine, — Atunci din cer, cu aripi nevăzute, Copilul morții — somnul — tainic vine, Pe ochii-nchiși, ușor să te sărute... Tu, dragul ... pe nime-n camera săracă Decât un nou dușman și oaspe: foamea... Închide ochii! Foamea o să-ți treacă, Și fără veste somnul îți aduce O masă cu împărătești bucate, — Belșugul unei lumi mai fericite, Cu soare cald și parcuri, și palate... Și nu te miri, așa firesc îți pare ... moi de visuri, Când îmi spunea povești frumoase mama... Și-acuma simt singurătatea rece Și tot pustiul nopților târzii. Te chem să-mi vindeci sufletul, o clipă, — Dar în zadar te chem, — că nu mai vii! O, vino iar... și să-mi aduci cu tine Iubitul chip de care sunt departe! Atâta am, în lumea asta mare, Și răutatea lumii ne desparte ...

 

   Următoarele >>>