Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COCOȘEL
Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru COCOȘEL.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
Ion Luca Caragiale - Mici economii... Mici economii... de Ion Luca Caragiale În ajunul lui sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colțul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm și intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; și mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colțul otelului Continental pentru a privi la mișcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul lui sf. Dumitru... și când?... când am ști bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să știm de loc unde o fi casa-n care avem să ne transportăm calabalâcul. Dar pavajul de piatră rece ni s-ar părea desigur mai fierbinte decât smoala clocotită! ne-ar arde tălpile! am alerga nebunește, și nu ne-am putea astâmpăra până când nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre, pe cât știm de ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia O vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odiÂnioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținuÂtul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în arendă multe moșii din Basarabia, se-nțelege cu un preț de nimică, plătind anual 3 până la 4 franci ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 2.9 Scena IX 3 ACTUL II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 3.13 Scena XIII 3.14 Scena XIV 4 ACTUL III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 5 ACTUL IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X 5.11 Scena XI 5.12 Scena XII 5.13 ...